„Salaam alaikum”, sau „Pacea fie cu voi”, a fost introducerea rostită de papa Francisc într-un videoclip oficial difuzat de Vatican înainte de vizita istorică pe care o face între 2 și 5 februarie în Peninsula Arabică. Francisc este primul papă care vizitează această regiune și care întoarce o nouă pagină în istoria relaţiilor dintre religiile avraamice.
Destinaţia papei este casă pentru mai bine de un milion de creștini, conform datelor Centrului de Cercetare Pew. Papa a numit Emiratele Arabe Unite (EAU), o ţară locuită preponderent din expaţi și imigranţi, „o ţară care încearcă să fie un model de coexistenţă”. EAU chiar se promovează ca un lider regional în ce privește diversitatea religioasă și toleranţa și aplicarea acestor valori prin îmbrăţișarea diversităţii religioase, etnice și culturale a populaţiei, care provine din mai bine de 200 de ţări, mulţi dintre cei angajaţi în servicii de menaj fiind asiatici.
Creștinii sunt liberi să se închine în bisericile lor și să poarte simboluri religioase, iar Ministerul Toleranţei a organizat multiple întâlniri ale liderilor creștini de-a lungul timpului, guvernul decretând anul 2019 ca an al toleranţei religioase. Dar, conform organizaţiei Open Doors, care monitorizează discriminarea creștinilor pe glob, guvernul EAU nu le permite creștinilor să se roage în public sau să facă evanghelizări, iar musulmanii care se convertesc la creștinism sunt de cele mai multe ori persecutaţi în sânul familiei și al comunităţii locale. Totodată, guvernul a fost criticat de către organizaţiile pentru drepturile omului că restricţionează libertatea de exprimare.
Prima întâlnire a papei Francisc a fost tocmai cu prinţul din Abu Dhabi, șeicul Mohammed bin Zayed al-Nahyan, cu care a discutat în privat despre „consolidarea dialogului, despre toleranţă, coexistenţă și cooperare în iniţiative importante pentru asigurarea păcii, stabilităţii și dezvoltării societăţilor noastre”, a scris prinţul pe Twitter. De fapt, papa se află aici la invitaţia prinţului, lansată în 2016, cu ocazia vizitei acestuia la Vatican.
În mesajul video adresat poporului arab, papa și-a făcut foarte clare intenţiile: „Suntem aici pentru că dorim pacea, suntem aici să promovăm pacea, să fim instrumente pentru obţinerea păcii.” În acest sens, papa nu s-a ferit să ceară specific încetarea conflictelor din Yemen, Siria, Irak și Libia, în pofida faptului că Emiratele Arabe Unite fac parte din coaliţia militară condusă de Arabia Saudită în războiul civil din Yemen. Toţi liderii religioși „au o datorie să respingă ideea de război în orice nuanţă a sa”, violenţa, extremismul și fanatismul neputând fi niciodată justificate prin vreo idee religioasă, a spus papa.
Numitorul comun
Dincolo însă de nuanţele politice ale vizitei papale primează încărcătura religioasă. Prezenţa papei în Golf, o zonă unde libertatea religioasă este o idee periculoasă, iar creștinii sunt intens persecutaţi pentru religia lor, le oferă speranţă creștinilor din zonă că creștinismul mai are încă un rol de jucat în regiune. În acest sens, vizita papei este mai mult decât simbolică.
Unul dintre cele mai importante aspecte ale vizitei sale a fost participarea la una dintre cele mai mari și diverse întâlniri ale liderilor religioși din lumea arabă, o conferinţă interreligioasă la care au fost reprezentaţi inclusiv evreii și hindușii. EAU, împreună cu Iordania și Maroc (spre care papa se îndreaptă în primăvara acestui an) au fost liderii creării cadrului pentru discuţii interreligioase după atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, iar Conferinţa Globală pentru Fraternitatea Umană este încoronarea a 17 ani de muncă pentru a găsi în diferite teologii un punct comun din perspectiva căruia se poate combate violenţa extremistă și se pot proteja minorităţile religioase, scrie CSMonitor. Iordania, de exemplu, a adoptat o declaraţie despre valori comune, cum ar fi: „să Îl iubești pe Dumnezeu” și „să îţi iubești aproapele”, în timp ce Marocul a adoptat Declaraţia de la Marrakesh, un document care explică cum legile islamice cer protejarea tuturor minorităţilor religioase.
Să fii un fiu al lui Avraam pare să fie numitorul comun găsit de religiile avraamice și scos în evidenţă și de papă cu această ocazie. „Să fii un fiu al lui Avraam înseamnă să înveţi să îi respecţi pe ceilalţi fii ai lui, chiar dacă căile lor nu sunt ale tale și înţelegerea lor despre Dumnezeu diferă de înţelegerea ta. (…) Știm că suntem iubiţi și aceasta ar trebui să fie destul. Dacă susţii că a fi iubit înseamnă ca alţii să nu fie iubiţi înseamnă că nu ai înţeles ce e iubirea”, explică Jonathan Sacks, fost prim-rabin al Marii Britanii, în cartea sa Not in God’s Name: Confronting Religious Violence.
Prim-rabinul Poloniei, Michael Schudrich, comentând pe marginea acestei întâlniri istorice, la care a fost prezent, a spus că evreii și musulmanii au trăit împreună pentru mii de ani și că situaţia s-a deteriorat semnificativ doar în ultimul secol și trebuie detensionată. „De multe ori folosim un stereotip greșit care spune că oameni de diferite religii nu au ce discuta unii cu alţii, că evreii nu au ce să discute cu musulmanii, dar de fapt toate aceste religii pot sta împreună la masa de discuţii”, spune el.
În cuvântarea sa din cadrul conferinţei, papa a ales să vorbească o limbă comună și să amintească de episodul vechi-testamentar al Potopului şi al arcei lui Noe, prezent şi în Sura 11 a Coranului, pentru a sublinia că „şi noi, în numele lui Dumnezeu, pentru a apăra pacea, e nevoie să intrăm împreună, ca o singură familie, într-o arcă – arca fraternităţii –, care să poată brăzda mările furtunoase ale lumii”.
O declaraţie istorică
Conferinţa s-a încheiat cu un moment istoric, în care papa Francisc, liderul catolicismului, și imamul Sheikh Ahmed al-Tayeb, cea mai înaltă autoritate în islam, șeful Universităţii Al-Azhar (cel mai prestigios centru pentru învăţătura islamică și literatura arabă din lume, cu un mandat de a propaga cultura islamică în lume), au semnat Documentul pentru Fraternitatea Umană în vederea Păcii și a Coexistenţei. Prin acest document, cei doi „fraţi”, așa cum a menţionat al-Tayeb, se obligă ca, „în numele tuturor victimelor războaielor, persecuţiei și nedreptăţilor”, instituţiile pe care le conduc să conlucreze pentru a lupta împotriva extremismului.
În ciuda multiplelor diferenţe teologice, liderii catolicismului și islamului s-au unit pe anumite aspecte fundamentale și extrem de relevante pentru lumea de azi. De exemplu, declaraţia comună susţine că „primul și cel mai important ţel al religiilor este să creadă în Dumnezeu, să Îl onoreze și să invite pe toţi oamenii, bărbaţi și femei, să creadă că acest univers depinde de un Dumnezeu care îl guvernează”.
Viaţa, spune documentul, „este un dar pe care nimeni nu are dreptul să îl ia, să îl ameninţe sau să îl manipuleze pentru a-și servi propriilor scopuri. Și toată lumea trebuie să aibă grijă de acest dar de la început până la finalul natural. Prin urmare, condamnăm toate acele practici care ameninţă viaţa, precum genocidul, terorismul, migraţia forţată, traficul uman, avortul și eutanasia. De asemenea, condamnăm politicile care promovează aceste practici.”
Tot aici se menţionează că religiile nu trebuie niciodată să incite la război, violenţă și vărsare de sânge sau la extremism. Toate aceste lucruri sunt „consecinţe ale devierii de la învăţăturile religioase”, ca rezultat al „manipulării politice a religiilor” și al „interpretărilor date de grupuri religioase care, în cursul istoriei, au profitat de sentimentul de împuternicire pe care religia îl suscită în om, pentru a-l manipula să acţioneze în feluri care nu au nicio legătură cu adevărul religios”. Documentul vorbește despre „instrumentalizarea” religiei de către teroriști și spune că musulmanii și catolicii „deopotrivă cred că Dumnezeu nu i-a creat pe oameni să se ucidă sau să se lupte între ei, nici să fie torturaţi sau umiliţi în circumstanţele în care se află.” (Puteţi citi textul întreg aici.)
Dr. Chad Pecknold, teolog la Universitatea Catolică a Americii, din Washington, atrage atenţia cu privire la scoaterea declaraţiei din context, amintind că, deși poate să pară bizar, într-un context interreligios sensibil este normal ca Sfântul Scaun să recunoască că, în ciuda unor viziuni teologice diferite, catolicii și musulmanii au de fapt multe în comun. „Ideea că diversitatea de rasă, sex și limbă este conformă cu voia lui Dumnezeu este ușor de înţeles, dar să îl auzi pe papă vorbind despre diversitatea religiilor ca parte din voia lui Dumnezeu poate să pară bizar și problematic. Dar este clar în contextul de faţă că papa nu se referă la religii false, ci se referă la diversitatea religioasă ca la o evidenţă a dorinţei naturale a omului de a-L cunoaște pe Dumnezeu. Este voia lui Dumnezeu ca toţi oamenii să vină la El prin libera alegere, deci se poate vorbi despre diversitatea religioasă ca despre ceva permis de Dumnezeu fără a nega în același timp binefacerile supranaturale ale unei singure religii adevărate”, explică Pecknold.
De fapt, în catehismul Bisericii Catolice se menţionează despre relaţia bisericii cu popoarele musulmane că „planul de mântuire îi include pe cei care Îl acceptă pe Dumnezeu drept creator, primii dintre aceștia fiind musulmanii”.
Pași spre unitate
Vizita papei în Emiratele Arabe Unite face parte dintr-un efort mai mare în direcţia toleranţei religioase, a păcii și unităţii interreligioase, iar comunitatea musulmană este vădit curtată de Vatican. În anul 2017, papa a făcut vizite în Bangladesh și în Egipt, iar anul acesta este de așteptat să se deplaseze și în Maroc. Ar fi însă o greșeală să credem că papa îi discriminează pozitiv pe musulmani.
Nu ar trebui să uităm de întrevederile papei cu liderii credinţei ortodoxe, patriarhul Chiril, al Bisericii Ortodoxe Ruse, și patriarhul ecumenic al Constantinopolului, când s-au făcut alte apeluri la dialog fratern, ba chiar papa Francisc și patriarhul Chiril au semnat o declaraţie comună în 30 de puncte, care, la fel ca și cea semnată zilele acestea, subliniază viziunile comune ale religiilor și exprimă voinţa de a lupta împreună împotriva persecutării creștinilor în Orientul Mijlociu. Tot anul acesta, papa este așteptat să sosească în mai multe ţări ortodoxe, printre care România și Bulgaria.
În același timp, papa depune eforturi în ţările ostile ideii de religie. Anul trecut, Vaticanul a ajuns la o înţelegere cu guvernul comunist din China, după ani de zile de tensiuni cu privire la numirea episcopilor catolici din ţară, care punea sub semnul întrebării existenţa comunităţilor catolice. Totodată, Vaticanul și-a îmbunătăţit relaţiile cu guvernul cubanez, care a permis construcţia a trei biserici catolice, o premieră pentru ultimii 60 de ani. Și tot anul acesta, papa este așteptat să ajungă în Japonia, în luna noiembrie, la invitaţia premierului Shinzo Abe. Ar fi prima vizită în această ţară vestită pentru ateismul ei de la vizita papei Ioan Paul al II-lea, în 1981.
Acestea sunt doar câteva dintre cele mai sonore mișcări pe care Biserica Catolică, prin persoana papei Francisc, le-a făcut în ultimii ani în ceea ce privește eforturile ecumenice și interreligioase. Spre deosebire de înclinaţia papei Benedict al XVI-lea spre mediul academic, înclinaţia papei Francis spre dialog și efort ecumenic a fost evidentă de la început. La doar o lună după alegerea sa, papa predica, la 13 mai 2013, despre atitudinea curajoasă a apostolului Pavel în Areopag, în faţa mulţimii de greci. Francisc a apreciat că acesta a fost adevăratul motiv pentru care Pavel era „un adevărat papă”, faptul că era „un constructor de poduri, nu de ziduri”.
„Întotdeauna un creștin trebuie să Îl proclame pe Iisus Hristos într-un fel în care să poată fi primit și acceptat, nu respins. (…) Pavel nu le-a spus atenienilor: «Aceasta este enciclopedia adevărului! Luaţi-o și studiaţi-o și o să aveţi adevărul.» Nu! Adevărul nu intră într-o enciclopedie. Adevărul este o întâlnire, este întâlnirea cu Adevărul Suprem, cu Iisus. Nimeni nu deţine adevărul. Primim adevărul atunci când îl întâlnim. (…) Creștinii cărora le este frică să construiască poduri și preferă să construiască ziduri sunt creștinii care nu sunt siguri pe credinţa lor, nu sunt siguri pe Iisus”, a conchis papa.
