Dezbaterea radio dintre filosoful Stephen Meyer și paleontologul britanic Charles Marshall, moderată de Justin Brierley, realizatorul emisiunii Unbelievable, la Premier Christian Radio din Londra, a reprezentat una dintre dezbaterile de referinţă pentru controversa evoluţionism-creaţionism.

Primul care a luat cuvântul, Stephen Meyer, autorul cărţii Darwin’s doubt și susţinător al teoriei Designului inteligent, a argumentat că explozia de organisme unice care apar în perioada cambriană (în urmă cu circa 510 milioane de ani, conform evoluţioniștilor) necesită un volum uriaș de informaţie genetică și epigenetică complexă, a cărui apariţie este imposibil de explicat prin mecanismul darwinian al mutaţiilor aleatoare și al selecţiei naturale. Nașterea acestei informaţii complexe necesita inteligenţă, din moment ce era nevoie de prea mult timp ca să existe cea mai mică probabilitate a apariţiei ei la întâmplare.

Dumnezeul golurilor

Charles Marshall a răspuns cu o ilustraţie. După cum în vremea lui Newton nu se știa care este sursa energiei solare, la fel astăzi, dacă nu știm care e mecanismul unui proces biologic nu putem să presupunem pur și simplu că în spate se află o inteligenţă. În cele din urmă, vom descoperi lucruri care ne vor da explicaţiile, a sugerat Marshall.

Paleontologul britanic a continuat afirmând că teoria din cartea lui Meyer ar fi putut sta în picioare în anii 1980, dar nu și astăzi, când știm deja că majoritatea organismelor vii au un număr foarte mare de gene comune, în timp ce genele unice sunt de ordinul a 10.000 sau aproximativ. De aceea, a conchis Marshall, nu e nevoie de o evoluţie genetică majoră pentru a explica explozia cambriană. Marshall nu și-a încheiat răspunsul înainte de a sugera, cu ceea ce unii ar putea considera ironie, că poate Meyer, care nu e biolog, nu a avut timp să se pună la punct cu ultimele descoperiri în domeniu.

Călătorie în timp, pe firul logicii

În urma acestor argumente aparent solide, dezbaterea părea încheiată înainte de a începe cu adevărat. Meyer a suprins însă cu un răspuns prompt și pertinent, indicând că deja a răspuns mai multor observaţii ale lui Marshall în capitolul 13 al cărţii sale, mai ales cu privire la reţeaua reglatoare de gene (genele care controlează alte gene), care, practic, deţin informaţia planului de construcţie a unui organism. Marshall crede că aceste reţele ar fi putut fi „rescrise” prin mecanisme evoluţioniste în perioada timpurie a cambrianului, pentru a putea genera organismele noi din cambrian. Dar Meyer a punctat că această „rescriere”, adică schimbare a tiparului de construcţie a unui organism, cere la rândul ei un volum mare de informaţie nouă și mutaţii simultane, coordonate cu succes. Cercetările lui Eric Davidson, a continuat Meyer, au arătat că că aceste „reţele” nu pot fi perturbate fără efecte catastrofice asupra organismelor în dezvoltare. Aceste reţele reglatoare de gene sunt prin ele însele sisteme închise.

Pentru a explica cum o asemenea reţea ar putea fi „rescrisă”, Marshall a făcut apel la teoria evoluţionistă. Deși este adevărat că astăzi aceste reţele sunt nealterabile, întorcându-ne în timp, putem ajunge la un moment dat când majoritatea genelor comune erau prezente, deși nu toate erau active, fiecare tip de organism evoluând separat dintr-un asemenea strămoș primordial. Apoi, selecţia naturală a împiedicat organismele să mai schimbe planurile de construcţie, ceea ce vedem și azi.

Acceptând să coboare pe firul timpului, în viziunea evoluţionistă, Meyer a subliniat că limbajul metaforic ascunde probleme semnificative de bioinginerie. Cu alte cuvinte, acceptând propunerile lui Marshall, lucrurile sunt doar împinse mai jos în timp, dar nu rezolvate. Când Marshall se referă la viaţa care s-a dezvoltat de la simplu la complex, el ignoră că informaţia trebuie să fi fost preexistentă. Meyer nu a fost de acord cu descrierea complexităţii incredibile a informaţiei necesare pentru dezvoltarea unui nou fenotip, pe care Marshall a făcut-o prin câteva cuvinte: „Câteva reguli simple”.

Este geneza „informaţiei” cheia dezbaterii?

Marshal a acceptat această ultimă critica, sugerând totuși că prin demonstraţia sa a arătat că nu a fost nevoie de multă informaţie nouă pentru a explica explozia de organisme unice în cambrian. Meyer a răspuns că, în opinia sa, a fost nevoie de informaţie genetică nouă în cambrian, dar că există și posibilitatea ca aceasta să fi existat înainte și să se manifeste secvenţial în cambrian. În oricare dintre scenarii, nu timpul, momentul apariţiei informaţiei este important, ci nevoia de o explicaţie pentru această informaţie necesară dezvoltării noilor fenotipuri, găsite abundent în cambrian.

Marshall a venit cu o explicaţie desfiinţată ușor de Meyer. El a sugerat că așa cum un flux constant de energie poate crea ordine în materie, în aceeași manieră pe măsură ce ADN-ul devine mai complex el explorează funcţionalităţi, dintre care unele se vor dovedi folositoare. Meyer a răspuns că ordinea la care se referă Marshall înseamnă doar tipare redundante, nimic asemănător cu ordinea din lumea biologică, care nici măcar nu poate fi numită ordine în termeni termodinamici. În cazul biologiei, vorbim de complexitate specifică sau de informaţie complexă funcţională. „Amesteci două concepte diferite aici”, i-a transmis Meyer lui Marshall.

Dezbaterea s-a încheiat cu o paranteză mai degrabă filosofică, iar cei care doresc o pot asculta în cadrul înregistrării integrale, mai jos.

Citește Evoluţie sau creaţie. Mai aproape de miezul controversei pentru a descoperi și alte perspective evaluatoare asupra dezbaterii Meyer-Marshall.