De-a lungul timpului, mulţi sociologi, printre care Marx, Compte sau Durkheim, au postulat că, pe măsură ce societăţile evoluează, știinţa și raţiunea vor înlocui orientarea către religie, teologie și misticism a societăţilor timpurii. Însă un studiu publicat în American Sociological Review arată că nevoia de Dumnezeu nu a murit nici până în ziua de azi.

Predicţii vs. realitate

Nu este nicio noutate că societatea vestică este din ce în ce mai mult caracterizată de tehnologie, de știinţă, de raţiune, iar autoritatea religioasă a pierdut mult teren. Astăzi, știinţa și raţiunea sunt folosite pentru a legitima aranjamente sociale care altădată erau considerate ca aparţinând autorităţii religioase, precum educaţia sau familia.

Multe instituţii sunt acum apanajul secularismului, iar participarea la viaţa religioasă a scăzut, în timp ce a crescut înclinaţia spre știinţă și s-a menţinut ideea pregnantă că religia și știinţa se află pe poziţii opuse, ireconciliabile. Însă în ciuda faptului că trăim într-o epocă marcată de autoritatea secularismului, unii observatori (Habermas, Taylor) arată că influenţa religiei asupra societăţii nu a fost înlocuită de știinţă, ci a fost transformată. Rezultatele studiului de faţă susţin această idee, arătând că, în timp ce instituţiile civice, politice și economice au schimbat deja macazul către secularism, mulţi indivizi continuă să folosească perspectiva religioasă în deciziile de zi cu zi. Ceea ce înseamnă că, deși religia a pierdut autoritatea formală, continuă să influenţeze societatea prin felul în care oamenii gândesc și se comportă.

Faimosul politolog Francis Fukuyama a prevăzut chiar o întoarcere inevitabilă a societăţii seculare la o formă de religie. Analizând ruptura produsă de tranziţia de la lumea industrială la cea postindustrială (pe care o numește „Marea Ruptură” și care este caracterizată de fenomene negative precum creșterea delincvenţei, destrămarea familiilor, neîncredere și individualism), Fukuyama spune că religia poate oferi o șansă unică de refacere a ordinii sociale. Teoria lui prevede o întoarcere la religie tocmai din cauza nivelului de secularizare la care a ajuns societatea și care ne-a deposedat de tradiţii, de sentimentul de apartenenţă la o comunitate și de legături umane profunde. „N-am devenit atât de moderni și laici, încât să ne putem lipsi de religie. Dar nici nu ne lipsesc într-atât resursele morale înnăscute, încât să ne așteptăm la un mesia care să ne salveze”, spune el.

Oameni și credinţe

În virtutea teoriilor privind conflictul dintre religie și știinţă, cercetătorii se așteptau să identifice două viziuni clare asupra lumii, una orientată spre știinţă și una care preferă perspectiva religioasă. Aceste două perspective contrastante au fost numite „modernă” și, respectiv, „tradiţională”. Desigur, mai sunt și cei care sunt sceptici în ambele privinţe, așa-numiţii „postmoderniști”, însă ce i-a surprins cu adevărat pe cercetători la acest tablou este descoperirea viziunii „postseculare”, marcată de o înclinaţie în ambele direcţii și care trece de multe ori neobservată în alte studii pe această temă.

Portretele tradiţionaliștilor și ale moderniștilor le cunoaștem deja destul de bine. Tradiţionaliștii, care constituie 43% din totalul americanilor incluși în studiu, au scoruri mici în ce privește cunoștinţele știinţifice și o afiliere religioasă mai puternică decât a tuturor celorlalte categorii. Cei care adoptă perspectiva modernă, care totalizează 36%, sunt în opoziţie evidentă, având cunoștinţe știinţifice și fiind optimiști în privinţa impactului asupra societăţii, înregistrând totodată cele mai mici niveluri de religiozitate. Majoritatea moderniștilor cred în Big Bang și în evoluţie și 41% dintre ei spun că Biblia e o carte cu mituri și minciuni, comparativ cu 19% din totalul respondenţilor.

Spre uimirea cercetătorilor, perspectiva postseculară este împărtășită de 21% dintre participanţii la studiu și este caracterizată de o atitudine faţă de știinţă mai puţin favorabilă decât a moderniștilor, dar mai favorabilă decât a tradiţionaliștilor. Cu toate acestea, este categoria cel mai puţin înclinată să creadă în Big Bang (6%) și în evoluţie (3%). Cercetătorii cred că, din această perspectivă, conflictul dintre știinţă și religie se reduce la câteva probleme, iar în privinţa acestora postsecularii înclină să aleagă varianta religioasă. Acest aspect este susţinut și de alte descoperiri recente, cum că mulţi indivizi religioși sunt interesaţi totodată de știinţă, dar, în final, preferă anumite explicaţii religioase. Se pare că 1 din 5 membri ai publicului american vede relaţia dintre știinţă și religie în această lumină, spun cercetătorii.

Aici intervine ceea ce susţineau unii teoreticieni despre transformarea percepţiei asupra religiei în societate. Cercetătorii atrag atenţia că grupul postsecular nu este pur și simplu un grup de mijloc între tradiţionaliști și moderniști, ci este un grup aparte, care își construiește o viziunea asupra lumii prin combinarea elementelor știinţifice, religioase și de altă natură, recunoscând astfel valoare și utilitatea unui sistem de credinţe multiple.

Curioși despre lume

Teoria lui Fukuyama despre întoarcerea societăţii la religie ar însemna practic întoarcerea la o religie „benignă și descentralizată, în care credinţa nu este atât expresia dogmei, cât a normelor existente în comunitate și a dorinţei de ordine”. O astfel de întoarcere superficială, în care nu se acceptă neapărat adevărul revelaţiei, ci doar se face o întoarcere la ritualuri și tradiţii, nu pare să fie reflectată în rezultatele studiului de faţă, care vorbește despre felul în care religia și știinţa deopotrivă afectează oamenii în deciziile pe care le iau și în felul în care se comportă.

În epoca și societatea dezvoltată în care trăim, cercetătorii au găsit că ceva peste 3 din 5 membri ai publicului american au perspective divergente cu înţelegerea știinţifică obișnuită a elementelor care ţin de creaţie și evoluţie. „În secolul XXI, o majoritate a publicului american crede în minuni, la fel cum credea în secolul XX”, citează cercetătorii un alt studiu, din 2008.

Dar, mai mult decât atât, cercetătorii indică o decuplare semnificativă între perspectiva individuală și cea instituţională privind religia și știinţa. Aceștia dau exemplu faptul că, în ciuda acceptării oficiale din partea Bisericii Catolice a teoriei știinţifice asupra originii Pământului, destui catolici de rând nu sunt de acord cu Big Bangul. Vedem o clasă interesată semnificativ de religie, dar nu neapărat de teologia aferentă unei religii, care caută să se folosească de metodele disponibile astăzi, mai ales știinţifice, pentru a obţine o interpretare cât mai corectă asupra lumii.

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.