Romantismul care ne distruge relaţiile

Omul secolului XXI este înconjurat de ficţiune cu privire la dragoste.

De ce este cititul atât de important

În timp ce mulţi dintre noi avem obiceiul ca înainte de culcare să citim câteva pagini dintr-o carte, mai mult de un sfert dintre adulţii americani recunosc că în ultimul an nu au reușit să citească o carte nici măcar parţial, potrivit Centrului de Cercetare Pew.

Tu știi ce cauţi?

Știi sentimentul ăla când te uiţi la alţii și ţi se strânge stomacul pentru că ţi se pare că nu ai făcut nimic cu viaţa ta, și o să ajungi acasă și o să continui să nu faci nimic?

Zilele în care ești singur în doi

Când te căsătorești, ultimul lucru la care te gândești este ce o să faci când o să te simţi singur.

Problema cu „Iubește-te așa cum ești”

Drumul spre distrugerea sinelui e pavat cu intenţii bune. Una dintre aceste intenţii se regăsește în îndemnul de a te iubi, exact așa cum ești acum, cu toate defectele și neajunsurile pe care le ai.

Cinismul ca neputinţă

Evenimentele lunii iulie adâncesc prăpastiile sociale care au devenit o marcă a secolului al XXI-lea. Într-un dialog al violenţei, din ce în ce mai absurd, combatanţii se radicalizează. Unii devin fanatici religioşi, alţii, naţionalişti. Unii devin terorişti, alţii, xenofobi. Constanta e spirala resentimentelor. Pe de altă parte, continuă spectacolul dezarmant al imposturii politicului. Trump şi,...

Chiar știm să slăbim sănătos?

„Câte bordeie, atâta obiceiuri”, spune o vorbă din bătrâni. Cam același lucru se poate afirma și despre strategiile de atac împotriva supraponderalităţii. Un nou experiment încearcă să facă lumină în lumea atât de agitată a dietelor.

Ce să facem pentru a ne depăși prejudecăţile

Rasismul este peste tot. Fie că este vorba de politică, de divertisment, de tehnologie, mass-media sau finanţe, rasismul, întreţinut sistematic sau ascuns în prejudecăţile cultivate la nivel subconștient, ne tulbură existenţa.

Stresul ne poate face mai fericiţi

Stresul este perceput ca o componentă negativă a stilului de viaţă contemporan. Ne afectează sănătatea și calitatea vieţii. Totuși încercarea de a-l evita s-ar putea să nu fie cea mai bună soluţie.

Ce s-a întâmplat cu un cuplu care a mâncat 6 luni din tomberon

Fără îndoială, Jen Rustemeyer și soţul ei, Grant Baldwin, s-au expus unor riscuri deloc de neglijat când au decis să se supună experimentului social de a consuma timp de 6 luni doar alimente pe care le găsesc în tomberoane. A rezultat un documentar, „Just Eat It”, care este foarte apreciat şi care evidenţiază risipa de...

În cât timp pierzi avantajele sportului?

O zi în care ai chiulit de la sală nu e o tragedie. Ba chiar sunt indicate pauzele dintre antrenamentele sportive pentru că te ajută să te refaci. Problema e că o singură absenţă se transformă atât de ușor într-o pauză de sport de o săptămână, două, o lună și tot așa. Și, din păcate,...