Fashion victim – Preţul pe care îl plătești ca să fii la modă
Când îţi găsești, în cele din urmă, perechea perfectă de pantofi, pantalonii în nuanţa preferată sau geanta de mărimea potrivită, tot ce mai contează e ca obiectul să treacă „testul” preţului înscris pe etichetă. Ceea ce e trecut însă cu vederea adesea este că cel mai important cost al noilor achiziţii nu este cel...
Dieta mediteraneană poate încetini îmbătrânirea cu 5 ani
Multiple studii au arătat deja beneficiile urmării unei diete mediteraneene, adică a unei diete care presupune un consum mai mic de carne și lactate, dar mai mare de pește, legume, alune, seminţe, cereale și acizi grași mononesaturaţi, cum se găsesc în uleiul de măsline. Ele variază de la o greutate corporală sănătoasă la prevenirea bolilor...
Semnale de alarmă ale cancerului pe care nu trebuie să le ignori
O serie de simptome adesea ignorate pot fi, de fapt, semnale de alarmă ale temutului cancer. Chiar dacă nu este întotdeauna cazul, iar schimbările anormale resimţite în corp sunt consecinţa unor afecţiuni minore, observarea din timp a acestor semnale și mersul la consultul medical îţi pot salva viaţa.
Cum să-ţi înveţi copilul să aibă un stil de viaţă sănătos
Se spune că bazele unui stil de viaţă sănătos se formează chiar de la cele mai fragede vârste. Însă ce părinte nu a avut de-a face cu un copil care nu mănâncă sau care mănâncă prea mult sau care face numai mofturi? Cum poţi să înveţi un astfel de copil să aibă un stil de...
Secretul unui creier uimitor până la adânci bătrâneţi, de la o femeie de 95 de ani
Puţini se pot lăuda cu performanţele Olgăi Kotelko care, până la 95 de ani, a sfidat procesul normal de îmbătrânire și a uimit lumea medicală datorită creierului său, care s-a păstrat într-o formă remarcabilă pentru vârsta ei. Secretul ei este unul pe cât de eficient, pe atât de simplu.
Alimentaţia „curată”- Ortorexia, boala culturii în care trăim (III)
În ziua de azi, probabil că cei mai mulţi dintre noi cunosc deja cel puţin o persoană care, într-un efort de a adopta un stil de viaţă sănătos, a apelat la tot felul de diete restrictive, a renunţat la grupe întregi de alimente și s-a hrănit cu sucuri naturale pentru câteva zile la rând. În...
Alimentaţia „curată”- Un bau-bau care traumatizează copii (II)
Părinţii sunt supuși unui control social constant, fiind mereu judecaţi și umiliţi pentru alegerile pe care le fac în dreptul copiilor lor. De la cum îi îmbracă, unde îi lasă să se joace, cum îi transportă la școală, până la educaţie, sănătate și alimentaţie, toată lumea are o părere despre alegerile lor. Rezultatul? Din ce...
Inima 3D i-a salvat micuţei Mia viaţa
Dacă, pănâ acum câţiva ani, crearea organelor umane la o imprimantă tridimensională ţinea de domeniul ştiinţifco-fantastic, astăzi este o realitate, capabilă să schimbe viaţa oamenilor cu diferite afecţiuni.
Alimentaţia „curată” – De la virtute la obsesie morbidă (I)
Jordan Younger a devenit purtătoarea de cuvânt a unei diete sănătoase datorită unui blog despre alimentaţie. „The Blonde Vegan” a devenit un brand de succes, cu o aplicaţie pentru telefoanele mobile, o colecţie de haine și peste 100.000 de fani pe Instagram, care îi urmăreau sfaturile despre cure de detoxifiere și o dietă „curată”. Deși...
Ineditul experiment al celor 40 de linguriţe de zahăr pe zi
Bulversat de informaţiile contradictorii din presă, legate de efectele consumului de zahăr, actorul australian Damon Gameau a hotărât să le observe pe propriul corp. Astfel, timp de două luni a consumat zilnic câte 40 de linguriţe de zahăr (echivalentul a 160 de grame). Concluziile pe care le-a extras sunt cu adevărat alarmante, iar întregul experiment...
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport, în funcţie de obiectivul tău
Fie că te-ai apucat de sport pentru a slăbi, pentru a îţi crește masa musculară ori pentru a-ţi spori calitatea somnului, îţi poţi atinge mult mai ușor și mai cu succes obiectivul de fitness dacă îţi programezi antrenamentul la ora potrivită.
Studiu: Nu amintirile noastre ne definesc, ci moralitatea noastră
O întrebare filosofică propunea un exerciţiu de localizare a identităţii: presupunând că tehnologia ar permite un transfer psiho-emoţional de la un om la altul, ce și cât ar trebui transferat, spunea exerciţiul respectiv, de la actriţa Joan Rivers la altcineva, pentru ca acea persoană să nu mai fie ea însăși, ci actriţa Joan Rivers? Întrebarea...
Un studiu explică de ce era mai ușor să fii slab în anii`80
Dacă ne uităm la filmele mai vechi, la fotografii de prin reviste sau ziare, la reclamele care se făceau, dacă ne uităm la fotografii cu părinţii sau chiar cu bunicii noștri de când erau tineri, vom vedea că, în cele mai multe cazuri, toţi erau slabi, și nu doar slabi, ci la o greutate la...
Ce câștigi când renunţi la carbohidraţii rafinaţi
În categoria produselor ce conţin carbohidraţi rafinaţi intră o serie de alimente pe care le consumăm zilnic, de la pâine albă, cereale rafinate, paste, orez rafinat, până la produse de patiserie, prăjituri sau sucuri, iar renunţarea la acestea poate aduce o mulţime de beneficii pentru sănătate.
MindApp, cea mai avansată aplicaţie mobilă pentru pacienţii cu cancer cerebral
„Păcat că nu voi putea utiliza aplicaţia, dar cel puţin am sentimentul că boala mea nu a fost în zadar.” Aceasta este declaraţia lui Frederik van de Broek, creatorul aplicaţiei +MindApp+, cea mai avansată aplicaţie concepută pentru pacienţii cu tumori cerebrale canceroase.
Trucuri alimentare pentru un creier mai puternic
Datorită nutrienţilor pe care îi conţin, anumite alimente se transformă în aliaţi puternici pentru sănătatea creierului, influenţând abilităţile de memorare, vigilenţa și chiar performanţele intelectuale, arată dovezile știinţifice.
Cum folosești sănătos uleiurile în bucătărie
Mai mult decât un ingredient care dă savoare mâncării, uleiurile vegetale conţin o serie de nutrienţi benefici pentru sănătate. Însă pentru a te bucura din plin atât de gustul multiplelor tipuri de uleiuri vegetale, cât și de efectele lor pozitive asupra organismului este necesar să știi pe care să le alegi și cum să le...
Medicamentul Truvada dovedește o eficienţă 100% în prevenirea infectării cu HIV
Un studiu ale cărui rezultate au fost publicate recent în Statele Unite vine cu o veste nesperat de bună. Medicamentul Truvada a dovedit 100% eficienţă în prevenirea infectării cu HIV, într-un experiment care a implicat câteva sute de subiecţi.
Nebănuitele beneficii ale unei călătorii
Pentru cei mai mulţi, călătoriile sunt un sinonim pentru concediu. Studiile arată însă că excursiile aduc beneficii inedite pe multe planuri, dovedindu-se deopotrivă un exerciţiu eficient de dezvoltare personală și profesională și o metodă de îmbunătăţire a sănătăţii.
La ce boli grave te expui când dormi insuficient
Consecinţele privării de somn trec de oboseala, nervozitatea și irascibilitatea resimţite pe parcursul întregii zile. Cei care fac un obicei din a neglija acest proces vital pentru corp ajung să plătească, în final, cu propria sănătate, preţul scump al insuficientelor ore dormite.
Motive solide să mergi mai mult pe jos
Cel mai simplu și accesibil mod de a învinge sedentarismul și a fi activ este o plimbare pe jos, despre care numeroase dovezi știinţifice au arătat că aduce beneficii surprinzătoare pentru viaţă și susţin ceea ce Hippocrate spunea în urmă cu peste 2.400 de ani: „mersul pe jos este cel mai bun tratament pentru om”.




















