Etichetă: carti

Cine sunt americanii care au citit Biblia cap-coadă

În timpul unei analize despre cărţile recent citite de creștinii practicanţi din Statele Unite, un studiu Barna surprinde lucruri interesante despre cititorii Bibliei.

Cum ne transformă cărţile pe care le citim

Cărţile pot schimba vieţi. E o realitate pe care nimeni nu o contestă teoretic, deși sunt mulţi aceia care nu o trăiesc la nivel practic. O echipă de cercetători americani a dorit însă să pătrundă mai adânc în misterul manierei prin care cărţile ne accesează minţile, producând uneori transformări spectaculoase.

Ce îi așteaptă pe adolescenţi după Twilight

După succesul seriilor de cărţi Twilight sau Vampire Diaries, unele transpuse pe marele ecran, iar celelalte pe micul ecran, nouă cărţi aşteaptă să fie ecranizate. Acţiunea acestora se învârte în jurul unor oameni-creaturi care să suscite mai departe interesul şi imaginaţia adolescenţilor.

Amazon.com „vinde conţinut ofensator” – teroare, ură şi violenţă

Gigantul Amazon.com a fost acuzat că face profit vânzând cărţi cu un conţinut ofensator, rasist şi cu subiecte periculoase, de la fabricarea de bombe la producerea de droguri, informează DailyMail.

Editura „Viaţă și Sănătate”, prezentă la Salonul Bookfest 2012

Editura „Viaţă și Sănătate" va fi prezentă, până pe 3 iunie, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2012, din capitală. Printre surprizele pe care editura le-a pregătit vizitatorilor se numără două lansări de carte, programe educative și recreaţionale pentru copii, precum și programe de promovare a sănătăţii.

Un sfert dintre români nu merg la bibliotecă din lipsă de timp

Din lipsă de timp aproape un sfert dintre români spun că nu merg la bibliotecă. Pe locul al doilea se situează lipsa de interes, iar pe locul al treilea lipsa de plăcere privind cititul, informează un studiu naţional al programului Biblionet.

Ebooks duc la o prăpastie între cititori

"Dezvoltarea cărţilor în format electronic ar putea duce la o prăpastie între cititori", afirmă Reuters, citând-o pe scriitoarea Marita Golden. 

Dau biblioteca din Bar pe cea din Altar

Părinţii şi profesorii se plâng de faptul că noua generaţie nu prea citeşte. Eu m-aş plânge şi de faptul că vechea generaţie nu e un model de citit pentru cei mici, căci pot da o sumedenie de nume de oameni care n-au mai deschis o carte de când au terminat liceul sau facultatea şi au...

Inventarul practicilor culturale ale românilor în 2010

Tinerii români au cumpărat cărţi mai frecvent decât persoanele vârstnice. Întrucât tinerii sunt implicaţi în procese educaţionale, se apreciază că achiziţia de cărţi, în cazul lor, nu trebuie să fie considerată neapărat un comportament cu implicaţii culturale. Sunt câteva dintre concluziile studiului „Inventarul activităţilor umane şi practicile culturale ale românilor în 2010".

Biblia între „cărţile care ne-au făcut oameni”

Biblia sau cărţi ale Bibliei au marcat traseul și formarea în viaţă a unor personalităţi din România. Mărturiile lor au fost publicate în volumul „Cărţile care ne-au făcut oameni", publicat de Humanitas.

Roșii „bestseller” și cărţi „turcești”

„Uimitor de amuzantă!” „Electrizantă!” „Romanul cu care X a dat lovitura!” Editorul e mulţumit că o autoritate în domeniu îi recomandă cartea. Cel ce face recomandarea e fericit şi el că este o persoană suficient de importantă încât să i se ceară părerea. Singurul nemulţumit sunt eu, pentru că...