Conversaţia este o artă. Unii sunt capabili să deseneze omul vitruvian dintr-un răspuns la banalul „Ce mai faci?”, în timp ce alţii nu pot închega nici măcar un omuleţ din cinci beţe și un cerc atunci când sunt forţaţi de împrejurări să deschidă gura. Între cele două extreme este un spectru fascinant de manifestări conversaţionale, între care am remarcat cu toţii acele specii detestabile de conversaţii pe care nu ni le dorim, dar din care nu putem ieși.
Te-a văzut și vine spre tine. Este colegul acela care, cum te prinde, cum îţi turuie întruna despre deciziile proaste ale managementului și despre trădarea din partea sindicatului. Este angajatul care, deși te vede grăbit și ducând un vraf de dosare grele în mână, insistă să îi asculţi cererea specială și lungă ce nu mai poate aștepta nici măcar cinci minute, cât să ajungi și tu în birou și să îţi tragi sufletul. Este cunoștinţa aceea pe care nu mai ai cum să o eviţi fiindcă sunteţi la aceeași petrecere, nu v-aţi mai întâlnit demult și ea abia așteaptă să îţi povestească despre destinaţia exotică unde își va petrece concediul, pe care tu îl vei munci ca să primești o mărire de salariu. Este trecătoarea gata să te critice și să îţi ţină compensator o predicuţă în timp ce îl privești pe cel mic luându-și porţia de anticorpi dintr-o băltoacă. Exemplele pot continua, dar ele nu vor face decât să întârzie vestea bună că există soluţii pentru a debloca orice conversaţie nedorită și de a recăpăta controlul asupra timpului și dispoziţiei tale.
Achim Nowak are o experienţă solidă în lucrul cu managerii de companii, pe care îi învaţă cum să gestioneze conversaţiile indezirabile, din postura de consultant. Însă sfaturile lui, publicate de Wall Street Journal (WSJ), sunt la fel de bine aplicabile și în relaţiile care nu au de-a face cu activitatea profesională.
Conversaţiile problematice care pornesc de la plângerile celuilalt pot fi neplăcute, dar nu sunt întotdeauna inutile. A-i cere celuilalt detalii despre motivul său de reproș și a-i asculta cu adevărat argumentele poate fi foarte constructiv nu doar în soluţionarea problemei, ci și în relaţia în care aceasta a apărut. Însă atunci când avem de-a face cu un „reclamant cronic”, cu genul acela de persoană care nu poate rosti trei fraze fără ca măcar una să fie o plângere cu privire la vreun subiect, e nevoie de măsuri. Uneori poate fi eficient ca, din postura de interlocutor, să redirecţionăm „reclamantul” în direcţia soluţiilor, rugându-l să propună o rezolvare pentru problema pe care a ridicat-o. Tuturor ne este mult mai ușor să descriem o problemă decât să încercăm să îi punem capăt, de aceea avem uneori nevoie de ajutor extern pentru a ne repune pe o traiectorie constructivă.
În alte conversaţii s-ar putea să te surprinzi repetând aceleași argumente sau idei faţă de o persoană care repetă aceleași argumente sau idei la rândul ei. Blocajul poate fi însă depășit dacă tragi aer în piept, îţi asumi o poziţie detașată (nici ofensivă, nici defensivă) și asculţi cu adevărat omul de lângă tine. Făcând acest lucru fără să îl judeci, ai putea să identifici acele cârlige cu adevărat eficiente de care să îţi legi argumentaţia sau acele cuvinte care să transmită mai eficient argumentele tale.
Atunci când partenerul tău de discuţie intră în defensivă, e semn că acea conversaţie a intrat pe niște șine care nu duce unde trebuie. Fă un pas înapoi și adresează-i întrebări mai amabile. În felul acesta îi arăţi că nu ești pus pe atac și că îţi pasă de poziţia în care se găsește. Dacă îi asiguri celuilalt confortul psihologic de care are nevoie pentru a ieși din defensivă, veţi putea merge mai departe cu discuţia.
Ce te faci însă când ai de-a face cu cineva care acaparează discuţia cu laudă de sine? Simplu, spune Nowak, fă-i un compliment și schimbă subiectul. Poate părea o recomandare seacă, însă consilierul spune că o persoană care se laudă constant poate simţi o nevoie autentică de a fi apreciată și, atunci când tu îi faci un compliment, îi împlinești acea nevoie, ajutând-o să meargă mai departe. Sfatul nu se aplică, desigur, în cazul persoanelor narcisiste, care deturnează mereu conversaţia la ele însele. Atunci când ai de-a face cu o astfel de persoană, ca și atunci când o conversaţie ajunge într-un punct al contradicţiei ireconciliabile, poţi alege să ieși din conversaţie anunţând că nu dorești să vorbești despre lucrul acela acum. „Fii respectuos, dar nu zâmbi, ca să te asiguri că celălalt te ia în serios”, recomandă autoarea Susan RoAne, citată de WSJ. Când ai de-a face cu cineva care ţine cu tot dinadinsul să te contrazică, poţi aplana conflictul căutând aspectele amuzante ale diferendului vostru.
Atunci când cealaltă persoană se plânge de chestiuni locale sau atunci când este nemulţumită de schimbări care apar în mediul ei este foarte util să lărgești perspectiva astfel încât să ajuţi persoana cealaltă să vadă ce alternative viabile există la aceste schimbări și să întrevadă și soluţii. Cum se compară problema aceasta locală cu problemele altor comunităţi? Acelea ce soluţii găsesc? Sau cum ar sta lucrurile dacă nu s-ar fi petrecut schimbarea X? Ce ar fi fost de dorit să se întâmple?
Atunci când o cunoștinţă începe să bârfească un amic comun, îi poţi reteza ușor avântul spunându-i: „Ciudat… el/ea are mereu numai lucruri bune de spus despre tine.”
Dacă o conversaţie nu duce nicăieri, nu e nevoie să o continuăm dintr-o obligaţie împovărătoare. Nimeni nu ar trebui să oblige pe altcineva să aibă o conversaţie pe care nu și-o dorește. Implicit, atunci când nu dorim să avem o conversaţie, putem să exprimăm acest lucru și să o părăsim fără să ne simţim vinovaţi. Pe de altă parte, nu toate conversaţiile de care am fugi unde vedem cu ochii sunt cu adevărat de lăsat baltă.
Autoarea americană J. Kelly Hoey, care se descrie drept liberală, povestea cum a acceptat să se întâlnească într-o zi cu unul dintre comentatorii săi de pe Twitter, despre care știa că este un adept al dreptei alternative. Deși nu se aștepta să ajungă la vreun acord pe teme politice, folosindu-se de umor au reușit să găsească un teren comun. Femeia i-a spus în glumă că, „dacă ne-ar vedea cineva împreună într-un loc public, reputaţiile amândurora ar avea de suferit”. „Suntem ca introducerea la un banc”, a mai spus autoarea: „Un ultraliberal și un tip alt-right intră într-un bar…”. Și, pe parcurs, au descoperit că amândoi dispreţuiesc trollii din social media și amândoi consideră că toţi comentatorii ar trebui trataţi cu respect. Dezacordul nu trebuie să însemne automat decesul unei conversaţii.
