Sociologi: e posibil ca liberalii și conservatorii să fie la fel de intoleranţi

34

E posibil ca sociologii să îi fi înţeles greșit pe conservatori.” Așa începe un articol publicat recent de New York Magazine, în care jurnalistul Jesse Singal pledează pentru actualizarea studiilor știinţifice privind atitudinile care definesc grupurile conservatoare și pe cele care îi definesc pe liberali.

În general, liberalii sunt văzuţi ca orientaţi spre un progres bazat pe deschidere, egalitate și toleranţă, în timp ce conservatorii sunt orientaţi spre protejarea valorilor tradiţionale și în consecinţă ar fi mai închiși, mai intoleranţi și hiperprudenţi. Această perspectivă de ansamblu, deloc flatantă pentru conservatori, domină astăzi explicaţiile psihologice ale ideologiilor politice având o istorie de cel puţin jumătate de secol.

Specialiștii au numit-o „modelul rigidităţii de dreapta” (modelul RR). Acest model a fost introdus de politologul canadiano-american Philip Tetlock, în 1989, însă ideile care îl alcătuiesc au circulat decenii de-a rândul fără să fie grupate într-un model unificator, de psihologi și politologi precum Adorno, Frenkel-Brunswik, Levinson sau Sanford. Însă, deși face parte din înţelepciunea convenţională astăzi, tot mai mulţi cercetători atrag atenţia că ar fi necesară o revizuire a acestei concepţii, argumentând că practicile metodologice prin care a fost validată rigiditatea dreptei au fost deseori suboptime.

Ariel Malka, Yphtach Lelkes și Nissan Holzer sunt trei specialiști în metodologia cercetării sociologice care au avertizat recent cu privire la nevoia de regândire a acestui model. În cartea lor The Politics of Social Psychology, aceștia atrag atenţia asupra prezenţei unor greșeli recurente în numeroase cercetări care au urmărit să portretizeze psihologia liberalului în contrast cu cea a conservatorului.

Una dintre cele mai grave greșeli vizează construirea deficitară a instrumentelor de sondare psihologică, a scalelor după care se măsoară anumite trăsături considerate embleme ale atitudinii liberale sau ale celei conservatoare. Scalele au fost nepermis de multe ori, spun cercetătorii, structurate într-o manieră în care tendinţele spre dogmatism, lipsa deschiderii și intoleranţă au fost asociate unor chestiuni deja politizate, în care taberele erau bine cristalizate.

Echipa condusă de Malka susţine că o posibilitate ar fi și aceea ca ideologia cercetătorilor să fi influenţat dezbaterea, având în vedere că există o proporţie de 14 la 1 cercetători care se identifică drept liberali, respectiv care se identifică drept conservatori. Ideea aceasta nu este însă o contribuţie unică a cercetătorilor, ci este reflectată în diverse studii care au analizat structura ideologică a domeniului academic al psihologiei sociale.

Cercetătorii din grupul lui Ariel Malka nu sunt singurii care intuiesc existenţa unei inacurateţi în cercetarea afinităţilor psihologice ale adepţilor celor două ideologii. Poate că lucrurile nu sunt chiar atât de simple pe cât de simplu este să spui „conservatorii sunt mai intoleranţi decât liberalii”, susţine și Mark Brandt de la Universitatea Tilburg, din Olanda. Brandt e de părere că este foarte posibil ca ambele tabere să manifeste intoleranţă faţă de cealaltă, pe care o percep ca fiind opusă intereselor și credinţelor lor. Iar studiul său demonstrează cât de ușor le este și liberalilor să arate lipsă de toleranţă faţă de cei pe care îi percep drept adversari ideologici.