Când vine vorba despre copii și educaţia religioasă, pășim pe un teren minat. În mod special părinţii care încearcă să își impună punctul de vedere se pot trezi că, de fapt, au mai făcut să explodeze o mină.

Persoanele publice participă și ele activ la această dispută, oferind sfaturi și lansând avertizări. Richard Dawkins pretinde că educarea copiilor într-o atmosferă religioasă este o formă de abuz, care le va marca în mod defavorabil viitorul, iar Bill Nye este convins că cine respinge evoluţia respinge premisele unei percepţii corecte asupra realităţii, motiv pentru care copiii nu ar trebui expuși creaţionismului. Un studiu recent arată însă că tocmai latura spirituală este cea care poate da un start bun vieţii copiilor.

„În ciuda faptului că de un deceniu ne dedicăm studiului fericirii și al beneficiilor psihologiei pozitive, există o epidemie de nefericire la copii și adolescenţi. O nefericire severă chiar. Statisticile din ultimii 10 ani arată că dincolo de cei 20-25% de tineri cu depresii severe sunt alţi 40% cu simptome de depresie la diverse niveluri, precum anxietate și abuz de substanţe”, scrie Lisa Miller, profesor la Universitatea Columbia și autoare. De fapt, se pare că tocmai copiii din familiile avute au cele mai mari rate de depresie, anxietate, abuz de substanţe și tendinţe antisociale.

Miller pune asta pe seama a două elemente: faptul că cei mici cresc în medii din ce în ce mai narcisiste și că părinţii fac educaţie prin recompensarea oricăror reușite. Aceste două aspecte duc la crearea „copiiilor performeri neechilibraţi”, copii care simt că valoarea lor este fondată pe o abilitate sau pe o reușită. Acești copii simt că nu sunt cu nimic mai buni decât ultimul succes înregistrat și suferă chiar și atunci când au o nereușită insignifiantă. „Acolo unde dragostea e condiţionată de performanţă, copiii suferă”, spune Miller.

Există însă un antidot. Conform studiului pe care l-a realizat în cadrul Universităţii Columbia, studiu publicat în Journal of Religion and Health, atât fericirea, cât și persistenţa și determinarea copilului merg mână în mână cu spiritualitatea, definită ca o conexiune spirituală profundă, cu sentimentul existenţei unei lumi sacre.

În 20 de ani de studierea a conexiunilor dintre depresie și spiritualitate la copii și tineri, Miller a ajuns la concluzia la care au ajuns și alţi cercetători înainte, și anume că ne naștem cu o capacitate interioară pentru spiritualitate, la fel cum ne naștem cu abilitatea de a vorbi, citi și gândi. Însă pentru dezvoltarea fiecăreia dintre aceste capacităţi este nevoie de timp și de efort. Spiritualitatea poate fi cultivată la copii prin meditaţie, rugăciune, plimbări în natură și mai ales prin atitudinea părinţilor faţă de cei din jur și faţă de copii. În cultura excesiv de competitivă în care trăim, cu un sprijin slab pentru dezvoltarea spirituală, părinţii ar trebui să depună un efort activ pentru a-i ajuta pe copii să dezvolte acest aspect al vieţii și să nu se eschiveze în faţa întrebărilor directe.

Pe baza studiilor acumulate în ultimul deceniu se pare să se fi ajuns la convingerea că spiritualitatea în diversele ei forme este o sursă de sănătate pentru adulţi, dar și pentru copii. Pe lângă aceasta, studiul de faţă demonstrează și că acei copii care sunt spirituali sunt mai determinaţi, mai optimiști și au note mai mari decât ceilalţi copii, că adolescenţii care spun că au un simţ al spiritualităţii puternic sunt cu 80% mai puţin expuși actelor sexuale neprotejate sau periculoase și cu 40% mai puţin expuși riscului de a consuma droguri. În final, o personalitate spirituală care include o relaţie personală directă cu „natura, o prezenţă universală sau o putere superioară” are o legătură directă cu bunăstarea fizică și recuperarea după boală sau depresie.