Cercetătorii au descoperit zona creierului care previne deciziile greșite

1223

„Polul frontal lateral" s-ar putea să nu-ţi spună mare lucru, însă cercetătorii britanici de la Oxford spun că e o zonă a creierului care îţi comunică informaţii vitale, ce te pot ajuta să nu iei decizii greșite.

Această regiune cerebrală a fost recent descoperită printr-un experiment în cadrul căruia cercetătorii au analizat cortexul frontral ventrolateral și au observat că acesta se activează în mod constant pe modelul a 12 sub-secţiuni. Comparând cu imaginile prin rezonanţă magnetică ale zonei echivalente din creierul unor macaci, cercetătorii nu au putut identifica decât 11 din cele 12 regiuni vizibile la om. A 12-a secţiune, pe care au numit-o polul frontal lateral al cortexului prefrontal, este vizibilă doar la om și se consideră că este responsabilă de gândirea rafinată, tipic umană. Polul este situat în partea din faţă a creierului, deasupra sprâncenelor și are, în general, mărimea unei nuci. În unele cazuri poate ajunge și la mărimea unei mandarine.

Potrivit Mediafax, aceasta este prima diferenţă între creierul uman și cel de maimuţă detectată în regiunea responsabilă pentru gândirea flexibilă. De exemplu, atunci când omul ia o hotărâre, această parte a creierului va continua să evalueze cealaltă opţiune sau să se gândească la ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi luat decizia opusă. De asemenea, polul frontal lateral contribuie la activitatea de învăţare din greşelile altora, accelerând dobândirea unor noi abilităţi.

Gândirea flexibilă este un concept devenit tot mai prezent în discursurile psihologilor și pus în opoziţie cu mentalitatea fixă. Carol Dweck, de exemplu, care este profesor de psihologie la Universitatea Stanford, scria în Mindset: The New Psychology of Success că propriile noastre percepţii, propriile noastre credinţe conștiente și inconștiente ne influenţează în mod semnificativ dezvoltarea gândirii.

Ce știe o minte fixă?

O gândire fixă presupune că inteligenţa, caracterul și capacitatea noastră creativă sunt date statice, pe care nu le putem schimba într-o manieră semnificativă. În plus, succesul nostru ar fi o simplă afirmare a acestei inteligenţe moștenite. De aceea, pentru a ne menţine simţământul că suntem deștepţi sau dotaţi, tot ceea ce avem nevoie să face este să perseverăm spre succes evitând, cu orice preţ, eșecul.

Dweck spune că o altfel de concepţie este disfuncţională și că o gândire axată pe creștere ar cultiva succesul, bazându-se tocmai pe provocări și văzând eșecul nu ca pe o dovadă de prostie, ci ca pe un factor motivaţional pentru a crește și pentru a ne lărgi sfera abilităţilor actuale.

„Dacă tu crezi că atuurile tale sunt săpate în stâncă – gândirea fixă – vei avea mereu simţământul urgenţei de a-ţi demonstra abilităţile iar și iar. (…) Am văzut atâţia oameni consumându-se pentru acest scop, de a se demonstra pe ei înșiși. Fiecare situaţie e o oportunitate de a-și confirma inteligenţa, personalitatea, caracterul. (…) O să am succes sau o să eșuez? O să par deștept, sau o să par prost? O să fiu acceptat sau respins? O să mă simt ca un campion, sau ca un fraier?”, scrie Dweck.

Cum funcţionează gândirea flexibilă

Cercetătoarea interoghează câteva premise frecvente ale gândirii fixe înainte de a propune o alternativă: „De ce să pierzi timpul dovedind iar și iar cine ești, când ai putea să folosești energia pentru a deveni mai bun? De ce să îţi ascunzi defectele în loc să le depășești? De ce să îţi cauţi prieteni care îţi vor securiza graniţele stimei de sine, când poţi să îţi alegi unii care să te ajute să le extinzi? De ce să cauţi doar ce e verificat și adevărat, când poţi căuta experienţe care să te extindă?”

Gândirea axată pe creștere este alternativa pe care o propune ea și care pare să se constituie într-o manieră de a face din eșec o etapă a succesului. Cheia, spune Dewck nu este doar ca „oamenii să recunoască valoarea provocărilor personale și importanţa efortului”, ci și faptul că această valoare poate fi cel mai bine înţeleasă atunci când adopţi gândirea flexibilă.

Maria Popova rezuma pe BrainPickings că „în gândirea flexibilă, monologul nostru intern este axat pe căutarea continuă a acelui gen de informaţie care poate fi metabolizat ca învăţătură și acţiune constructivă.”

Acum că știm și ce parte a creierului nostru se ocupă cu asta, nu ne mai rămâne decât să punem în practică gândirea flexibilă. Putem începe evitând să ne îndrăgostim de o ipoteză, sau străduindu-ne să abandonăm gândirea distorsionată. Nu știm încă limitele, însă știm că putem gândi mai bine ca niciodată.