După întâlnirea de la Minsk, presa internaţională nu a avut nici speranţe și nici prea multe îndoieli. Modul în care s-au derulat negocierile i-a determinat pe britanicii de la The Guardian să facă o analiză tragi-comică a acordului de pace privind Ucraina, considerând întâlnirea varianta lumii diplomatice a filmului Fifty Shades of Grey.
Dincolo de elementele de confuzie care s-au instalat după intrarea în vigoare a acordului, un fapt este sigur. Putin a obţinut la Minsk ce a vrut, susţine The Washington Post. A câștigat pacea, și-a menţinut trupele și teritoriul ocupat și a încălcat în continuare dreptul internaţional și suveranitatea. Poate evita chiar și alte sancţiuni economice. De la această stare de fapt pleacă orice negociere mai departe.
În plus, cel mai mare câștig pentru Putin este că a impus pe plan mondial un stil propriu de a face politică. Astfel, a apărut putinismul, un termen inventat de americani, care riscă să devină marca unui fenomen mai nociv decât celebrele arme rusești.
Putinmania, mai mult decât o etichetă
Putinismul a intrat în regim de copy-paste. Valul de simpatie de care se bucură fostul lider KGB a fost surprins într-o amplă analiză Foreign Policy. În opinia editorilor prestigioasei reviste americane, se poate vorbi deja de un trend. „Dictatorii vor să fie ca el. Naţionaliștii vor să fie ca el”, ar putea să fie în rezumat definiţia unui model de leadership iniţiat de Kremlin.
Un exemplu recent, din lunga serie care arată cât de admirat este Putin prin unele colţuri ale lumii, a venit din Egipt. Liderul rus s-a dus într-o vizită oficială în ţara faraonilor, în condiţiile în care cele două ţări încearcă să arate că niciuna dintre ele nu cedează în faţa Occidentului. Amândoi liderii au o atitudine comună: înţeleg să conducă discreţionar. Din decorul simbolic al întâlnirii face parte și cadoul pe care Putin i l-a înmânat omologului său egiptean, Abdel Fattah al-Sisi: o armă Kalaşnikov. Cei doi au luat cina împreună, într-o atmosferă destinsă. Este clar: Putin nu duce lipsă de admiratori. Pe plan intern este adulat, pe plan extern este imitat.
La Egipt, pot fi adăugaţi alţi aliaţi care urmăresc să își întărească relaţiile cu Rusia. Nu lipsește de aici Coreea de Nord. Moscova a confirmat prezenţa excentricului ei lider, Kim Jong-Un, la evenimentele organizate în Piaţa Roşie pe 9 mai, cu prilejul Zilei Victoriei. Urmează la rând Siria. Rusia este principalul sprijin internaţional pentru liderul sirian Bashar al-Assad, pe care l-a susţinut nu de puţine ori în faţa criticilor sosite dinspre SUA. În galeria admiratorilor poate fi adăugat și Recep Tayyip Erdogan, care are aceeași manieră de a aborda politica precum omologul său rus, împletind-o cu accente naţionalist-religioase.
China ar putea fi pusă chiar în capul listei ţărilor ce își declară admiraţia faţă de Putin. Pare aproape de necrezut, însă un sondaj de opinie online a atestat că 92% dintre chinezi se declară fanii liderului de la Kremlin. Cifra este mult mai mare chiar decât cea care se referă la ruși. În propria ţară, Putin „abia” a ajuns la 80% cotă de încredere, conform unui sondaj dat publicităţii recent.
Nu în ultimul rând – și în niciun caz în coada listei –, este premierul Ungariei. Viktor Orban a menţionat Rusia drept model politic pentru Ungaria. Totuși vizita controversată a lui Putin la Budapesta a generat reacţii ostile din partea populaţiei maghiare. Orban rămâne pe poziţie, fapt care a determinat DW să constate că la nivelul liderilor europeni „se vehiculează termenul de «putinizare»” a lui Orban.
Reţeta simplă a lui Putin
Care este secretul succesului liderului de la Moscova? Până și Grecia pare să fi căzut în plasa influenţei sale. Noul premier grec, Alexis Tsipras, s-a declarat împotriva unor noi sancţiuni la adresa Rusiei – acuzată că îi sprijină pe separatiştii ucraineni. Evident, Moscova nu poate fi decât satisfăcută.
Jurnaliștii de la FP par să fi identificat un posibil răspuns, încercând reliefarea motivului pentru care, din multitudinea de lideri pe plan global care procedează în maniere similare Kremlinului, Putin pare să fi câștigat detașat la capitolul popularitate. „Secretul lui Putin este, de fapt, destul de simplu: Dacă urăști poziţia dominantă a Americii în afacerile mondiale și tot ceea ce este asociat cu aceasta (economia liberală, drepturile homosexualilor), vei găsi, probabil, ceva de admirat în modul de operare al Kremlinului. Partidul Comunist Chinez? Prea plictisitor. Ayatollahii iranieni? Prea religioși. Venezuelenii, belarușii, sudanezi? Nu sunt de luat în seamă. Dar Rusia lui Putin este mare, importantă și bine înarmată – frumos condimentată cu cultura pop și o doză de neofascism. Ce poţi găsi ca să nu-ţi placă?”
În plus, vine și șarmul personal al liderului rus. Unul presărat cu elemente de „băiat rău”, practicant de arte marţiale, motociclist, destul de rebel în tinereţe, rezistent la atacuri și ferm pe poziţie. „E un produs trist al psihologiei umane, dar există o mulţime de oameni care îl găsesc atrăgător”, conchid jurnaliștii americani.
Dacă psihologia, în general, facilitează înţelegerea tiparului comportamental, istoria are meritul de a arăta că oamenii sunt reticenţi la învăţarea lecţiilor trecutului. Drept urmare, dictatura continuă să fie fascinantă în schimbul unor iluzii de moment. Ceea ce urmează ţine deja de acea istorie pe care unii o doresc exilată din memoria umanităţii. Putin este pe val fiindcă și trecutul a fost aruncat în neant.
