Făcând ordine într-un folder cu documente vechi, am redescoperit câteva poezii scrise în perioada studenţiei. Una dintre ele mi-a atras în mod deosebit atenţia datorită unui vers cu care am rezonat de la început: Doar copilăria ne face întregi.
Tărâm al tuturor posibilităţilor și carusel de trăiri absolute, copilăria este ca un cuţit cu două tăișuri: ne deschide drumuri care ne poartă departe sau, dimpotrivă, ne ţine captivi într-un loc neplăcut.
Se spune că primii ani de viaţă înseamnă nu doar startul propriu al existenţei umane, ci și startul ei figurat. Experienţele timpurii sunt cele care ne creionează în linii fine „destinul”, iar anii copilăriei ne marchează vizibil traseul, însă nu întotdeauna în favoarea noastră.
O familie autoritară poate sădi în viitorul adult temeri și nesiguranţă, o familie indisponibilă emoţional poate bloca deschiderea către lume, în timp ce lipsa totală a unei familii poate atârna mai greu decât orice model parental eronat.
Nu întâmplător, motivele comune pentru care oamenii nu-și găsesc echilibrul la maturitate ţin de rădăcinile experienţelor primare, extinse la nivelul vieţii de adult: lipsa de afecţiune, controlul exagerat sau prezenţa atașamentelor nesigure.
Copilăria este perioada marii fragilităţi, când cel mic depinde în totalitate de îngrijitorii primari, fie ei părinţi, fraţi, bunici sau persoane străine; este perioada în care interiorizăm profund tot ceea ce ni se întâmplă, dar și ceea ce ni se refuză constant.
În copilărie suntem asemenea unor bureţi ce absorb totul sub influenţa lucrurilor la care suntem expuși în mod repetat, a interacţiunii cu ceilalţi sau a felului în care ne sunt împlinite nevoile.
Chiar dacă majoritatea nu își amintește evenimentele din primii doi sau trei ani de existenţă, acestea ne însoţesc până la moarte.
Un studiu longitudinal, publicat în revista Child Development, arată că tipul sprijinului emoţional primit de un copil în primii trei ani și jumătate are ecou asupra comportamentului său, chiar și peste 20 sau 30 de ani, pe cele mai importante planuri: educaţia, relaţiile sociale și viaţa sentimentală.
În cadrul studiului au fost observaţi 243 de copii în relaţie cu părinţii lor, de la naștere și până la vârsta de 32 de ani. Analiza făcută a ţinut cont și de elemente ca statutul socioeconomic sau mediul de viaţă, iar concluziile au arătat că atmosfera familială bazată pe încurajare și afecţiune ajută copiii să se descurce mai bine la școală, să obţină performanţe ridicate în viaţa adultă și să se bucure de legături sociale și romantice satisfăcătoare.
„Se pare că în acești primi ani, rolul părintelui este acela de a comunica în permanenţă cu copilul și de a-i transmite următorul mesaj: «Sunt aici când ești supărat, sunt aici când ai nevoie de mine. Iar când nu ai nevoie de mine, sunt aici pentru a te încuraja»”, spune Lee Raby, coordonatorul cercetării.
Un alt studiu, derulat la Universitatea din Maryland, completează tabloul în culori similare; el arată că experienţe timpurii conturate în jurul relaţiei cu îngrijitorii pot sugera dacă cei mici se vor confrunta cu anxietatea socială în adolescenţă, predicţie făcută în special în cazul copiilor sensibili și neîncrezători faţă de oameni.
O serie de cercetări asemănătoare susţin că ceea ce trăim în copilărie se răsfrânge dincolo de adolescenţă, afectând familia pe care o întemeiem alături de persoana iubită. Perspectiva se decupează îngrijorător când „moștenirea” este una nefastă, când părinţii nu ne ajută să dezvoltăm abilităţile necesare comunicării, rezolvării de probleme sau acordării suportului emoţional; când nu ne pot învăţa – prin puterea exemplului personal – să deprindem arta compromisului și când nu ne transmit un model armonios în ceea ce privește sănătatea familiei.
În contextul dat, sănătatea familiei se referă la capacitatea membrilor săi de a colabora pentru a se adapta la schimbările venite din interior și exterior și reflectă puterea întregului de a activa resurse preţioase din punct de vedere fizic, social, economic, emoţional sau medical – acel tip de resurse fără de care obstacolele nu pot fi depășite.
Pentru a înţelege cum se transmite de la o generaţie la alta sănătatea familiei, cercetătorii au corelat-o cu evenimentele pozitive și negative trăite de subiecţi până la vârsta de 18 ani. Între evenimentele negative s-au numărat: abuzul și neglijenţa, divorţul părinţilor, boala psihică sau dependenţa de substanţe a unei rude, iar între evenimentele pozitive: relaţia bună cu îngrijitorii, roluri echilibrate în gospodărie, credinţe generatoare de confort, vecini de încredere.
Se știe că trecutul personal își pune amprenta asupra sănătăţii individuale, dar nu și cum o afectează el, punctual, pe cea a familiei, ca întreg. Pornindu-se de la ipoteza că cea mai mare influenţă a familiei de origine se transmite asupra propriului stil parental, studiile au subliniat că, odată ajunși la maturitate, oamenii tind să reproducă în relaţia cu copiii comportamentul părinţilor/îngrijitorilor lor, regulă valabilă indiferent de natura acestor comportamente.
Felul în care părinţii și celelalte persoane apropiate copiilor procesează emoţiile, răspund la factorii de stres, oferă și cer ajutorul ori se conectează cu ceilalţi scade sau, dimpotrivă, îmbogăţește calitatea relaţiilor din familie, precum și capacitatea membrilor de a-i accesa resursele. Dacă sunt pozitive, experienţele primare setează o traiectorie sănătoasă pe termen lung, crescând șansele ca cel mic să-și plaseze propria viaţă de familie pe un teren armonios și fertil; dacă sunt negative, se întâmplă exact opusul, iar micuţii care nu au parte de un cămin călduros și de înţelegere ajung adesea lipsiţi de încredere în ei înșiși și în ceilalţi, dezvoltă dificultăţi de relaţionare și sunt mai predispuși să se îmbolnăvească fizic sau psihic.
Legătura dintre sănătate și procesul de îmbătrânire, pe de o parte, și amprenta copilăriei, pe de altă parte, este un alt aspect analizat de cercetători. S-a dovedit că inclusiv viaţa prenatală este relevantă în acest sens. Cercetătorii citează cazul adulţilor care au suferit de malnutriţie în perioada intrauterină, în timpul foametei olandeze din 1944-1945 și care au dezvoltat (într-un procent covârșitor) boli coronariene, tulburări mintale și afecţiuni pe bază de stres, dar și riscul îmbătrânirii premature a creierului.
Totodată, cercetările au evidenţiat că, spre deosebire de persoanele integrate într-un climat economic si psihosocial stabil, capabil să le satisfacă nevoile, indivizii crescuţi într-un mediu necorespunzător se confruntă cu o sănătate precară (independent de condiţiile de viaţă actuale), implicând un risc crescut de apariţie a unor afecţiuni cronice, un tonus psihoemoţional slăbit la mijlocul vârstei adulte, abilităţi cognitive scăzute, vulnerabilitate generală și un ritm accelerat al procesului de îmbătrânire. Oamenii de știinţă întăresc faptul că viaţa timpurie modelează sănătatea adulţilor și procesele de îmbătrânire, fiind însă necesare studii longitudinale adecvate care să aprofundeze această înţelegere.
Fără îndoială, copilăria ne afectează pe toţi într-o măsură mai mică sau mai mare. Conștientizarea acestui fapt ne poate ajuta să depășim presetările unui debut mai puţin promiţător în viaţă, înţelegând că:
- Pentru a obţine schimbările dorite avem de luptat cu tipare puternic împământenite, deoarece comportamentele de azi au rădăcini adânci în trecut;
- Deţinem privilegiul responsabilităţii faţă de copiii din viaţa noastră, asupra cărora putem exercita o influenţă pozitivă;
- Manifestarea empatiei și stabilirea așteptărilor faţă de cei din jur pleacă de la recunoașterea importanţei istoricului personal;
- Pentru propriii copii, putem și trebuie să fim cu un pas înaintea părinţilor noștri.
Dincolo de toate acestea, rămâne întrebarea:
Se pot vindeca oamenii de un trecut dezamăgitor? Sau, altfel spus, ne poate face copilăria cu adevărat întregi?
Dezvoltarea umană este complicată, după cum afirmă și Jay Belsky, profesor la Universitatea din California; totuși, omul este o fiinţă capabilă să-și depășească limitele și condiţia. Iar lupta împotriva trecutului nu este o luptă dusă cu morile de vânt, ci una presărată cu bătălii constante, purtate pe numeroase fronturi. Una în care, dincolo de avantaje și dezavantaje, de pierderi și de câștig, contează cât de mult vrem să ne împăcăm cu trecutul.
