„Războiul torturilor” se termină cu incriminarea creștinilor
Patronii creștini ai unei cofetării din Irlanda care au refuzat o comandă pentru un cuplu de homosexuali au fost daţi în judecată, într-o luptă care a ajuns pe primele pagini ale publicaţiilor internaţionale. Procesul s-a încheiat cu un verdict negativ pentru proprietarii cofetăriei.
Proteste violente la Paris după legalizarea căsătoriilor gay
Franţa a legalizat marţi căsătoriile gay cu 331 de voturi pentru și 225 împotrivă, după numeroase dezbateri aprinse la nivel naţional, care au scos la iveală profundul conservatorism al societăţii franceze și au generat proteste de proporţii. În câteva ore de la votarea legii au avut loc ciocniri violente între protestatari și poliţie, scrie CBS...
Utah luptă pentru căsătoria tradiţională în SUA
Guvernul statului Utah, Gary Herbert, a anunţat că statul nu va lua în considerare un număr de 1.700 de căsătorii homosexuale, înregistrate între decizia unui judecător de a le aproba, acum o lună, și decizia Curţii Supreme de a le suspenda din nou, luată săptămâna aceasta.
Moment istoric: Curtea Supremă din SUA decide în favoarea căsătoriei gay
Susţinătorii căsătoriei gay au obţinut o victorie nesperată în cursul dimineţii de ieri, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că legea federală care apăra căsătoria tradiţională este neconstituţională. În consecinţă, cuplurile homosexuale căsătorite pot beneficia de astăzi de aceleaşi drepturi civile ca şi familiile heterosexuale.
Pastor baptist: „Acceptarea homosexualilor ne garantează progresul”
Într-un editorial amplu pentru revista Christianity, un pastor baptist din Marea Britanie i-a invitat pe creştini să susţină comunitatea LGBT, sub pretextul că societatea poate astfel să progreseze.
M. Britanie vrea „să exporte” căsătoria gay în alte ţări
Foarte mândru de faptul că proiectul de lege pe care l-a iniţiat a devenit legea prin care căsătoria gay a devenit legală, prim-ministrul britanic David Cameron a declarat că îşi doreşte ca şi alte ţări din Commonwealth să urmeze modelul.
Cum au devenit Premiile Grammy o ceremonie pentru căsătoriile gay
Părea o prezentare obişnuită a unei melodii la modă despre drepturile comunităţii gay, care anul acesta a fost şi câştigătoare a patru Premii Grammy. A devenit însă pretextul şi contextul pentru o ceremonie inedită de oficiere a căsătoriei între 34 de perechi, chiar în mijlocul Sălii Staples Center din Los Angeles, California.
Un cuplu gay celebru dă în judecată biserica pentru că refuză căsătoriile gay
La mai puţin de o lună de la legalizarea căsătoriilor homosexuale în Anglia, un cuplu homosexual celebru a anunţat că va da în judecată Biserica Anglicană din cauza refuzului acesteia de a oficia căsătorii religioase între persoane de acelaşi sex.
Căsătoriile homosexuale contrazic religia creștină
După ce ţările nordice și occidentale au recunoscut dreptul la uniune sau căsătorie civilă și religioasă a partenerilor homosexuali, în ultimele două luni a atras atenţia valul de adoptări legislative în ţări majoritar catolice. Portugalia și Argentina sunt cele mai noi ţări care dezvăluie prăpastia între credinţa declarată a populaţiei și legislaţia ce contravine Scripturii...
Ben Carson retractează o declaraţie privind homosexualitatea
O declaraţie pe tema homosexualităţii, făcută în cadrul unui interviu CNN, a fost retractată de neurochirurgul american Ben Carson pe contul personal de Facebook.
Schimbări-cheie din istoria căsătoriei, care au pus bazele căsătoriei gay
Căsătoria e asociată azi cu un cuplu de îndrăgostiţi care-și jură dragoste veșnică, fiind dispuși să înfrunte orice opoziţie, însă această imagine are origini relativ recente. Definiţia căsătoriei s-a modificat constant de-a lungul istoriei, iar această schimbare treptată a jucat un rol imporant în decizia de săptămâna trecută a Curţii Supreme privind aprobarea căsătoriilor gay.
Primarii francezi nu se mai pot opune căsătoriei homosexualilor
Zi istorică în Franţa, după ce a avut loc căsătoria primului cuplu de homosexuali din Franţa, la o lună după legalizarea căsătoriilor între persoane de acelaşi sex. Nu toată lumea a fost la fel de încântată totuşi.
Creștini vs. homosexuali, în lupta pentru drepturi
Lupta homosexualilor pentru dreptul de a se căsători s-a transformat în lupta creștinilor de a li se respecta libertatea de conștiinţă și de exprimare atunci când refuză din motive de conștiinţă să presteze servicii pentru aceste cupluri.
Este legalizarea căsătoriilor gay inevitabilă?
Asta se întreabă analiștii americani, după ce Curtea Supremă a respins Legea DOMA, care apăra căsătoria tradiţională.
3 milioane de utilizatori Facebook au un „egal” ca poză de profil. De ce?
Aproape trei milioane de utilizatori ai reţelei sociale Facebook şi-au schimbat fotografia de profil cu un semn de egal de culoare roz, pe un fond roşu, pentru a-şi arăta public susţinerea faţă de căsătoriile gay.
Prima cununie gay din New Jersey
Clericii de la cea mai mare şi veche sinagogă din New Jersey au ţinut o slujbă specială pentru a marca legalizarea căsătoriilor gay în statul nord american.
Ziar catolic se scuză pentru un articol despre homosexuali
Un articol apărut vineri (28 oct.) în cel mai vechi ziar romano-catolic din Statele Unite, The Pilot, a fost retras de pe site-ul publicaţiei. Redacţia a motivat că nu a sesizat în timp util "eroarea teologică" a materialului care sugera că diavolul generează atracţia dintre homosexuali, notează Associated Press.
Un politician englez homosexual apără viziunea creștină a căsătoriei
Purtătorul de cuvânt al Partidului Independent din Marea Britanie este de partea creştinilor în problema redefinirii căsătoriei, în ciuda orientării sale gay.
Casa Albă îşi deschide porţile pentru primul cuplu gay care s-a căsătorit
Cu ocazia unei recepţii ce serbează luna mândriei gay în Statele Unite ale Americii, Casa Albă a invitat primul cuplu gay, care s-a căsătorit, din statul Michigan, în urmă cu două decenii.
Anglia: Legalizarea căsătoriilor gay a ajuns la ultima etapă
La începutul acestei săptămâni, Marea Britanie a făcut cei mai importanţi ultimi paşi pentru legalizarea căsătoriilor gay: proiectul de lege a trecut şi de Camera Lorzilor şi de Camera Comunelor, aflându-se acum în faţa reginei Elisabeta a II-a. Aceasta urmează să îşi dea acordul până la finalul acestei săptămâni, urmând ca primele căsătorii gay să...
Croaţii au scos în afara legii căsătoria homosexuală
Croaţii au venit ieri în număr mare la urne pentru a răspunde la o întrebare: „Ar trebui Croaţia să interzică căsătoria între persoane de acelaşi sex?". Peste 65% dintre ei au răspuns da, dând un vot negativ căsătoriei gay.












