Într-o ocazie în care fusese invitat să vorbească la Oxford, scriitorul C.S. Lewis le-a lansat o provocare studenţilor care îl ascultau: Cum știm ce merită să facem și ce nu, în vreme de război? Ar putea să mai aibă vreo noimă, de pildă, să studiezi matematica sau să citești literatură medievală în vremuri atât de tulburi?

Adevărata întrebare însă, a punctat scriitorul, este dacă o activitate sau alta merită să fie făcută în general, dincolo de un anumit context. Războiul, avea să explice Lewis, nu este decât o formă accentuată a unei realităţi bine cunoscute, aceea că vom muri într-o bună zi.

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19. Actualizăm zilnic.

Tot ceea ce merită făcut în zilele frumoase are rost să fie continuat și în cele de criză. Cât despre lucrurile care ni se par brusc superficiale în timp de restriște, avem toate motivele să credem că aveau aceleași însușiri și pe vremea când viaţa își urma cursul ei obișnuit.

Dintr-o mulţime de cărţi care ar merita recomandate în vremuri de criză, am ales 10 care merită să fie deschise oricând. Cu atât mai mult acum, când avem timp să ne sondăm sufletul.

10. Vase alese, de Oscar Martinez

Încorporat pe neașteptate, studentul la Medicină Oscar Martinez îl cunoaște pe sergentul Javier Moliner, a cărui carismă, dar și agresivitate sunt deja legendare printre soldaţi. Moliner are două mari pasiuni: să piloteze elicoptere și să-i disciplineze sever pe soldaţii săi. Întâlnirea cu soldatul Martinez și cu pretenţia lui de a fi scutit de instrucţie în ziua Sabatului nu prevestește nimic bun. În ce îl privește pe Oscar, înrolarea îl surprinde într-un moment de declin al vieţii sale spirituale, așa că persecuţia aprigă a sergentului îl așază în faţa unei dileme: să își respecte convingerile religioase și să riște să-și petreacă majoritatea zilelor în arest sau să își prelungească, de această dată justificat, periplul de fiu risipitor.

Oscar mărturisește că au trecut ani buni în care n-a găsit niciun sens experienţelor negative trăite în armată, ajungând chiar să creadă că „Dumnezeu nu Se amestecă în micile noastre probleme”. Astăzi, când predică ocazional Evanghelia împreună cu pastorul Moliner, rostul experienţelor trăite i s-a deslușit suficient de clar încât să le așeze într-o carte care prezintă cu onestitate alegerile sale bune sau îndoielnice din timpul crizei, o mărturie a faptului că „Evanghelia este cea mai mare putere de transformare a vieţii umane”.

9. Viaţa și lucrarea lui George Müller, de Ch. Challand

Biografia omului care a îngrijit mii de orfani fără a deţine resursele materiale necesare și fără a cere vreodată ajutorul unui om merită fără îndoială citită, mai ales într-o vreme în care nimic nu pare să lipsească mai mult decât credinţa autentică. De fapt, proiectul lui Müller s-a născut tocmai din dorinţa de a întări credinţa fragilă a multora dintre creștinii cu care venea în contact în lucrarea sa de pastor.

„Dacă eu, care nu sunt decât un om sărac, aș putea ajunge, prin credinţă și prin rugăciune și fără să cer cuiva, să am mijloacele necesare pentru înfiinţarea și funcţionarea unui orfelinat”, aceasta ar fi o dovadă suficient de robustă pentru ceilalţi a puterii lui Dumnezeu de a Se îngriji de orice nevoie, notează Müller în jurnalul său.

De-a lungul anilor, oricât de adânci sau de persistente au fost crizele financiare care au lovit orfelinatul, Müller le-a întâmpinat cu mult calm, fără nicio intenţie de a se bizui pe oameni, ca și când credinţa ar fi devenit a doua sa epidermă.

„Prin harul lui Dumnezeu, aș vrea să trec mai bine prin cele mai mari greutăţi (…) decât să fac o cerere cuiva afară de Dumnezeul cel viu. Căci n-aș vrea să știrbesc deloc mărturia pe care vreau s-o dăm până la capăt, anume că ajunge să ne încredem în Dumnezeul cel viu”, scria Müller, subliniind că, deși adesea împrejurările ar putea sugera că El i-a uitat, la fel de cert ca nevoia lor este faptul că Dumnezeu le va răspunde „la vremea Lui și în felul Lui”. O credinţă care n-a fost dezamăgită, de altfel, de-a lungul a șase decenii și care i-a impresionat suficient pe contemporanii săi încât ziarele vremii să-i recunoască valoarea după ce Müller a murit, la o vârstă înaintată, așa cum trăise: pe genunchi.

8. Călătorie fără bagaje, de Max Lucado

Într-o lume în care călătoream fără nicio restricţie până mai ieri, știm foarte bine că e o adevărată artă să știi să distingi articolele cu adevărat necesare de cele care complică doar călătoria.

Călătorie fără bagaje reprezintă o încercare reușită de a ne convinge să ne debarasăm de poveri precum nemulţumirea, frica, îndoiala, invidia ori singurătatea.

În centrul acestei pledoarii pentru eliberare este așezat Psalmul 23 și cuvintele sale îndrăgite „înrămate în saloanele spitalelor, zgâriate pe pereţii închisorilor, citate de tineri și șoptite de cei aflaţi pe patul de moarte”. Un psalm care ne poate elibera, înainte de toate, de povara imaginii unui Dumnezeu mic, incapabil să ne salveze din crizele majore sau din problemele noastre cotidiene.

Poate că suntem obișnuiţi cu un Dumnezeu static, care șade pe tronul Său, dar Psalmul 23 ni-L prezintă însoţindu-ne în toate crizele și izbânzile noastre, cu „bunătate și îndurare” în toate zilele vieţii noastre, inclusiv atunci când vine timpul să traversăm valea umbrei morţii

7. Enigma suferinţei, de Georges Stéveny

Pornind de la cuvintele profesorului Wifred Monod: „Omul plânge peste tot. Fie că se apleacă radios asupra unui leagăn, fie că se pleacă disperat asupra unui sicriu, fruntea lui poartă stigmatul suferinţei trecute sau semnele premergătoare ale suferinţei umane”, Georges Stéveny face o radiografie a fenomenului universal al suferinţei.

Analizând dragostea și atotputernicia divină, Stéveny le așază în aceeași ecuaţie cu alegerea lui Dumnezeu de a-Și limita puterea. O alegere făcută încă din momentul în care a ales să creeze fiinţe libere, pentru că „Dumnezeu Se limitează pe Sine creând ceva ce nu este El și căruia îi conferă o autonomie relativă. (…) Se autolimitează pentru ca o fiinţă creată să aibă loc alături de El, pentru ca în această fiinţă și către ea să Se descopere și să Se comunice pe Sine”, după cum puncta teologul Emil Brunner.

Condiţionat de libertatea fiinţelor create, Dumnezeu îngăduie situaţii „care, în principiu, sunt contrare caracterului Său și de pe urma cărora are, fără îndoială, cel dintâi de suferit”, explică Stéveny, ilustrându-și afirmaţia cu exemplul în care limitarea lui Dumnezeu atinge apogeul – Crucea, momentul în care „Dumnezeu Îl dăruiește lumii pe Fiul Său preaiubit”.

6. God in pain, de David Asscherick

„Dragostea este o afacere riscantă”, scrie pastorul Asscherick într-o carte care îi deschide cititorului ferestre către inima rănită de păcat a Creatorului. Dumnezeu, care este prin definiţie dragoste, a ales să creeze tocmai pentru că dragostea nu poate exista fără să se ofere. O alegere care a comportat riscuri însă, pentru că adevărata dragoste oferă libertate – iar fiinţele libere pot alege, în final, să iubească, dar în egală măsură să urască; să asculte, dar și să se răzvrătească împotriva Făcătorului lor.

Nu Dumnezeu este autorul păcatului, insistă Asscherick, explicând că toate fiinţele create au fost desăvârșite, dar libere să-și folosească în orice direcţie acest dar al perfecţiunii: „Cel mai bun material al unei creaturi este dat de cât de bună poate fi dacă merge în direcţia bună, dar, de asemenea, de cât de rea poate deveni dacă o ia într-o direcţie greșită.”

În cele din urmă, păcatul L-a rănit pe Dumnezeu mai mult decât pe oricine altcineva, iar El a ales, în urma acestei tragedii, să Se descopere pe Sine așa cum nu avusese ocazia să o facă înainte. Crucea a reprezentat răspunsul de neimaginat pe care Divinitatea l-a dat păcatului, dar și prilejul cu care universul a descoperit noi adâncimi ale realităţii că Dumnezeu este dragoste. În acest război dintre bine și rău, în care noi suntem miza, cea mai frumoasă speranţă este cea a unui Pământ restaurat, guvernat de Cel care a sacrificat totul pentru noi și care va vedea, la bilanţul de final, triumful definitiv al dragostei acolo unde contează cel mai mult, în inima creaturilor sale.

5. Raţiuni ale inimii, de Clifford Goldstein

Restaurarea omului și a planetei noastre cufundate în suferinţă le poate părea multora o idee extravagantă, însă nici nu e de mirare că se întâmplă așa, „pentru că am fost ţinuţi la murat în suferinţă atâta vreme încât ceea ce este intolerabil – durerea, moartea, frica – au devenit datele de pornire”, scrie Clifford Goldstein într-o carte care aduce argumente de pe tărâmul știinţei, logicii și filosofiei pentru a demonstra rezonabilitatea credinţei creștine.

Deși se poate dovedi dificil să reconciliezi răul care mutilează chipul planetei noastre cu imaginea unui Dumnezeu iubitor, totuși ce rămâne cert este că suferinţa noastră este finită și individuală, punctează Clifford: „Nu trăim decât propria noastră groază, propria noastră silă și a nimănui altcuiva”, iar „durerea noastră nu ne-a covârșit niciodată finitudinea”. Dacă acceptăm ideea că moartea lui Iisus a fost un eveniment real, atunci trebuie să admitem și că Dumnezeu nu a tratat păcatul de la o distanţă aseptică, ci S-a lăsat zdrobit de el într-o manieră pe care nu o putem înţelege cu adevărat: „A luat asupra Sa forma naturii umane și a murit pentru o omenire o moarte mai rea decât a întregii omeniri laolaltă.”

Iar dacă ne-am dat voie să credem, fie și pentru o clipă, că acest sacrificiu a avut loc și noi am fost beneficiarii lui, atunci următoarea concluzie este că promisiunea vieţii veșnice trebuie să fie adevărată și, mai mult decât atât, ușor de găsit. De altfel, dacă încercăm să eliminăm ideea de Dumnezeu și încercăm să încorsetăm viaţa în propriile noastre explicaţii, nu înseamnă neapărat că avem argumente mai robuste pentru care să procedăm astfel. De fapt, cu ce este mai rezonabilă ideea că valori precum mila și bunătatea își au originea într-un amestec de apă, carbon și proteine decât aceea că Dumnezeu le deţine încă de dinainte de a le fi sădit în noi? plusează autorul.

4. Refugiul, de Corrie ten Boom

Iubirea poate atinge cea mai adâncă prăpastie a răului și poate reabilita speranţa chiar și în locuri care seamănă cu iadul – aceasta este concluzia cărţii lui Corrie ten Boom, olandeza care a supravieţuit lagărelor naziste după ce a salvat viaţa mai multor evrei.

Diferită de majoritatea cărţilor care au zugrăvit oroarea lagărelor din cel de-al Doilea Război Mondial, Refugiul se construiește pe două realităţi antagonice, în care surorile ten Boom învaţă să trăiască fiecare zi de captivitate: „Viaţa la Ravensbruck se desfășura la două nivele diferite, a căror tangenţă era imposibilă. Una era viaţa palpabilă, care devenea în fiecare zi tot mai oribilă. Cealaltă, viaţa pe care o trăiam cu Dumnezeu, creștea în fiecare zi în bunătate, în adevăr peste adevăr și în slavă peste slavă.”

Fragile și în aparenţă neajutorate, înarmate cu o Biblie care scapă vigilenţei gardienilor și cu o credinţă mai înaltă decât zidurile lagărului, surorile ten Boom aduc speranţa în templele morţii, acolo unde Îl văd pe Cel Nevăzut croindu-le drum cu picioarele Sale rănite prin hăţișurile și capcanele fiecărei zile. Iar ceea ce văd mai limpede decât oricând acolo unde ura și cruzimea par să se fi statornicit pentru totdeauna este că dragostea va avea ultimul cuvânt, pentru că „vindecarea lumii nu depinde de iertarea sau de bunătatea noastră, ci de a Lui”.

3. Neașteptata întorsătură a vieţii, de David Jeremiah

„De ce asta?”, „de ce mie?” și „de ce acum?” reprezintă triada de întrebări cu care majoritatea oamenilor se confruntă atunci când se trezesc în epicentrul unei suferinţe neașteptate, scrie pastorul David Jeremiah, după ce el însuși a fost diagnosticat cu cancer și a trecut printr-o lungă și anevoioasă perioadă de tratament și recuperare.

Este necesar să ne amintim, din mijlocul durerii, că nu suntem niciodată singuri, subliniază autorul, care explorează cartea Psalmilor ca pe un medicament pe care ni-l putem administra cu încredere atunci când toate speranţele și certitudinile ni se năruie. Psalmii ne arată că putem trăi realitatea prezenţei lui Dumnezeu „în mijlocul strâmtorării” și nu doar după ce am fost eliberaţi din ea, scrie Jeremiah, citând cuvintele lui Spurgeon: „Mărturisesc că focului, ciocanului și daltei le datorez mai mult decât oricăror altor unelte din atelierul Domnului meu. (…) Când sala mea de clasă e cuprinsă de întuneric, atunci văd cel mai bine.” Autorul face din rugăciunea lui David – „Nu părăsi lucrarea mâinilor Tale!” – propria sa rugăciune, subliniind că gândul de a fi cu adevărat în mâinile lui Dumnezeu este unul glorios, indiferent de circumstanţe: „Mâinile care au creat universul, (…) care l-au plămădit pe Adam din ţărâna pământului, mâinile care s-au lăsat străpunse de cuie și s-au întins cu durere pe bârnele de lemn ale crucii pentru a îmbrăţișa omenirea întreagă – mâinile acelea te susţin acum.”

2. Viaţa lui Iisus, de Ellen G. White

„El era Cuvântul lui Dumnezeu – gândul lui Dumnezeu făcut să se audă” – acesta este unul dintre primele mesaje cu care Ellen White își începe cartea, care ne poartă prin toate secvenţele importante ale vieţii lui Iisus, de la nașterea Sa în iesle la moartea pe cruce și la învierea și înălţarea Sa la cer.

Ne bucurăm împreună cu cei care au avut ocazia să-L vadă pe El, a cărui prezenţă făcea toată suflarea mai fericită. Rămânem uimiţi de umilinţa și iubirea în care Și-a înveșmântat fiecare cuvânt și fiecare acţiune, de sacrificiul practicat în fiecare zi și de ordinea nepământeană în care a aranjat valorile. Și suntem schimbaţi de gândul că agonia din ultimele scene ale vieţii Lui nu a fost inevitabilă, ci doar rezultatul unei alegeri în care balanţa s-a înclinat hotărâtor în partea noastră.

Dar, de asemenea, suntem recunoscători să realizăm că „cerul și pământul nu sunt astăzi mai departe unul de altul decât atunci când păstorii ascultau cântecul îngerilor”, pentru că Acela care a venit să trăiască în trup de om și să moară dispreţuit pe cruce este viu și la fel de interesat de bunăstarea noastră cum era atunci când străbătea Galileea, „predicând Evanghelia Împărăţiei și vindecând orice boală și orice neputinţă care erau în popor”.

1. Biblia

De la prima și până la ultima sa carte, Biblia reeditează în nenumărate chipuri istoria unui Tată care Își caută fiii rătăcitori, pentru a-i aduce în siguranţă acasă, investind în acest obiectiv tot ce are și ce este. Este o istorie a unei iubiri care nu renunţă, nici chiar atunci când pare că are toate motivele s-o facă, o iubire care iese în întâmpinarea celor care, cuprinși de căinţă, fac primii pași spre casă.

Nu e vorba, nici pe departe însă, de o iubire oarbă, care să nu distingă adevărata noastră siluetă morală. De fapt, Biblia ne prezintă fără menajamente decalajul dureros dintre ceea ce suntem și ceea ce am fost meniţi să fim, după cum dezvăluie, filă după filă, contrastul dintre lipsa noastră de loialitate și credincioșia neclintită a Dumnezeului care nu Se schimbă.

Între noi și El este o prăpastie de netrecut, admit versetele Scripturii („Poate un etiopian să-şi schimbe pielea sau un pardos să-şi schimbe petele? Tot aşa, aţi putea voi să faceţi binele, voi, care sunteţi deprinşi să faceţi răul?”). Dar există și un pod construit cu iubire, durere și sacrificiu de Fiul, Cel atât de iubit de Dumnezeu, și dat totuși nouă (celor chiar mai iubiţi de El), „pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică”.

Istorie a unei iubiri care renunţă la ceea ce este de nerenunţat pentru a ne mântui, Biblia reprezintă și mijlocul prin care ne putem așeza în raza de acţiune a acestei iubiri, învăţând zi după zi, respiraţie cu respiraţie, cum să ne lăsăm modelaţi de ea.

„Tot ceea ce nu este veșnic, este veșnic inutil”, scria tranșant C.S. Lewis, încercând să creioneze necesitatea de a ne privi acţiunile dintr-o perspectivă netrecătoare, deci nepământeană. Izolarea de zilele acestea ne lasă, pe unii dintre noi, cu un timp care ne șiroiește ușor printre degete atunci când nu știm ce destinaţie să-i dăm. Tocmai de aceea, în avalanșa de cuvinte care se rostogolește înspre noi cu fiecare articol citit și jurnal ascultat, merită să ne oprim și să deschidem cărţile care, indiferent de circumstanţe, ne învaţă cum să-i dăm voie Vieţii să curgă peste vieţile noastre trecătoare, înveșnicindu-le.

P.S. Deși va fi tipărită după Paște, cartea În vremea distanţării, editată de Norel Iacob, redactorul-șef al revistei Semnele timpului, este bonusul listei sugerate în acest material. O carte despre cele mai mari frământări ale noastre, care s-au uniformizat cu o rapiditate incredibilă în ultimele săptămâni, și despre răspunsurile pe care le găsim pentru ele. În plus, un volum care va rămâne peste timp ca mărturie în biblioteca personală a istoriei pe care o trăim astăzi. O puteţi precomanda aici.

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19. Actualizăm zilnic.

Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului.