Cum îţi dai seama că ai un deficit de vitamina D

Un număr tot mai mare de studii arată că vitamina D, supranumită și „vitamina soarelui”, joacă un rol vital pentru protejarea organismului nostru de o serie de afecţiuni cronice. De aceea, este esenţial să cunoaștem atât simptomele unui deficit al acestei substanţe în corp, cât și sursele valoroase care ne asigură necesarul zilnic.

10 motive pentru care te simţi mereu obosit

De cele mai multe ori, tindem să dăm vina pe lipsa de somn, însă există cazuri în care starea permanentă de oboseală ascunde nu numai puţine ore de odihnă, ci şi alţi factori care o provoacă şi care ar putea fi evitaţi sau trataţi.

Adevăratul motiv pentru care te îngrași

Creșterea în greutate și obezitatea sunt adesea puse pe seama cantităţii de calorii consumate. Contrar acestei concepţii, experţii de la Universitatea Stanford au descoperit că principalul motiv pentru care oamenii iau în greutate nu are neapărat legătură cu porţiile de mâncare.

Pericolele la care te expui dacă dormi prea mult

Numeroase studii au arătat efectele negative ale privării de somn, însă și dormitul în exces îţi poate periclita sănătatea și viaţa. Află la ce pericole te expui dacă obișnuiești să dormi prea mult.

Avantajul femeilor care devin mame mai târziu în viaţă

Femeile capabile să aducă pe lume un copil după împlinirea vârstei de 33 de ani au mai multe șanse de a trăi mai mult, comparativ cu cele care devin mame mai devreme, au descoperit experţii de la Școala de Medicină din cadrul Universităţii din Boston.

Un verdict în disputa „cu sau fără machiaj”

Îţi trebuie curaj să te afișezi în public exact așa cum ești tu, naturală, fără acea mască de machiaj, menită să îţi ascundă orice imperfecţiune și să îţi redea, ca prin minune, încrederea de tine. Asta a fost una dintre concluziile la care Brinton Parker, o tânără de 21 de ani, a ajuns în urma...

Află care sunt simptomele unui atac cerebral

România se află printre primele poziţii în topul ţărilor europene la capitolul incidenţei bolilor vasculare cerebrale, informează Bzi.ro. Mai mult, tot mai multe persoane tinere ajung să sufere un atac cerebral. De aceea este vitală identificarea semnalelor care prevestesc un astfel de episod, dar şi prevenirea cauzelor care ar putea creşte riscul apariţiei unui atac...

4 alimente de care un nutriţionist nu s-ar atinge niciodată

Dr. Mike Roussell este un nutriţionist recunoscut în Statele Unite pentru abilitatea de a transforma concepte complexe de nutriţie în sfaturi practice și strategii pentru clienţii săi. Autorul a două cărţi de nutriţie scrie pentru revista Shape un articol despre ce alimente ar evita el și alţi colegi nutriţioniști.

Înșelătoria din spatele conservelor de pește

În ultimul timp, consumul de peşte a crescut, pentru că oamenii îl consideră o alternativă mai sănătoasă la alte tipuri de carne. Însă, de multe ori, ceea ce scrie pe eticheta unei conserve de pește nu reflectă ce e înăuntru.

De ce e important pentru femei să își întemeieze o familie până la 35 de...

Fertilitatea unei femei scade dramatic după 35 de ani, iar femeile care aleg să pună pe plan secund întemeierea unei familii până după această vârstă ar putea suferi mai târziu din cauza deciziei de amânare, susţin experţii în fertilitate britanici, informează Daily Mail.

Ce se întâmplă dacă nu mănânci zahăr o săptămână

Jurnalista Janissa Delzo, de la Medical Daily, a iniţiat un experiment pentru a observa schimbările resimţite în corpul său, în urma eliminării oricărei surse de zahăr din dietă timp de șapte zile. Concluziile experienţei au ajutat-o să ia hotărâri importante în ceea ce privește regimul alimentar pe care îl va urma în viitor.

Ce se întâmplă în organism după ce bei un pahar de Coca-Cola

După ce a fost acuzată că produce cancer, Coca-Cola a decis să modifice metoda de fabricare a băuturii, schimbând felul în care se foloseşte caramelul ce dă culoarea maro băuturii şi care este cancerigen. Măsurile sunt prevăzute doar pentru Statele Unite şi chiar dacă vor fi puse în aplicare băutura rămâne un pericol pentru sănătate.

CELE MAI CITITE

CELE MAI RECENTE