Etichetă: sua
SUA şi Israel, poziţii divergente pe problema Iran
În timp ce seful Statului Major al SUA, generalul Martin Dempsey, a declarat într-un interviu transmis de CNN, că lansarea unei acţiuni militare împotriva Iranului ar fi o mişcare „prematură", şeful Statului Major israelian, generalul Benny Gantz, a declarat că Israelul va lua singur o decizie în ceea ce priveşte Iranul.
Preşedintele Băncii Mondiale se retrage din funcţie în iunie
Robert Zoellick a declarat că la sfârşitul mandatului său care expiră pe 30 iunie se va retrage de la conducerea Băncii Mondiale, după cinci ani de zile în fruntea instituţiei financiare.
Viitorul lider al Chinei în vizită la Obama
Vicepreşedintele chinez, Xi Jinping, a declarat după întrevederea cu preşedintele SUA, Barack Obama, că guvernul de la Beijing va continua eforturile pentru ameliorarea situaţiei drepturilor omului în China.
Joe Biden: scandalul contraceptivelor poate fi stins
Conform vicepreședintelui american Joe Biden, Casa Albă caută soluţii pentru a răspunde îngrijorărilor Bisericii Catolice cu privire la noua regulă în cazul contracepţionalelor și crede că în curând criza se va rezolva.
California permite din nou căsătoriile gay
Curtea federală de Apel din San Francisco a decis marţi că interzicerea căsătoriilor între persoane de același sex, în statul California, este neconstituţională.
Al Qaeda continuă să fie o ameninţare pentru SUA
Secretarul american al Apărării, Leon Panetta a declarat că grupul terorist Al Qaeda reprezintă în continuare o ameninţare pentru Statele Unite ale Americii, chiar dacă au trecut deja 9 luni după uciderea liderului său - Osama bin Laden. Afirmaţia a fost făcută într-un interviu pentru emisunea „60 minutes" (CBS) ce va fi difuzată duminica aceasta....
Elev pedepsit pentru un eseu anti-gay
Un băiat de 15 ani din Wisconsin care a scris un editorial pentru ziarul şcolii cu argumente contra adopţiilor în familiile homosexuale a fost cenzurat, ameninţat cu suspendarea şi numit „ignorant" de un administrator al școlii Shawano (SUA), a declarat avocatul elevului.
Israel: nu suntem pe punctul de a ataca Iranul
Decizia de a ataca Iranul este încă departe a fi luată, a declarat miercuri Ehud Barak, ministrul apărării israeliene, într-un interviu acordat postului de radio al armatei israeliene.
Gallup: Cei mai mulţi americani se declară conservatori
Conservatorii rămân cel mai mare grup ideologic din SUA. Acesta este rezultatul unei cercetări conduse de Institutul Gallup, care a urmărit evoluţia aderenţei politice a americanilor.
După 45 de ani, a scăzut numărul omuciderilor în SUA
Omuciderile nu se mai află în topul celor 15 cauze de deces în Statele Unite, pentru prima dată după 45 de ani, conform raportului realizat de Centrul federal pentru controlul şi prevenţia maladiilor (CDC).
Acord UE: nu se mai importă petrol din Iran
Guvernele din Uniunea Europeană au ajuns la un acord de principiu pentru a pune embargo pe importul de petrol din Iran, dar nu au stabilit când va fi pus în practică.
AFP: Influenţa Statelor Unite asupra Irakului
"Americanii nu ne-au lăsat niciun monument, dar putem să le fim recunoscători că au făcut din această ţară o anarhie creativă", spune Hamid Fadel, profesor de ştiinţe politice la Universitatea din Bagdad, citat de AFP.
Bandele de fete, în creștere în New York
Poliţia newyorkeză atrage atenţia că numărul găștilor de fete cu apucături infracţionale este în creștere în metroppola americană.
SUA şi Iran – un război fără sfârşit sau războiul sfârșitului?
Dosarul confruntării între SUA şi Iran, din ultimii ani, deschide periodic noi şi noi file prin declaraţii, ameninţări, sancţiuni, paşi fără precedent şi fără întoarcere. Pentru unii, pare a fi un război care nu se va termina niciodată. Pentru alţii, acest conflict poate declanșa o apocalipsă nucleară.
Americanii nu au lideri creştini remarcabili
Un studiu Barna arată că americanii nu au un nici măcar un singur lider creştin care să fie recunoscut la nivel naţional. Întrebaţi care este cel mai influent lider creştin din SUA, azi, peste 40% dintre americani nu au reuşit să identifice nici măcar o persoană.
Programul nuclear iranian stârneşte îngrijorări
Preşedintele american Barack Obama a discutat cu Dmitri Medvedev şi Hu Jintao despre programul nuclear iranian, Moscova şi Beijingul opunându-se unor noi sancţiuni împotriva Teheranului.
Americanii vor un preşedinte cu convingeri religioase
Două treimi dintre americani cred că un candidat la preşedinţia Statelor Unite trebuie să aibă convingeri religioase ferme, chiar dacă acelea ar fi altele decât propriile lor convingeri religioase.
Ziar catolic se scuză pentru un articol despre homosexuali
Un articol apărut vineri (28 oct.) în cel mai vechi ziar romano-catolic din Statele Unite, The Pilot, a fost retras de pe site-ul publicaţiei. Redacţia a motivat că nu a sesizat în timp util "eroarea teologică" a materialului care sugera că diavolul generează atracţia dintre homosexuali, notează Associated Press.
SUA acuză China şi Rusia de spionaj şi furt
SUA au acuzat pentru prima dată, oficial, China şi Rusia, că ocupă poziţiile de top în rândul celor care fură informaţii tehnologice, economice şi militare. „Cele două ţări încearcă să îşi ridice economiile pe baza cercetării şi dezvoltării americane", a declarat Robert Bryant, directorul Biroului Naţional de Contraspionaj.
Biserica în care rugăciunile nu se opresc niciodată
De 12 ani, închinarea nu s-a încheiat niciodată în "Casa Internaţională de Rugăciune" - în care un grup mic, dar în creştere, s-a dedicat nici mai mult, nici mai puţin decât rugăciunii perpetue.
SUA avertizează: pericol terorist la scară mondială
Statele Unite au emis o avertizare de pericol terorist la scară mondială, după un presupus atentat împotriva ambasadorului Arabiei Saudite la Washington, care, din primele informaţii se pare că ar fi fost plănuit în Iran.















