Situaţia planetei a fost comparată de-a lungul vremii cu cea a autobuzului din filmul Cursă infernală (1994). O bombă plasată în autobuz e setată să explodeze atunci când viteza scade sub 80 de kilometri la oră, așa încât, până la găsirea unei soluţii, autobuzul e nevoit să gonească prin Los Angeles, lovind obstacole și periclitând viaţa pasagerilor și a pietonilor deopotrivă.
Există asemănări reale între modelul socioeconomic occidental și autobuzul-capcană din film. Primul gonește nebunește, în timp ce distanţa dintre pasagerii din faţă și cei din spate crește, impulsionat fiind de „supracreditare, tehnologizarea motorului (dar nu și a restului) și specializarea producţiei la nivel cvasi-global”, arată o analiză recentă de pe Contributors. „Aproape nimeni nu mai înţelege tot mecanismul de funcţionare al mașinii și ce ar trebui făcut exact pentru dezamorsare”, susţine autorul analizei, explicând că tot ce se face în prezent este să se încerce să se cumpere timp pentru găsirea unei soluţii.
De fapt, am putea spune că întreaga planetă se află în situaţia autobuzului, și nu doar de când am fost loviţi de criza generată de COVID-19. Pandemia a aruncat într-un con de umbră probleme nerezolvate, precum criza climatică, dar încă trebuie să decidem dacă vrem o planetă curată și sigură sau relansarea economiei pe orice cale. Partea spre care se înclină balanţa este deja previzibilă.
Ceea ce rămâne cert însă este că săptămânile în care lumea s-a oprit ne-au oferit crâmpeie din imaginile unei planete pe care n-o mai regăsim decât poate abia în amintirile celor mai vârstnici dintre noi.
Faţa frumoasă și necunoscută a planetei
Ne-au tulburat, fără îndoială, imaginile din marile orașe, atât de pline de forfotă odinioară, cu parcuri pustii acum și cu străzi de pe care se volatilizaseră pietonii și mașinile. Dar ne-au uimit, în egală măsură, imaginile care arătau natura reintrându-și în drepturi în timpul carantinei: apa limpede a canalelor veneţiene, în care se puteau vedea clar peștii; leii care își făceau siesta în mijlocul șoselei în Africa de Sud; caprele sălbatice invadând străzile din Llandudno (un oraș din Ţara Galilor); miile de broaște ţestoase dintr-o specie pe cale de dispariţie întoarse să-și depună ouăle pe o plajă din India.
Au fost multe imagini surprinzătoare care ne-au arătat că natura se poate regenera atunci când omul nu se împotrivește încercărilor ei de a se regenera.
„Zgomotul seismic” (zgomotul vibraţiilor din scoarţa terestră) s-a redus cu 30-50% după ce o treime din populaţia lumii a intrat în carantină, iar activitatea vehiculelor și a utilajelor industriale s-a diminuat – au constatat cercetătorii belgieni. Scăderea zgomotului a reprezentat o oportunitate pentru seismologi, care au reușit să se concentreze pe studierea fenomenelor ce au loc în interiorul scoarţei terestre, care nu pot fi auzite în mod obișnuit din cauza zgomotului de suprafaţă. Reducerea zgomotului seismic ambiental al Pământului are o magnitudine experimentată doar pentru puţin timp în preajma Crăciunului, a declarat Thomas Lecocq, seismolog la Observatorul Regal al Belgiei, de la Bruxelles.
„Cred că universul ne-a oferit ocazia să apăsăm pe butonul de pauză și să vedem tot răul pe care l-am făcut mediului, dar și cum să rezolvăm această problemă în mod corect”1, a afirmat Seth Bloomgarden, președinte al Fundaţiei Surferilor din Miami, după ce apele oceanului au căpătat o culoare și o claritate care n-au mai fost observate de mulţi ani.
Încă de la sfârșitul lunii martie, China și Europa înregistrau o diminuare semnificativă a concentraţiei de poluanţi din aer (despre această creștere a calităţii aerului am scris în articolul „COVID-19: Germeni ai binelui în epicentrul pandemiei”).
Traficul a cunoscut o reducere masivă, inclusiv cel aerian: numărul zborurilor zilnice din Europa în lunile martie și aprilie a scăzut cu aproximativ 90% faţă de anul trecut, cu un impact socioeconomic evident, dar și cu beneficii pentru mediu, cel puţin pe termen scurt.
„Scăderea emisiilor este globală și fără precedent. Poluarea aerului a scăzut în majoritatea zonelor. Virusul ne dă o idee despre cât de repede ne-am putea curăţa aerul cu surse regenerabile”2, a declarat Rob Jackson, președintele organizaţiei Global Carbon Project. Jackson a avertizat însă că aceste beneficii sunt temporare și că nu poate sărbători scăderea emisiilor care a fost determinată de „zeci de milioane de oameni care își pierd locul de muncă”, subliniind nevoia unor schimbări sistemice în infrastructura energetică, așa încât emisiile să nu crească galopant în perioada următoare.
Sănătatea planetei versus sănătatea economiei
COVID-19 a creat cadrul pentru o criză economică globală de proporţii (despre recesiunea prognozată de FMI am scris mai mult în articolul „În loc să ne ucidă coronavirusul, ne va ucide foamea.” Impactul COVID-19 asupra săracilor lumii). Pe de altă parte, deși pandemia pare să ne fi făcut să uităm alte probleme mai vechi, un șir de studii recente au avertizat că nu avem foarte mult timp pentru a contracara consecinţele schimbării climatice. Anul trecut fenomene meteo extreme au lovit planeta, ducând la strămutarea a 7 milioane de oameni numai în prima jumătate a lui 2019.
Este nevoie să salvăm și mediul, și economia și nu există soluţii facile pentru a o face. În criza creată de COVID-19, am avut un răgaz să realizăm cât de strâns este legată sănătatea noastră de cea a planetei pe care o locuim. De fapt, suntem singurii responsabili de răspândirea bolilor zoonotice (care se transmit de la animal la om), punctează un articol publicat în UN News, care explică modul în care ecosistemele fragilizate aduc oamenii într-un contact mai strâns, dar și mai primejdios pentru sănătatea lor, cu animalele sălbatice.
Aproximativ 75% dintre bolile infecţioase noi sunt zoonotice, în fiecare an înregistrându-se un miliard de cazuri și milioane de decese din cauza acestor boli. În același timp, activitatea umană a modificat aproape 75% din suprafaţa planetei, lăsând tot mai puţin spaţiu faunei și naturii sălbatice.
Pandemia a reprezentat un semnal de alarmă cu privire la consecinţele sacrificării planetei și a sănătăţii noastre de dragul economiei, scrie Jonathan Watts în The Guardian, amintind de avalanșa bolilor zoonotice, mai ușor de contractat după defrișările și traficul ilegal de animale sălbatice, dar și de poluarea care ne îmbolnăvește și ne ucide. Un studiu recent al cercetătorilor de la Harvard a arătat că o creștere de numai 1µg/m3 în PM 2,5 (indicatorul tehnic pentru cele mai periculoase pulberi în suspensie, de 2,5 micrometri, adică 3% din dimensiunea unui fir de păr, care pătrund direct în plămâni) se asociază cu o creștere cu 15% a ratei decesului de COVID-19. Studii anterioare au arătat că expunerea la poluare a crescut dramatic și riscul de deces în cazul focarului de SARS din 2003.
Totuși este primejdios să crezi că încetinirea activităţilor economice reprezintă un beneficiu pentru natură, avertizează Matt Walpole, de la organizaţia Fauna and Flora International. În timp ce a înviat natura în ţările dezvoltate, pandemia ar putea reprezenta o ameninţare la adresa naturii din statele sărace, unde pandemia se traduce prin mai puţini bani pentru conservarea speciilor și a habitatelor pe cale de dispariţie și creșterea riscului de braconaj și de exploatare forestieră ilegală, prin care localnicii vor încerca să compenseze veniturile pierdute.
Aceeași criză, soluţii diferite
După ce pandemia se va fi încheiat, problemele climatice vor semnaliza la fel de puternic pe tabloul de bord, iar planurile de salvare economică ar trebui să așeze economia globală pe calea decarbonizării, scrie John Barry, profesor de economie la Queen‘s University Belfast. Barry vede în repornirea motoarelor economiei o ocazie unică de a crea un sistem mai stabil și mai echitabil. Astfel, statele ar putea folosi banii cu care subvenţionează industria pentru a finanţa energia regenerabilă sau ar putea cumpăra companiile de petrol și de gaze, păstrând rezervele de combustibili în pământ, scrie Barry într-un articol care inventariază mai multe idei de recuperare economică post-pandemie.
De fapt, fondurile care vor fi pompate în economie vor fi un motiv de dispută aprigă între cei care vor să vadă restabilită economia pe orice cale și cei care cred că trebuie să investim pentru a accelera tranziţia spre o economie ecologică, punctează Steven Erlanger într-o analiză publicată în The New York Times.
Aceasta va fi „bătălia care va defini lumea de după pandemie”, crede economistul Jean Pisany-Ferry.
În decembrie 2019, Comisia Europeană, condusă de Ursula von der Leyen, a adoptat documentul „The European Green Deal”, o strategie cu cele mai ambiţioase obiective anti-poluare din istorie, iar der Leyen a reiterat zilele trecute dorinţa de a așeza politicile ecologice la baza relansării economice.
Totuși acest obiectiv nu este deloc ușor de atins, spune Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene: „Criza climatică a existat dinaintea crizei coronavirusului și nu și-a pierdut nimic din urgenţă. Dar, în viitorul previzibil, ea nu va mai fi în topul preocupărilor, ci va fi înmormântată”, spune Timmermans, explicând că politicienii vor avea de ales între a gestiona criza pe termen lung și a face socoteli electorale pe termen scurt, sub presiunea cetăţenilor nemulţumiţi de declinul economic.
Diederik Samsom, șeful de cabinet al lui Frans Timmermans, lucrează la o revizuire a proiectului Green Deal și spune că „există o cerere pentru o orientare ecologică, dar și una pentru locuri de muncă și dezvoltare economică”, iar cheia succesului constă în concilierea celor două.
Când pandemia nu aduce răspunsuri simple
Criza declanșată de COVID-19 nu aduce răspunsuri la dilemele pe care ne este greu să le tranșăm, ci creează un spaţiu de reflecţie asupra modului în care pot fi rezolvate eficient probleme de o complexitate derutantă.
În numai 100 de zile, lumea s-a schimbat mai mult decât am fi putut anticipa – guvernele democratice au redus libertăţile drastic, liderii înclinaţi spre măsuri de austeritate au alocat sume imense pentru cheltuieli legate de sănătate, iar accentul politic a trecut de la binele individual la bunăstarea colectivă, scrie jurnalistul Jonathan Watts într-un articol pentru The Guardian.
Un lucru incredibil este acela că, în timp ce credeam că economia nu poate încetini, am remarcat că există totuși „un semnal de alarmă roșu aprins, lângă o manetă mare de oţel”, care poate fi trasă, iar trenul progresului se oprește, spune filosoful francez Bruno Latour.
Pe de altă parte, oricât ne-ar bucura reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, este nerealist să așteptăm ca această tendinţă să fie una de durată.
Specialiștii de la Institutul Scripps de Oceanografie spun că este nevoie de o reducere cu 10% a utilizării combustibililor fosili la nivel global, pe durata unui an, pentru ca această scădere să se reflecte clar într-un nivel diminuat al dioxidului de carbon.
Dar pentru ca acest lucru să se întâmple, e nevoie de construirea unei altfel de economii, care să ţină cont de sănătatea planetei mai mult decât s-a întâmplat până acum. Altminteri, după ce pandemia a arătat că încetinirea este posibilă (și de asemenea preţul care trebuie plătit pentru aceasta), revenirea în forţă e următorul obiectiv, iar acesta ar putea inversa toate efectele pozitive asupra mediului.
Pe de o parte, pandemia ar putea netezi drumul spre producerea energiei regenerabile, cel puţin în SUA, scrie The New York Times, amintind de proiecţiile guvernului potrivit cărora ţara este pe cale să producă în acest an mai multă energie electrică din surse regenerabile decât din cărbune. O premieră care ar fi părut de neconceput cu un deceniu în urmă, când cărbunele genera jumătate din energia electrică a naţiunii. În 2020, cărbunele ar urma să ofere doar 19% din energia electrică a SUA, o veste foarte bună pentru mediu – declinul industriei cărbunelui a dus deja la scăderea emisiilor de dioxid de carbon cu 15% faţă de anul 2005, iar emisiile ar urma să scadă cu încă 11% până la finalul anului, cea mai mare scădere înregistrată în ultimii 70 de ani, potrivit datelor Administraţiei Informaţiilor Energetice din SUA.
În același timp, în Europa și nu numai, pandemia ar putea consolida opoziţia faţă de politicile ecologice, susţine Charles Grant, director al Centrului pentru Reformă Europeană. Opoziţie atât din partea liderilor populiști care au încercat și înainte să câștige capital electoral respingând ideea că suntem ameninţaţi de criza climatică, cât și din partea alegătorilor al căror nivel de trai va scădea semnificativ ca urmare a crizei COVID-19, explică Grant.
Ce vor alege statele, în final, între tranziţia spre o economie verde și păstrarea statu-quoului?
Se spune că situaţiile de criză impun soluţii de criză. Pe de altă parte, cu o economie puternic afectată pe masă și cu o criză a mediului pe care (credem că) ne permitem să o expediem pentru rezolvare într-un viitor mai bun, putem decide să acţionăm fie ca niște pompieri, fie ca niște arhitecţi, după cum scria economistul Pisani-Ferry.
O strategie de arhitect s-ar dovedi însă cu mult mai utilă pentru a preîntâmpina acele momente critice în care timpul nu va mai avea răbdare cu meteahna noastră de a vedea incendiul doar atunci când casa ne e mistuită de flăcări.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului.
