„Interesul public mai presus de gustul publicului“ – așa sună iniţiativa Consiliului Naţional al Audiovizualului adoptată la începutul anului 2013. O iniţiativă benefică, de-a dreptul sanitară, pe care presa scrisă și cea vorbită au mediatizat-o asiduu.
Scopul iniţiativei respective este să evalueze necesitatea de a îmbunătăţi legislaţia în domeniu. Prin aceasta se urmărește optimizarea programelor de televiziune și de radio și sancţionarea trivialităţii, a derizoriului, a lipsei de civilitate, a comportamentelor morbide și deviante, a promovării imoralităţii și diverselor ilegalităţi, a intoxicărilor de presă, precum și a altor aspecte nocive ce abundă azi în opţiunile audiovizualului românesc.
De la an la an, spaţiul audiovizual românesc devine din ce în ce mai viciat.
În scopul sensibilizării opiniei publice în legătură cu această iniţiativă a fost lansată și o petiţie online. Textul petiţiei precizează: „Drumul de la domnia bunului-plac la cea a bunului-simţ trece şi pe la CNA. Sau, mai precis, ar trebui să treacă. Am văzut înmormântări în direct, momente înșelătoare în emisiunile de divertisment, în dezbateri politice sau pe teme sportive.
Moartea unei personalităţi publice pare a fi momentul cel mai râvnit al unei televiziuni, iar cazurile recente, cum ar fi cel al lui Adrian Păunescu, al lui Şerban Ionescu sau al lui Sergiu Nicolaescu, confirmă acest trist şi nefiresc adevăr.
Este timpul ca riposta să vină din două direcţii: de la cetăţeni şi de la CNA. (…) Valul din ce în ce mai mare de mizerie propagat prin televiziuni poate zdrobi valorile naţiunii. Încurajarea promiscuităţii, a alcoolismului și infidelităţii, a violenţei și vulgarităţii, promovarea caracterelor murdare și a lipsei de încredere în oameni trebuie să fie oprite, dacă vrem ca viitorul copiilor noștri să nu fie stigmatizat irecuperabil de aceste vicii.“
„Interesul public mai presus de gustul publicului“
Apelul acesta sună imperativ. E un evident semnal de alarmă. Evaluările lui negative răspicate denotă îngrijorare și îndeamnă la o reacţie publică. Sunt vizate morala și opinia publică și se solicită o ripostă lucidă, promptă și neechivocă. De aceea, se cuvine o lămurire a principalelor noţiuni invocate, pentru ca fiecare cetăţean să poată acţiona, apoi, în cunoștinţă de cauză. Noţiunile vizate implicit sau explicit sunt: interes public, opinie publică, valori, morală.
Interes public
Noţiunea aceasta a apărut în epoca modernă, în societăţile occidentale ale secolului al XVII-lea, și s-a extins în secolele următoare, când au apărut și statele naţionale. Formele timpurii ale modernităţii s-au dezvoltat în burgurile din spaţiul german, în orașele-republică ale Italiei de Nord (Genova, Sienna, Verona, Veneţia etc.), în comitatele britanice. Acolo se năștea o burghezie urbană suficient de puternică pentru a lua locul nobilimii feudale.
Această burghezie a articulat o realitate fără precedent: sfera publică, adică un spaţiu situat între societatea politică și societatea civilă, în care au loc dezbateri în jurul binelui comun. Dezbaterile erau asigurate de instituţii specializate (Adunarea Stărilor, Consiliul Comunal, Camera Lorzilor), așa cum astăzi sunt asigurate de parlamentele locale și naţionale. Rezultatul acestor dezbateri era codificat juridic, trecea în constituţii, în legi și în regulamente și era denumit „interes public“.
Așadar, interesul public e acea formă a binelui comun rezultată din negocierea dintre actorii politici, economici și sociali.
Societatea civilă include actorii economici și sociali; ea cuprinde forme organizate ale unor grupuri ce-și promovează interesele specifice: antreprenori, oameni de afaceri, minorităţi, familii, femei, tineri, creatori și profesioniști în diverse domenii, locuitori ai unor regiuni, sportivi, membrii cultelor religioase etc. Aceste grupuri își ating obiectivele dacă sunt bine organizate, active, autonome și au strategii de comunicare eficiente. În dezbaterea privind binele comun, fiecare grup aduce o versiune proprie asupra acestuia. Iar interesul public e rezultanta acestor versiuni, în care ponderea mai mare le revine acelora mai convingătoare.
Opinia publică
Opinia publică este o rezultantă a unor opinii individuale și de grup. Ea se conturează prin discuţiile ce se nasc în rândurile unui public și, practic, reflectă starea de spirit, percepţiile, atitudinile, particularităţile psihologice, conștiinţa colectivă a unei populaţii la un moment dat, în legătură cu problemele supuse atenţiei sale. Sociologul britanic Morris Ginsberg scria: „Aprobarea sau dezaprobarea publică reprezintă o forţă uriaşă şi, deşi nu totdeauna eficientă, ea acţionează ca un control asupra proiectelor celor care exercită puterea în societate. Din acest punct de vedere, valoarea opiniei publice nu constă atât în puterea ei de iniţiere, cât în cea de control.“[1]
Citește și: Cum ar trebui să reacţioneze creştinii la imoralitatea din media
Mijloacele de comunicare în masă – televiziunea, radioul, presa scrisă, internetul, cinematograful, cărţile etc. – furnizează oficial informaţiile în legătură cu care se coagulează, mai mult sau mai puţin sistematic, opinia publică. Aceleași mass-media mai întâi selectează și clasifică aceste informaţii din diverse domenii (politic, cultural, economic, sportiv, artistic, social, juridic, etic etc.). Criteriile pentru asta, deși se vor neutre, reflectă și anumite interese economice ale trusturilor de presă, adesea camuflate în ideologii legitime. Așa apar formulări cum ar fi: „Știrile sunt informaţii obiective, imparţiale“, „Noi oferim ce ne cere publicului“, „Presa e câinele de pază al democraţiei“, „Noi dăm glas opiniei publice“ etc.
„Valoarea opiniei publice nu constă atât în puterea ei de iniţiere, cât în cea de control.“ (Morris Ginsberg)
Informaţiile sunt receptate și interpretate de public, sub influenţa acelora din public cu autoritate și/sau cu competenţă în domeniile vizate, și astfel se creează o anumită opinie publică; ea poate fi în ton cu cea oficială sau poate fi diferită: opusă, indiferentă, favorabilă, sceptică, alarmată, revoltată etc. Relaţia dintre opinia publică și mass-media nu este atât de limpede încât să se poată constata care pe care o influenţează. Dumitru Borţun, specialist în comunicare socială, avertiza: „Dacă cercetările ar dovedi că, dimpotrivă, ordinea de priorităţi a publicului este modelată de mass-media, s-ar ridica o întrebare firească, dar foarte periculoasă pentru teza «celei de-a patra puteri» și pentru statutul de prestigiu al jurnaliștilor: ordinea de importanţă propusă de mass-media cine o stabilește, cine o modelează și în interesul cui?“[2]
Valoare și morală
Valoarea reprezintă preţuirea pe care omul o manifestă faţă de un obiect, un fenomen, un eveniment, în funcţie de capacitatea acestuia de a-i satisface o nevoie sau de a-i împlini un ideal. Valorile pot fi individuale, dar există și valori colective, împărtășite de un grup, o etnie, o naţiune, o societate sau o epocă. În formarea sa în cadrul acestora, individul asimilează anumite valori colective, ceea ce îl ajută să se adapteze și să se integreze într-o comunitate.
„Cum ar trebui să trăim?“
Prin natura lui, omul e o fiinţă socială. Interacţionează cu semenii, îi implică spontan și firesc în felul în care-și orientează viaţa sa, prin: valori, idealuri, principii, reguli, obiceiuri, reprezentări sociale, convenţii etc. Aceste interacţiuni complexe într-o comunitate tind spre reglementare, pentru o bună convieţuire. Aici este tărâmul moralei. Morala vizează valorile binelui, fericirii, datoriei, stabilește moduri de a discerne între bine și rău, caută răspunsuri la întrebarea „Cum ar trebui să trăim?“.
Orice om sănătos psihic și lucid are capacitatea de a distinge între bine și rău, adică are conștiinţă morală. Conștiinţa colectivă (de familie, de grup, de clasă, de societate etc.) este rezultanta conştiinţelor morale individuale ce se regăsesc în aceleaşi idealuri, valori, reguli, convingeri – acestea fiind nescrise, dar preţuite și influente prin tradiţie.
Ce este de făcut cu toate acestea?
Filosoful Anton Dumitriu scria: „Important nu este să fii numai liber, ci ca această libertate să fie creatoare, să-ţi dea un loc şi o funcţie în lume, să-ţi creeze un destin, să-ţi atribuie un rol funcţional în întreg mecanismul existenţei. Şi acest ideal nu poate fi întrevăzut decât pe marile culmi, acolo unde Omul se întâlneşte cu Cerul.“[3] (Anton Dumitriu) Face parte din rolul nostru în mecanismul existenţei să ne manifestăm și ca buni cetăţeni, să ne comportăm responsabil faţă de semenii noștri și faţă de viitorul societăţii în care trăim.
Întâlnirea cu Cerul trece prin ucenicia pe acest pământ a omului care dorește să devină Om.
Conștiinţa morală constituie, la nivelul elementar de educaţie, vocea bunului-simţ. Oricine o poate auzi spunându-i, în virtutea celor asimilate prin formarea într-o colectivitate, ce se cuvine a face și ce nu, ce este bun și ce este rău, ce este obligatoriu sau reprobabil etc. Dacă vocea bunului-simţ ţine de latura interioară a indivizilor și se manifestă mai convingător ori mai slab în dezbaterile și în deciziile lor, vocea opiniei publice este mai „gălăgioasă“. Ea exprimă conștiinţa colectivă și ceva din bunul-simţ, dar este mai sensibilă la influenţe de autoritate, la manipulări, la presiuni, la răstălmăciri. Adesea, opinia publică „tace“ atunci când bunul-simţ „strigă“ mut, asemenea celebrei picturi a suedezului Edvard Munch, „Strigătul“ (1893).
Citește și: Amprenta digitală vizibilă pe conturile noastre de social media
Ce ar fi de făcut pentru ca, după cum îndeamnă și CNA, opinia publică să fie mai eficientă în a sancţiona încălcările bunului-simţ, precum și degradarea valorilor naţionale în audiovizual? Ar trebui ca fiecare individ să se simtă și membru al societăţii civile. Ar trebui ca societatea civilă să-și sporească activismul și coeziunea; ca formaţiunile ei cele mai diverse să se mobilizeze în acţiuni comune, solidare, în apărarea valorilor societăţii: Familia, Educaţia, Creaţia, Cultura, Munca, Spiritul Civic, Patriotismul, Solidaritatea, Cinstea, Igiena, Sănătatea, Bunăstarea, Credinţa etc. Este de ajuns să parcurgem cu atenţie această listă sumară de valori și să constatăm că oferta actuală a audiovizualului, în majoritatea sa, nu numai că nu o promovează, dar se axează pe demolarea ei, deliberat sau nu.
Ar trebui ca fiecare individ să se simtă și membru al societăţii civile.
Un prim pas în manifestarea ripostei solicitate de CNA este semnarea petiţiei online. Să dovedim că opinia publică își poate intra in atribuţiile ei de instanţă morală. Să ne convingem pe noi înșine că valoarea cea mai imponderabilă, mai greu de măsurat, mai „veche“, aceea a bunului-simţ, încă mai are greutate astăzi. Să ne străduim, prin tot ce depinde de noi, să instaurăm acea domnie a bunului-simţ aici, „în lumea fioroasă de sub ceresc“ – după o rostire a poetului Nichita Stănescu.
Corina Matei este conferenţiar universitar doctor la Facultatea de Știinţele Comunicării și Relaţii Internaţionale, Universitatea „Titu Maiorescu”, București.
