„Coborârea în iad” | Cine a fost Iisus?

Poate că nu există nicio figură istorică, în afară de Iisus Hristos, care să fie mai frecvent subiectul dezbaterilor. Profet sau escroc? Divin sau uman? Martir sau nebun?

Cei mai mulţi vor admite că există suficiente dovezi pentru existenţa istorică a lui Iisus Hristos, chiar dacă unii continuă să argumenteze contrariul. Creștinii cred că El este Fiul lui Dumnezeu, care a luat chip de om, și că acţiunile Sale din timpul în care a trăit pe pământ vor duce, în cele din urmă, la mântuirea omului. Pentru adepţii credinţei islamice, El este unul dintre marii profeţi. Pentru atei și necredincioși, El poate fi un filozof cu intuiţii unice sau doar unul dintre cei mulţi – copiind ideile și principiile prezentate de alţii în vremuri străvechi.

Indiferent de perspectiva pe care o ai, este incontestabil că viaţa lui Iisus a avut un impact semnificativ asupra direcţiei în care a mers lumea modernă. Naţiuni s-au format și războaie au fost purtate în numele Lui. Imaginea Lui este ușor de recunoscut de foarte mulţi dintre locuitorii planetei.

Fiind născut și crescut în credinţa creștină, cred că am știut destul de multe despre cine este Iisus pentru cea mai mare parte a vieţii mele. Totuși, perspectiva mea asupra lui Iisus și asupra învăţăturilor Sale nu s-a aliniat întotdeauna cu a altora – chiar a fost divergentă adesea de cea a altor creștini.

Atunci când privesc la pastorii creștini din întreaga lume care predică Evanghelia prosperităţii – care proclamă faptul că Dumnezeu îi ajută pe cei care se ajută pe ei înșiși și că donaţiile pentru achiziţionarea unui avion privat pentru pastor vor rezolva toate problemele enoriașilor – nu reușesc să găsesc mesajul lui Iisus pe care ei pretind că îl predică.

Coborârea în iad

Cine a fost Iisus cu adevărat? Aceasta a fost întrebarea pe care s-a concentrat o carte citită recent. Cartea The Harrowing of Hell („Coborârea în iad”), scrisă și ilustrată de Evan Dahm, este o alegorie plină de simboluri, ilustrată din belșug, care „reinterpretează una dintre cele mai importante figuri religioase din istorie, înainte de a fi zeul celor bogaţi și puternici, înainte de a fi transformat așa cum preferau închinătorii războinici”. Cartea este o repovestire a evenimentului de la care și-a primit numele, coborârea în iad, și redă întâmplări de după răstignirea lui Hristos și culminează cu învierea lui Iisus. Deși coborârea în iad nu este menţionată în evanghelii (Evanghelia după Matei, după Marcu, după Luca și după Ioan), aceasta este o credinţă comună în creștinismul catolic și ortodox. Ceea ce m-a atras la început la această carte a fost tocmai modul în care interpretează acest eveniment detaliat în cărţile apocrife.

La fel ca mulţi alţi creștini protestanţi, cred că iadul nu este un loc propriu-zis, ci termenul se referă la moartea veșnică, o existenţă care să fie menţinută în separare de Creator fiind o imposibilitate. Prin urmare, am fost interesat să citesc această reinterpretare fascinantă, care se bazează pe multiple surse, inclusiv pe Evanghelia apocrifă a lui Nicodim, pentru a vedea perspectivele noi pe care le aduce asupra lui Iisus.

Spre surprinderea mea, am găsit multe subiecte la care să reflectez. În timp ce Dahm susţine că nu are niciun interes să prezinte o imagine „reală” sau obiectivă a lui Hristos, totuși am descoperit o reprezentare a Lui extrem de autentică. Mai exact, cartea lui Dahm evidenţiază trei calităţi ale lui Iisus care sunt adesea trecute cu vederea în multe alte descrieri.

Iisus a fost un povestitor

Parabolele lui Iisus fac parte din acele elemente pentru care este cunoscut Iisus. De-a lungul vieţii Sale pe pământ, Iisus a spus multe pilde, prin intermediul cărora a transmis adevăruri despre lume, despre Dumnezeu, despre cer și despre multe alte subiecte. Atunci când ucenicii L-au întrebat care este motivul vorbirii Sale criptate, Iisus a răspuns: „Pentru că vouă v-a fost dat să cunoaşteţi tainele Împărăţiei cerurilor, iar lor nu le-a fost dat. Căci celui ce are, i se va da şi va avea de prisos; iar de la cel ce n-are, se va lua chiar şi ce are. De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg” (Matei 13:11-13).

„De aceea le vorbesc în pilde, pentru că ei, măcar că văd, nu văd şi măcar că aud, nu aud, nici nu înţeleg.”

Interpretarea lui Dahm subliniază neperisabilitatea povestirilor, care sunt văzute ca seminţe ale împărăţiei Lui. Atunci când Toma, unul dintre ucenicii lui Iisus, afirmă că o împărăţie este făcută din „pietre, muncă (…) război și lege”, Iisus arată că această percepţie este în sine o poveste și că, spre deosebire de poveste, „Cuvântul va dura pentru totdeauna”.

Fiind o persoană îndrăgostită de povestire în multitudinea ei de forme, modul în care Dahm vede povestea m-a atras irezistibil. Evidenţiind această particularitate a comunicării lui Iisus, Dahm atinge unul dintre adevărurile fundamentale pe care eu le cred despre Iisus: faptul că a fost preocupat de relaţiile cu ceilalţi, încercând să Se conecteze cu oamenii în modurile pe care aceștia le înţelegeau. Iată motivul pentru care Iisus a apelat la pilde: o naraţiune convingătoare este un lucru universal!

Iisus a refuzat să fie definit de alţii

Iisus a fost un om cu un mesaj de o umilinţă radicală, lucru pe care Biblia îl face extrem de clar. În ciuda numeroaselor ispite care L-au asediat, El a rămas ferm dedicat misiunii Sale. La un moment dat, în timpul postului din pustiu, Iisus a fost ispitit de Satana să-Și abandoneze Tatăl în schimbul puterii și statutului, îngenunchind în faţa diavolului. Iisus a respins această ispită (Matei 4:1-11). În mod similar, înainte de a fi răstignit, Iisus S-a rugat în grădina Ghetsimani pentru o altă cale prin care să-Și îndeplinească misiunea, dar, confruntat cu faptul că nu exista un alt mijloc de salvare, El S-a jertfit pentru a-Și arăta dragostea (Matei 26:36-56).

În povestea lui Dahm, o altă ispită se ivește aproape de punctul culminant al călătoriei lui Iisus. El este confruntat cu „vrăjmașul”, îngerul căzut care pretinde că, în schimbul închinării în faţa Lui, Îi va oferi un nume nou și putere. Vrăjmașul susţine că împărăţia lui este cea pe care omenirea o recunoaște: „împărăţia crucificată”, a războiului, a violenţei și a forţei. El speră să-L transforme pe Hristos într-un simbol al acestei împărăţii, dar El respinge această ofertă.

Deși nu este relatată în Biblie, această întâlnire conţine un mesaj adevărat. La fel ca în relatările biblice, Iisus respinge în mod ferm încercările altora de a-L transforma într-o unealtă sau imagine care să servească scopului lor. El a fost întotdeauna definit de acţiunile și misiunea Sa, nu de lucrurile proiectate de ceilalţi asupra Lui. Atunci când a rostit afirmaţia celebră: „Eu sunt Cel ce sunt”, aceasta a fost o recunoaștere a naturii Sale divine – nu o acceptare a tuturor naraţiunilor care au fost spuse despre El.

Citește și: „Viaţa pe care o trăiesc acum” | Crucea, ușa spre o viaţă nouă

Întâlnirea evidenţiază, de asemenea, un rezultat nefericit al diferitelor perspective din zilele noastre asupra lui Iisus: unii folosesc numele și imaginea lui Iisus în mod greșit, prezentându-L drept ceea ce nu poate fi. Nu este o coincidenţă faptul că adversarul este creionat în asemănare cu un conducător roman, dacă luăm în considerare actele de violenţă și răul provocate de Imperiul Roman și descendenţii săi, în numele lui Hristos. Cruciadele, de exemplu, arată că planul vrăjmașului prezentat de Dahm reflectă realitatea că și astăzi credinţa poate fi deformată.

Iisus nu ne obligă să credem

După confruntarea cu vrăjmașul, Dahm înfăţișează o întâlnire între Hristos și Adam și Eva, primii oameni care au păcătuit și care sunt întemniţaţi într-o închisoare în iad. În timp ce Iisus susţine că acţiunile Sale i-au eliberat de osândă și le deschide ușa celulei, ei refuză să-L creadă, rămânând prizonieri în celula lor.

Acesta este un eveniment care nu are nicio bază în canonul biblic, dar a cărui semnificaţie consider că este biblică. Este vorba de faptul că Iisus nu obligă pe nimeni să creadă în El. În timp ce sacrificiul Său este un dar gratuit și universal – oricine alege să creadă în El va fi mântuit –, mântuirea depinde de alegerea noastră. Această idee este rezumată într-unul dintre cele mai faimoase versete biblice, care spune: „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veșnică” (Ioan 3:16).

În timp ce sacrificiul Său este un dar gratuit și universal, mântuirea depinde de alegerea noastră.

Credinţa, prin însăși natura sa, nu poate fi constrânsă sau forţată. De-a lungul istoriei, unii oameni au încercat să-i convertească pe alţii și au folosit scuza convertirii pentru a justifica diferite atrocităţi (așa cum s-a întâmplat în Australia și în Canada, unde băștinașii au fost separaţi de familiile lor), dar aceste practici nu au nimic în comun cu adevăratul creștinism.

Hristos ne-a arătat un mod nou de a trăi – unul care se concentrează pe smerenie și pe bunătate faţă de toţi cei din jurul nostru. Dar El nu va forţa niciodată ușa sufletului nostru, ci va aștepta ca noi înșine să I-o deschidem larg: „Iată, Eu stau la uşă şi bat. Dacă aude cineva glasul meu şi deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el, şi el cu Mine” (Apocalipsa 3:20).

Ryan Stanton este doctorand în mass-media și comunicaţii la Universitatea din Sydney. În timp ce teza sa se concentrează pe podcasturi și jocuri, Ryan este foarte interesat de modul în care mass-media tratează subiectele domeniul politic și cel social. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.