Miracolul tehnologiei moderne este preaslăvit astăzi de toată lumea. Felul în care tehnologia ne-a pus lumea la picioare, asigurându-ne că din vârful canapelei suntem în centrul universului și avem soluţii care nu cer decât să mișcăm un deget pe un ecran, ne-a cucerit iremediabil. Societatea ca întreg nu va renunţa niciodată de bunăvoie la confortul obţinut, ci doar va căuta să îl exacerbeze. O consecinţă directă a acestui lucru nu este doar izolarea omului în societate, ci inclusiv izolarea de Dumnezeu.

Anul trecut, The New York Times a publicat un articol despre statul în natură ca ultimă terapie îmbrăţișată de medici pentru combaterea stresului și îmbunătăţirea stării generale de sănătate. Se pare că în Statele Unite se înmulţesc staţiunile care oferă sesiuni de terapie prin natură, de inspiraţie japoneză. Amitha Kalaichandran, medic și jurnalist, a participat la una.

Primul pas este statul în cerc, pe jos, în iarbă, unde fiecare participant trebuie să împărtășească o amintire fericită din copilărie. Apoi grupul este condus de un „terapeut al pădurii” într-o plimbare foarte lentă, de două ore, prin pădure, timp în care participanţii sunt încurajaţi să își folosească toate simţurile pentru a se cufunda complet în peisaj și a deveni conștienţi de tot ceea ce îi înconjoară. Plimbarea se termină cu o ceremonie a ceaiului, obţinut din ace de pin culese pe drum și lăsate la infuzat în apă fierbinte.

Ghidul, Kiki, este unul dintre cei 300 de terapeuţi acreditaţi de Asociaţia pentru Terapie în Pădure și Natură din Statele Unite. Deja există mai multe spitale în SUA care au medici certificaţi în terapia cu natură sau care au demarat programe-pilot în colaborare cu asociaţii care oferă astfel de servicii. Cărţi precum Last Child in the Woods, de Richard Louv, sau The Nature Fix, de Florence William, au devenit bibliografie obligatorie pentru cei care caută să combată cu argumente știinţifice deficitul de natură cu care cei mai mulţi dintre noi trăim astăzi. În era depresiei și anxietăţii generalizate pare că retragerea la orașe, printre blocuri, în propriile apartamente, de unde păstrăm contactul cu lumea exterioară prin internet, este o problemă mult mai serioasă și cu efecte mult mai semnificative decât am crede.

Ai fost afară azi?

Studiile făcute pe impactul pe care expunerea la natură îl are asupra omului fură ochii. Majoritatea realizate în Japonia și în Coreea de Sud, ele par să sugereze că timpul petrecut în natură, în special în pădurile bogate, poate chiar să scadă tensiunea arterială și nivelul de cortizol, cunoscut drept hormonul stresului. Efectele asupra stării de spirit sunt și mai puternice dacă există un izvor sau un lac în jur. Iar conform cercetărilor efectuate de Universitatea din Utah și Universitatea din Kansas, timpul petrecut în natură îţi poate îmbunătăţi capacitatea de atenţie și îţi poate crește creativitatea cu până la 50%.

Însă alte studii au obţinut rezultate mixte. Un studiu transversal realizat în Coreea de Sud nu a găsit nicio modificare în ce privește tensiunea arterială, iar un alt studiu sistematic din 2010 a evidenţiat că există schimbări pozitive la nivelul dispoziţiei și energiei, dar fără efecte semnificative asupra nivelului de cortizol sau asupra tensiunii arteriale. Recent, cercetători din Australia au subliniat printr-un alt studiu sistematic al literaturii din domeniu că lipsa studiilor de calitate, robuste, controlate, limitează concluziile care se pot trage despre influenţa pe care terapia prin natură o are asupra prevenţiei bolilor. Însă admit că rolul pe care natura l-ar putea juca în sănătatea umană este destul de important pentru a fi studiat riguros.

Nimeni nu neagă însă capacitatea naturii de a ne îmbunătăţi dispoziţia. Când cercetătorii de la Universitatea din Alabama au vrut să vadă care este legătura dintre anumite activităţi pe care oamenii le fac de obicei în parcuri și starea emoţională de după, au fost surprinși să observe că ceea ce ridică starea de spirit după doar 20 de minute de stat în parc nu are legătură cu vreo activitate, ci este un efect direct al expunerii la natură. Cu alte cuvinte, cei care au stat 20 de minute pe bancă au raportat aceeași îmbunătăţire a stării de spirit ca cei implicaţi în diverse activităţi.

Lumea academică a propus diverse teorii care să explice mecanismele prin care natura poate susţine sănătatea umană, emoţională și fiziologică, cele mai multe având de-a face cu activitatea fizică, integrarea socială și calitatea aerului. Unii cred că biodiversitatea din mediile verzi afectează pozitiv microbiota intestinală și microorganismele care trăiesc pe pielea umană, ajutând astfel sistemul imunitar. Alţii cred că fitoncidele eliberate de plante (substanţe antimicrobiene) pot reduce tensiunea arterială, iar alţii cred că sunetele din natură pot reduce activitatea sistemului nervos simpatic și pot crește în schimb activitatea sistemului nervos parasimpatic, ceea ce în final reglează sistemul imunitar, cu consecinţe asupra sănătăţii pe termen lung. Pe lângă toate aceste teorii, mai există un mecanism important prin care natura ne afectează, însă despre care nu se vorbește.

Unde este Dumnezeu?

Nu există nicio dezbatere asupra faptului că omul este parte din mediu, pe care îl influenţează și de care este influenţat la rândul său. Însă doar anumite medii pot fi caracterizate de puterea de a influenţa spiritualitatea umană. Ele funcţionează că oglinzi ce reflectă iubirea și frumuseţea divină și suscită în oameni sentimente pozitive de uimire, reverenţă și adorare. Frumuseţea acestor medii atinge ceva în sufletul uman ce străbate mai departe în gesturile, cuvintele și felul în care interacţionăm unii cu alţii. Drept este că pe Dumnezeu Îl putem găsi oriunde, însă într-un astfel de mediu nu trebuie să depunem eforturi suplimentare pentru a ne conecta pozitiv la divinitate și unii la alţii, ci ar trebui mai degrabă să depunem eforturi serioase pentru a nu ne lăsa influenţaţi. Iată care este diferenţa ultimă dintre natură și betoane.

În societatea postindustrială, oamenii s-au îndepărtat tot mai mult de puterea comunicativă a creaţiei. Această disociere este accentuată de revoluţia digitală, care ne afectează pe două planuri. În primul rând, ne ţine închiși în case, baruri, cinemauri și departe de natură. Iar în al doilea rând, ne creează iluzia puterii de a controla mediul și natura, subminându-i atât capacitatea distructivă, cât și pe cea creatoare. Biblia este plină de trimiteri la natură pentru a înţelege cine este Dumnezeu și ce a făcut pentru oameni, însă pentru unii creștini de astăzi acele trimiteri sunt doar caracteristice pentru limbajul pe care scriitorii Bibliei au trebuit să îl folosească pentru a transmite mesajul într-o societate agrară. Ce relevanţă ar mai putea să aibă astăzi observarea anotimpurilor, decât pentru a ne decide cu ce să ne îmbrăcăm? Temperatura ambientală se reglează prin termostat, mâncarea ne este livrată fără să ne mai murdărim sub unghii și așa mai departe. Până la urmă, ce anume din credinţa noastră pierdem dacă situaţia este așa cum este?

În primul rând, pierdem o dimensiune a grandorii și gloriei lui Dumnezeu, crede Scott Martin, care se ocupă de conservarea și dezvoltarea spaţiilor verzi în Statele Unite. Când nu plantăm flori, nu facem agricultură, nu urmărim o pasăre care își face cuib, pierdem emoţia uimirii faţă de ceva care crește și prinde viaţă. Și pierdem oportunităţi de a ne simţi recunoscători dacă nu ne oprim să observăm simplitatea unui copac care ne oferă umbră și oxigen fără ca noi să fi făcut ceva. Dar, mai important este că pierdem oportunităţi de a ne bucura. Jean Calvin spunea că niciun fir de iarbă nu crește fără intenţia lui Dumnezeu de a ne încânta. Astăzi, prin proprie voinţă, omul s-a despărţit de lucrurile menite să îi infuzeze viaţa cu bucurie.

Mai pierdem și vitalul simţ al orientării și al proporţiilor sănătoase. Când suntem închiși în casă, cu acces direct la fel de fel de servicii concepute special pentru nevoile noastre individuale, avem impresia că lumea este la picioarele noastre și că suntem cu adevărat liberi să alegem. Abia când intrăm într-o pădure maiestuoasă unde nu mai avem acces la internet ne lovește realitatea – suntem mici, la fel de mici cum am fost mereu. Mediul digital ne ajută să trăim o minciună pe care fiecare și-a dorit-o la un moment dat, să fie buricul universului, cu acces nelimitat, nerestricţionat la ce-i poftește inima. Mediul natural ne ajută să trăim un adevăr pe care niciun postmodernist relativist nu și-l dorește, acela de a fi unic în ochii unui Dumnezeu care ne-a pus lumea la picioare, dar condiţionat.