Cine este adevăratul Moş Nicolae

Copii din numeroase culturi cu fond creştin sunt învăţaţi ca în această seară să îşi cureţe ghetele şi să se aştepte să primească până dimineaţă, daruri de la Moş Nicolae. O poveste care se repetă din generaţie în generaţie şi care este cel puţin la fel de cunoscută şi importantă, ca naşterea lui Iisus Christos,...

Copil-geniu vrea să dovedească prin știinţă că Dumnezeu există

Deși nu poate vota și nici măcar nu este suficient de mare pentru a conduce, William Maillis, un băieţel în vârstă de 11 ani, a primit sâmbătă diploma de absolvent al Colegiului St. Petersburg din Florida, SUA.

Canal YouTube pentru jurnaliștii decedaţi la datorie

Google a lansat un canal YouTube dedicat jurnaliştilor decedaţi în timp ce îşi făceau datoria.

China: Autorităţile efectuează descinderi pentru a stopa înmormântările cu striptease

Atunci când se combină cu sărăcia, lipsa de educaţie produce nu doar kitsch-ul, ci și non-valoarea. Oficialii chinezi iau atât de mult în serios acest pericol, încât au decis să intervină legal în proliferarea unui obicei pe cât de ciudat, pe atât de ușor de răspândit în China rurală: show-urile de striptease la înmormântări.

Încercare istorică: Nick Wallenda va traversa pe sârmă Marele Canion

În iunie 2012, Nick Wallenda, supranumit „regele mersului pe sârmă la mare înălţime", a traversat pe sârmă Cascada Niagara. Anul acesta, pe 23 iunie, va încerca să își depășească recordul, traversând Marele Canion. Discovery Channel va difuza în direct evenimentul.

Whitney Houston a murit, în ajunul premiilor Grammy

Cântăreaţa şi actriţa americană Whitney Houston a fost găsită fără viaţă în camera de hotel unde se cazase în aşteptarea unei petreceri organizate înainte de premiile Grammy. „Din nefericire, este adevărat", a declarat purtătorul de cuvânt al cântăreţei de 48 de ani, Jill Fritzo, care nu a oferit alte detalii.

Căderea comunismului

Comunismul este singurul rival serios al creștinismului. Martin Luther King, Jr.

Cum să-ţi revoluţionezi viaţa în 8 săptămâni

Se numește Celebration și a fost construit cu scopul de a fi „cel mai sănătos oraș din America." Experţii care au contribuit la realizarea acestui deziderat şi-au concentrat experienţa într-o carte care dezvăluie opt domenii în care trebuie lucrat pentru îmbunătăţirea sănătăţii - Idei creative.

Un futurolog a prezis sfârșitul ziarelor în câţiva ani

Ziarele din Europa nu mai au decât 8 ani de existenţă. Este convingerea futurologului australian Ross Dawson, care a prezis că 2019 este anul în care presa tipărită se va fi sfârșit.

Cine sunt cei mai culţi europeni și cât de culţi sunt românii?

Comisia Europeană și Directoratul General pentru Educaţie și Cultură au coordonat un sondaj despre accesul și participarea cetăţenilor europeni la activităţile culturale, ale căror concluzii au fost publicate în această lună în studiul „Eurobarometru 399".

Sabatul – între intenţia primordială şi utopii cotidiene

Odihna sabatică este benefică sănătăţii omului, dar nu trebuie confundată cu lenea sau cu „grătarul la iarbă verde". Dumnezeu S-a odihnit în ziua a şaptea nu pentru că ar fi fost obosit, ci pentru că a dorit ca aceasta să fie ziua specială în care să Se poată întâlni cu fiinţele create.

Vechi manuscrise evreiești descoperite în Afganistan

Nu mai puţin de 150 de manuscrise antice evreiești, datând din secolul XI, au fost descoperite recent în nordul Afganistanului, în provincia Samangan.

Astăzi: cărţi de la 1 leu la Editura Viaţă şi Sănătate

Editura Viaţă şi Sănătate şi-a deschis astăzi porţile pentru toţi iubitorii de carte. Biblii la preţuri avantajoase, cărţi cu preţuri începând de la 1 leu şi 218 titluri în limba maghiară - sunt câteva dintre ofertele zilei la EVS.

Ce definiţii surprinzătoare apar în noul DEX

La începutul acestui an, o nouă ediţie a Dicţionarului Explicativ al Limbii Române a fost tipărită într-un nou tiraj, ce conţine o serie de modificări efectuate la solicitarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Ce începe după sfârșitul pudorii?

Decizia revistei Playboy de a nu mai publica în paginile sale nuduri marchează sfârșitul unei epoci, iar noi, cei care trăim acest sfârșit, îl putem trata ca pe o premisă pentru alte sfârșituri care se lasă intuite.

Inventarea tiparului mobil

„Întreaga lume admite fără ezitare sau dezacord că invenţia lui Gutenberg este, incomparabil, cel mai mare eveniment din istoria lumii profane.“ Mark Twain

Descoperă Semnele timpului — ediţia de mai

Pentru luna mai, revista Semnele timpului a pregătit o serie de articole ce vor răspunde la întrebări pe care mulţi dintre noi ni le-am pus la un moment dat. De la Norel Iacob care ne spune dacă în secolul al XXI-lea chiar trăim într-o lume mai sigură sau doar ni se pare, la Alina Kartman...

Universitatea Ebraică din Ierusalim publică arhivele lui Albert Einstein

O versiune îmbunătăţită a site-ului dedicat arhivelor lui Albert Einstein, a fost lansată luni de Universitatea Ebraică din Ierusalim.

Premieră: la nivel global, presa se bucură de mai multă libertate

În timp ce unele regimuri autoritariene au căzut, iar altele s-au mai îmblânzit, în ţări precum Myanmar, Egipt, Libia şi Tunisia, libertatea presei a câştigat teren preţios, conform sondajului anual realizat de Freedom House.

Noutăţi despre semneletimpului.ro

Odată cu încheierea lunii ianuarie 2014, semneletimpului.ro are noi repere și noi standarde de depășit.

Video: De ce ne place muzica?

Creierul reacţionează faţă de muzica preferată la fel cum reacţionează faţă de o mâncare gustoasă sau chiar faţă de droguri. Neurologii citaţi de Nature Neuroscience explică faptul că în toate cele trei situaţii menţionate, experienţa plăcerii este generată de secreţia unei substanţe numită dopamină.