Prietenia, în interiorul familiei și în afara ei, capabilă să fie prin ea însăși un element de stabilitate și certitudine – poate uneori singurul –, este o promisiune care ne animă pe toţi.
Serialul Friends (Prieteni) era evaluat recent în The New York Times ca o producţie „enorm de ușor de privit”, dar aceasta caracteristică nu face serialul unic și nici nu poate să explice de ce este popular și astăzi, la mai bine de 15 ani de la difuzarea în premieră a ultimului episod.
Motivul pentru care i se iartă multe pare să aibă mai degrabă de-a face cu transpunerea privitorilor într-un timp în care nu existau smartphone-uri sau platforme sociale, ci, aparent, mai mult timp de „pierdut” cu prietenii.
Serialul este creat în jurul unui miez simplu, în opinia comună a criticilor și a fanilor – Friends este despre prietenie. O prietenie care, dincolo de profilul persoanelor între care s-a înfiripat și de valorile sau principiile lor, e resetată constant de scenarist și făcută să dureze indiferent de circumstanţe și dificultăţi. Acesta este „secretul la îndemână” al cuceririi unui public în căutarea unei promisiuni.
Prietenia, în interiorul familiei și în afara ei, capabilă să fie prin ea însăși un element de stabilitate și certitudine – poate uneori singurul –, este o promisiune care ne animă pe toţi.
Prietenia, în interiorul familiei și în afara ei, capabilă să fie prin ea însăși un element de stabilitate și certitudine – poate uneori singurul –, este o promisiune care ne animă pe toţi. Cu cât avansăm într-o epocă a singurătăţii, a izolării urbane și a conversaţiilor transformate în chat online, cu atât mai mult suntem atrași de lumea paralelă, aproape fantastică, în care prietenii nu te uită și continuă să-ţi fie alături sau să ţi se întoarcă alături indiferent de împrejurări și de diferenţele personale. Această sămânţă rodește speranţa că vom găsi oameni care să ne fie mereu alături, care să ne ajute să învingem mai ușor obstacolele și să ne regăsim zâmbetul și liniștea în zilele anoste sau deprimante.
Tânjim după prietenie cu o forţă care, privită de la orice distanţă, înduioșează. Indiferent cum ne construim viaţa, rămânem sensibili la una dintre cele mai delicate trăiri – nevoia de corespondenţă sufletească, de sprijin emoţional, de companie –, nevoia de o prietenie care încasează toate loviturile, se resimte, dar continuă să-și revină.
Suntem, de fapt, constant în căutarea speranţei care să ne dea forţa de a crede și de a continua. Oricât de realiști, relativiști sau cinici am devenit, cultivăm tainic în noi ceea ce pentru unii rămâne doar fantezie: prietenia durabilă, după care suntem nostalgici sau la care continuăm să visăm în timp ce navigăm printre rafalele aspre și reci ale realităţii.
Norel Iacob este redactor-șef Semnele timpului și ST Network.
