Prietenul tău aflat în depresie are nevoie de tine. Dar ce îi poţi spune și ce nu în astfel de momente? Oricât de bine intenţionate ar fi, cuvintele tale se pot transforma, fără să vrei, în pumnale înfipte și mai adânc în rana interioară a celuilalt.

„Cea mai rea parte a depresiei este că îngustează câmpul vizual, astfel încât opţiunile nu mai pot fi observate. O mare parte din obiectivul de a ajuta este acela de a le oferi oamenilor speranţa că lucrurile se vor îmbunătăţi”, a declarat dr. Adam Kaplin, profesor asociat de psihiatrie și neurologie la Universitatea “Johns Hopkins”, pentru Huffington Post.

De aceea, cuvintele care îi pot determina pe cei depresivi să creadă că „se confruntă cu această stare din cauza inabilităţii lor de a face faţă situaţiei, din cauza slăbiciunilor persoanele sau a defectelor de caracter” ar trebui evitate, punctează expertul.

Atunci când îţi dorești să alini suferinţa celorlalţi, cuvintele tale pot deveni o sabie cu două tăișuri. Pe de-o parte, le poţi insufla celorlalţi speranţă, însă, pe de altă parte, le poţi provoca o și mai mare suferinţă. Iată câteva afirmaţii pe care ar trebui să eviţi să le adresezi celui aflat în depresie.

„Știu/înţeleg prin ce treci.” — Poate ai trecut printr-un episod similar cu persoana pe care încerci să o consolezi, iar în acest mod încerci să îţi arăţi empatia. Însă fiecare dintre noi trăiește în mod personal și diferit propria dramă. Depresia îmbracă forme care variază de la om la om, punctează dr. Kaplin.

„Se putea și mai rău.”/„Există persoane care trec printr-o situaţie mult mai dificilă decât tine.” — Într-adevăr, fiecare dintre noi are propriile probleme, iar unele sunt mai dificile decât altele. Însă o astfel de replică adresată unei persoane în depresie o poate determina să se simtă „slabă și jalnică…, de parcă nu ar avea dreptul să simtă ceea ce simte”, punctează scriitoarea Therese J. Borchard, autoarea mai multor cărţi despre sănătate mintală. Faptul că există persoane în lume care se confruntă cu situaţii mult mai grave decât ale celui aflat în depresie nu diminuează profunzimea sau autenticitatea durerii individului.

„Gândește pozitiv! Totul e doar în mintea ta.” — Studiile au arătat că atunci când o persoană aflată în depresie puternică se forţează să gândească într-o manieră pozitivă, efectul la nivelul creierului este exact invers, punctează Borchard. Această acţiune nu face altceva decât să crească activitatea la nivelul regiunilor cerebrale asociate fricii.

„Viaţa nu e dreaptă cu nimeni.” — Într-un astfel de răspuns nu încape niciun strop de empatie faţă de cel aflat în suferinţă. Este doar o reamintire a dimensiunii imense a suferinţei, care poate alimenta și mai mult starea de depresie. În schimb, o abordare mult mai potrivită ar trebui să se concentreze asupra modului în care problemele pot fi rezolvate cu succes, subliniază Health Central.

Ce ai putea să îi spui unei persoane depresive

Iată câteva exemple de vorbe de alin care ar putea să îi ofere celuilalt doza de compasiune și liniștire de care are nevoie în momentele grele prin care trece:

„Sunt aici pentru tine.”/„Știi că te poţi baza pe mine, indiferent de situaţie.” — Pentru că ne afectează diferit pe fiecare în parte, această stare poate contribui la creșterea sentimentului de singurătate și izolare, scrie dr. psiholog John Grohol pentru Psych Central. Faptul că îi reamintești și îi oferi certitudinea că te vei afla alături de el în cumplitele momente îi readuce în minte faptul că este iubit și sprijinit și că nu duce singur lupta împotriva depresiei și a evenimentelor negative din viaţa sa.

„Am încredere în tine!” — Este o replică ce îl poate ajuta pe celălalt să își recapete o parte din stima de sine furată de starea de depresie. Astfel, îi transmiţi că ești sigur că are puterea necesară pentru a depăși momentul, subliniază dr. Grohol.

„Suferinţa nu este permanentă, va veni ziua când vei zâmbi din nou. Privește spre acel moment.” — Nu este un secret că depresia și suferinţa ne îngustează percepţiile și ne determină să credem că durerea interioară va rămâne în noi la nesfârșit. De aceea, este important să îi reamintești celuilalt că tulburările sale interioare vor dispărea în timp.

Foto: stockvault.net