Cele mai sfâșietoare melodii, cele mai memorabile poeme și cele mai emblematice opere de artă și creaţii literare vorbesc despre drama relaţiilor eșuate și a sentimentului de singurătate și izolare care le urmează. Și foarte des ne lăsăm învăluiţi de romantismul dramelor și de nobleţea sentimentelor evocate. În viaţa de zi cu zi însă, sentimentele de singurătate și de izolare doar ne dor. Doar ne fac să ne simţim invizibili. Și nu este nimic nobil în asta.

Sentimentele de singurătate se încadrează destul de natural în viaţa cotidiană. La nivelul populaţiei globale, doar 1 din 4 persoane (22%) spune că nu s-a simţit niciodată singură… încă. În epoca internetului și a reţelelor de socializare, nimic nu pare mai ciudat decât singurătatea. Suntem tot mai conectaţi unii cu alţii, însă numărul persoanelor care se simt singure și izolate de societate este în creștere. În vârful topului, Marea Britanie a ajuns să fie numită „capitala singurătăţii în Europa”. Pentru prima dată în istorie, premierul britanic a numit un ministru al singurătăţii, pentru a combate ceea ce a numit „realitatea tristă a vieţii moderne”. Crucea Roșie a Marii Britanii raportează că, dintr-o populaţie de 65,6 milioane, peste 9 milioane de britanici resimt singurătatea ocazional sau permanent. Nouă milioane de persoane singure nu sunt doar o problemă pentru moralul tuturor locuitorilor regatului insular, dar sunt o problemă pentru productivitatea naţională și pentru sistemele medicale.

Ideea că singurătatea se resimte ca orice altă durere a fost demonstrată de imagistica prin rezonanţă magnetică funcţională. Regiunea creierului care se activează atunci când ne simţim respinși este aceeași care înregistrează răspunsurile emoţionale la durerea fizică. Singurătatea poate fi resimţită ca o durere care, atunci când devine cronică, are efecte asupra sănătăţii similare cu efectele fumatului, ale abuzului de substanţe, obezităţii etc.

Cu toatea acestea, nici măcar cei care apelează la aplicaţii și site-uri de dating nu sunt dispuși să admită că se simt singuri, pentru că singurătatea este percepută ca un eșec personal, ca ceva care le semnalizează celorlalţi că ceva e în neregulă cu tine. Prin simpla ignorare a acestei realităţi, aplicaţiile de dating ignoră scopul pentru care au fost create și devin mecanisme simpliste pentru subterfugii de tipul sexului ocazional. Consecinţele acestei stări de fapt sunt dintre cele mai diverse, de la efecte asupra sănătăţii persoanelor izolate, până la anomalii demografice și fenomene sociale nemaiîntâlnite.

Astfel, în condiţiile în care pentru cei mai mulţi dintre noi dragostea, intimitatea și relaţiile sociale contribuie mai mult la fericirea și starea noastră de bine decât faima sau banii, „singurătatea este ca lepra secolului XXI, care își macină ușor victimele și care este respingătoare pentru cei care se ciocnesc de ea”, este concluzia unui amplu articol The Economist.

De la singurătate la moarte

În ultimul deceniu, medici și cercetători au început să studieze mai serios impactul pe care singurătatea și izolarea socială îl au asupra sănătăţii, a stării de bine și asupra mortalităţii, iar rezultatele vorbesc de la sine.

John Cacioppo, profesor la Universitatea din Chicago, este unul dintre experţii de top din domeniu, având în spate mai mult de 20 de ani de cercetare a singurătăţii. El a ajuns la concluzia că singurătatea nu este „gândită” să fie cronică, ci, la fel ca durerea, este un factor care ne atrage atenţia asupra unui lucru ce ar trebui schimbat sau remediat și este ceva ce fiecare dintre noi simte la un moment dat în viaţă. Singurătatea cronică, în schimb, ne pune într-o „poziţie periculoasă”, pentru că suntem fiinţe sociale, o poziţie în care „creierul rămâne blocat într-o stare de autoconservare care atrage o mulţime de efecte nedorite”.

Prima consecinţă a blocării creierului într-o stare de alertă este somnul fragmentat, au arătat multiple studii. Interesant este faptul că nici nu contează dacă dormi alături de cineva. Atunci când te simţi singur creierul rămâne alert și nu vei putea dormi bine. Fie și numai din acest motiv pot apărea o serie întreagă de probleme de sănătate. După o singură noapte cu doar patru sau cinci ore de somn, numărul leucocitelor T, celulele „natural killers” care luptă împotriva virusurilor și a cancerului, scade cu 70%, explică Matthew Walker, neurolog și director al Centrului pentru Știinţa Somnului Uman la Universitatea din California. Prin urmare, lipsa somnului este asociată cu cancerul intestinal, cel de prostată și cu cancerul la sân, motiv pentru care și Organizaţia Mondială a Sănătăţii a clasat orice formă de lucru în tura de noapte ca un carcinogen probabil. Pe lângă aceasta, lipsa somnului îngrașă, predispune la boli de memorie și depresie și micșorează fizic creierul.

Însă, chiar și dacă reușești să te odihnești bine, singurătatea în sine poate avea un efect de vulnerabilizare a sistemului imunitar. Cacioppo explică modul în care, la oamenii singuri, se poate produce o alterare a exprimării anumitor gene care determină sistemul imunitar să se concentreze primordial asupra bacteriilor, ceea ce ne lasă vulnerabili la diverse virusuri și mai puţin capabili să luptăm împotriva cancerului. De aici rezultă un risc crescut de cancer și infecţii. În plus, singurătatea crește nivelul cortizolului (un hormon eliberat ca răspuns la stres) în sânge, astfel încât sistemul circulator este afectat, mușchii inimii sunt suprasolicitaţi, apărând riscul de boli cardiovasculare, infarct și atac cerebral.

Există dovezi semnificative că oamenii care nu au legături sociale riscă să moară prematur – este concluzia unei metaanalize publicate în jurnalul Association for Psychological Science, care a analizat 70 de studii independente, conţinând datele a mai mult de 3,4 milioane de participanţi, urmăriţi pe o perioadă de șapte ani. Concluzia a fost că „riscul asociat izolării sociale și singurătăţii este comparabil cu riscul bine documentat al mai multor factori, precum sedentarismul, obezitatea, abuzul de substanţe, calitatea mediului etc. Această metaanaliză arată că singurătatea și izolarea socială sunt legate de un risc de moarte prematură cu 30% mai mare” (faţă de persoanele care nu suferă de singurătate), au explicat cercetătorii. Un alt lucru interesant descoperit de cercetători este că riscul de deces prematur este mai crescut în cazul tinerilor adulţi care sunt singuri decât în cazul persoanelor de vârste înaintate.

Oamenii nu mor de singurătate. Dar mor din cauza bolilor cardiovasculare, a cancerelor, a depresiei, a diabetului și a altor probleme de sănătate pe care singurătatea le poate genera mult mai precoce decât ar apărea „în mod normal”, conchide Cacciopo.

Lucrurile care ne fac să ne simţim singuri

Conform studiilor publicate de Cacciopo, oamenii se simt singuri din cauza unei combinaţii a trei factori.

Primul este „nivelul de vulnerabilitate la deconectarea socială”. Fiecare persoană are o anumită nevoie de conectare socială scrisă în codul genetic. Dacă nevoia unei persoane este extrem de mare, s-ar putea să fie dificil ca ea să fie vreodată împlinită.

Al doilea factor este abilitatea de a-ţi regla singur emoţiile asociate sentimentului de singurătate. Dacă singurătatea devine cronică, abilitatea de a gestiona propriile sentimente afectează direct nivelul de durere pe care îl resimţi. Dacă nivelul este ridicat vei fi incapabil să evaluezi corect intenţiile celorlalţi și s-ar putea să crezi că ești respins chiar și atunci când nu ești. Abilitatea de a accepta și gestiona eficient emoţiile singurătăţii fără să te judeci pe tine sau pe ceilalţi este vitală pentru a te ajuta să rezolvi problema.

Al treilea factor constă în reprezentările mintale și așteptările pe care oamenii singuri le au de la ceilalţi. Pe de o parte, oamenii care se simt singuri cel mai adesea cred că fac tot ce este posibil pentru a-și face prieteni, dar cred că nimeni nu îi dorește. După un timp, această frustrare le afectează comportamentul în societate. Singurătatea lor s-ar putea exprima în agresiune verbală, inabilitatea de a accepta orice fel de critici, indignare, ranchiună, un comportament de care lumea se va feri. Pe de altă parte, oamenilor care au stat mult timp singuri s-ar putea să le fie frică de ceilalţi. Această frică duce la o tendinţă de a-și ascunde personalitatea în public, deși este evident că oamenii nu își fac prieteni dintre cei despre care nu știu cine sunt cu adevărat. Limbajul corporal le va da de gol poziţia defensivă și sentimentele de nesiguranţă și nefericire, ceea ce automat îi face neatrăgători. În momentul în care au nevoie de conexiune, în mod inconștient le transmit celor din jur să stea departe. Și astfel se află într-un cerc vicios.

Singurătatea copilăriei

De prea puţine ori se are în vedere faptul că singurătatea nu ţine cont de vârstă și că este prevalentă mai ales la copii și adolescenţi, deși în societate se pune accentul pe segmentul populaţiei vârstnice, atenţionează dr. Rebecca Harris, profesoară la Universitea din Bolton. Cele mai neajutorate victime sunt copiii singuri, care de cele mai multe ori se tranformă în adulţi care se izolează de societate. Și Adam Philips, cel mai cunoscut psihanalist britanic, spune că de cele mai multe ori singurătatea derivă din copilărie, dintr-o creștere defectuoasă sau din primele relaţii intime. „Este foarte probabil ca oamenii care se simt singuri ca adulţi să fi fost copii care se simţeau singuri,” spune el.

James este un antreprenor de sucees în domeniul IT, care are puţin peste 40 de ani. Când avea 20 de ani și era la primul job și-a dat seama că nu are abilităţile sociale necesare relaţionării cu ceilalţi. Simţea că nu se potrivește în niciun grup și nu înţelegea de ce. A început să își piardă încrederea în sine, să fie anxios și mânios. Era complet văduvit de contacte sociale care să conteze. „Cum se simte singurătatea? Ca și cum ești lipsit de valoare. Nu reușești să intri în niciun grup și simţi că oamenii nu te înţeleg. Gândești cele mai groaznice lucruri despre tine, te simţi respins. Toată lumea iese în oraș, dar pe tine nu te invită. De ce? Pentru că e ceva greșit la tine”, povestește James, care de 20 de ani depinde de asociaţia Samaritans, unde sună pentru a discuta cu cineva despre sentimentele sale. În perioada în care era inundat de gânduri suicidale, suna la organizaţie și de opt ori pe zi.

Când privește la trecutul său, James își dă seama că încă de mic copil, de pe la șase ani, s-a distanţat de părinţii săi și de căsnicia lor extrem de nefericită. Până când au ajuns să divorţeze, când el avea nouă ani, era complet separat de ei. Mânca singur și își petrecea tot timpul în cameră. Nu stătea mai mult de 15 minute în compania mamei și a surorii lui. A continuat la fel și a fost un singuratic și în școală, și în facultate. Abia ca tânăr adult a început să realizeze ce înseamnă cu adevărat să fii singur. Și, în ciuda succesului pe care singur a reușit să îl construiască – James este multimilionar –, rămâne singur, dependent de străinii de la o organizaţie, unde face donaţii substanţiale. Ceea ce demonstrează că oricâţi bani ai avea, nu poţi să îţi cumperi ieșirea din singurătate.

Singurătatea maturităţii

Multă lume trăiește cu impresia eronată că singurătatea este cumva rezervată pustnicilor. Mai mult ca niciodată, acest mit a fost spart de era reţelelor de socializare, care ne-a făcut pe mulţi dintre noi să realizăm că a avea o reţea extinsă de prieteni și a fi înconjurat de oameni nu este totdeauna un tratament adecvat pentru singurătate. Și asta pentru că ne dăm seama mai mult decât oricând că ceea ce contează este calitatea relaţiilor, nu cantitatea lor.

Problema este că, într-o economie în care se pune foarte multă valoare pe reușita financiară, pe împlinire în carieră și pe independenţă, mobilitatea care se cere, și care nu este doar fizică, ci și morală, incluzând „datul din coate” și „călcatul pe cadavre”, întinde până la rupere legăturile care ţin laolaltă familia, comunitatea, relaţia cu celălalt. „Capitalismul și mobilitatea pieţei muncii fac ca relaţionarea între oameni să devină precară și dificilă. Oamenii simt că trebuie să își vadă de treabă și se simt încurajaţi să sacrifice relaţiile și intimitatea”, comentează Philips.

„Nu mai suntem legaţi atât de strâns. Nu mai trăim în același loc generaţii de-a rândul, ceea ce înseamnă că nici nu mai avem aceleași legături intergeneraţionale. Asta eliberează contrângerile sociale – relaţiile se formează și se deformează mult mai rapid azi. Avem Tinder, Match, eHarmony și alte locuri unde poţi să găsești prieteni, relaţii și oportunităţi care înainte nu existau. În ultimii 15 ani, multe dintre relaţiile faţă în faţă au fost înlocuite cu relaţii pe reţele de socializare. Noi am văzut în cercetările noastre că, dacă folosești aceste reţele ca pe un mod de a promova relaţiile faţă în faţă, aceasta diminuează sentimentul de singurătate. Dar, dacă le folosești ca pe o destinaţie, ca înlocuitor pentru relaţiile faţă în faţă, atunci apare o creștere a sentimentului de singurătate”, explică Cacioppo.

Philips plusează aici și vorbește despre o idealizare exagerată a relaţiilor intime, un efect natural într-o societate în care tot mai mulţi oameni se simt singuri. Problema este că această idealizare produce dorinţe și visuri care apoi fac imposibilă găsirea unui partener de viaţă care să le împlinească pe toate. În schimb, oamenii se „îmbată cu apă rece” sau, mai bine spus, cu sexul ocazional. Philips crede că, într-o anumită măsură, de aceea foarte mulţi oameni consumă pornografie astăzi, dintr-o disperare după relaţii, în care oamenii pot să își ofere unul altuia lucruri care să facă o diferenţă, care să îi facă să se simtă mai bine, să nu mai simtă că sunt singuri.

Nu este de mirare că aplicaţiile de dating au cucerit internetul în ultimii ani. Un studiu realizat în februarie 2015 arăta că aproape 100 de milioane de persoane își folosesc zilnic aplicaţiile de pe telefoanele mobile drept metodă de a găsi ușor un partener pentru sex. „E ca și cum ai comanda mâncare. Dar de fapt comanzi o persoană”, spune un utilizator. Platforma Tinder a captat piaţa cu un design inventiv, care le aduce utilizatorilor o satisfacţie instantanee – glisatul cu degetul pe ecran în stânga sau dreapta, având la dispoziţie doar o fotografie, fără să fie necesar să îţi construiești un profil elaborat și fără frică de respingere. Nu vezi cine te-a respins, ci doar cine te-a aprobat. Este o validare a propriei atractivităţi, care creează adicţie, chiar dacă nu faci pasul următor pentru a stabili o întâlnire. Știi că poţi să intri oricând pe telefon și vei găsi câteva persoane interesate de tine. În economia pieţei libere, aplicaţiile de dating au făcut din sex un bun extrem de ieftin și ușor de accesat. Folosirea lor este contrară scopului pentru care au fost create, să genereze relaţii, fiindcă utilizatorii nu mai sunt dispuși să își asume riscuri romantice care i-ar putea răni. Sunt doar un mod eficient de a-ţi evalua opţiunile. Și atunci ne punem următoarele întrebări: Mai pot oamenii să aibă intimitate reală, dacă comunicarea este mediată de ecrane? Și mai pot să aibă încredere unii în alţii când știu cât de accesibile sunt alte opţiuni?

Singurătatea bătrâneţii

Incapacitatea de a găsi un partener pe termen lung, suprapusă peste factori economici și sociali care nu sunt favorabili întemeierii unei familii au ca efect demografic îmbătrânirea populaţiei, peste tot în ţările dezvoltate. Iar fiecare societate îmbătrânită trebuie să răspundă unor provocări aparte.

Mai mult de jumătate din totalul bărbaţilor și femeilor de peste 75 de ani din Marea Britanie trăiesc singuri. Trei sferturi dintre ei spun că se simt singuri și mai mult de o treime admit că sentimentele lor de singurătate au scăpat de sub control. Aproximativ 200.000 raportează că nu au avut o conversaţie cu un prieten sau cu o rudă de mai mult de o lună. În România, în grupa de vârstă de 65 de ani și peste, procentul femeilor care trăiesc singure (40,1%) este de două ori mai mare decât procentul bărbaţilor (19,7%), conform unui studiu Eurostat, ediţia 2017.

Poate cel mai extrem este cazul Japoniei, care are cea mai bătrână populaţie de pe glob – 27,3% dintre cetăţeni au peste 65 de ani – și care se confruntă cu un fenomen ciudat, delincvenţe în rândul seniorilor. O femeie din cinci încarcerate în închisorile japoneze este trecută de 65 de ani. Se pare că din 1980 până în 2015, numărul seniorilor care trăiesc singuri a crescut de șase ori, la aproape șase milioane. Iar conform unui sondaj realizat de guvernul japonez în 2017, mai mult de jumătate dintre seniorii prinși la furat trăiau singuri. Acești oameni spun cel mai adesea că nu au pe nimeni ca să îi ajute, că nu mai comunică cu rudele în viaţă sau că nu mai au rude în viaţă. Ei văd în sistemul penitenciar din Japonia o comunitate asistenţială care le oferă atât stabilitate, cât mai ales sentimentul de comunitate. Chiar și femeile care trăiesc în familii extinse preferă închisoarea, spunând adesea că se simt invizibile. „Unele dintre ele s-ar putea să aibă o casă sau o familie. Dar asta nu înseamnă că se simt acasă. Simt că nu sunt înţelese, că sunt recunoscute doar ca persoane care trebuie să se ocupe de treburile casnice”, spune Yumi Muranaka, șefa gardienilor unei închisori de femei de lângă Hiroshima.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, sentimentele de singurătate sunt însoţite de sentimente de regret faţă de trecut și de frică pentru viitor. „Dacă s-ar întâmpla ceva cu mine, cine ar ști?” este poate întrebarea care îi chinuie cel mai mult pe bătrânii singuri. Din nefericire, realitatea arată că se întâmplă tot mai des ca la morgă să ajungă cadavre nerevendicate, oameni care odată aveau o familie, dar a căror moarte a fost simţită doar de vecinii care au intrat la bănuieli.

Trăim într-o societate care admiră independenţa, dar ridiculizează izolarea socială. Însă pe măsură ce îmbătrânim, tot mai mulţi oameni ajung să fie chinuiţi de o independenţă pe care nici măcar nu și-au dorit-o și care de multe ori vine la pachet cu izolarea. După ce a murit soţia sa, în 1960, C.S. Lewis a scris despre agonia recăpătării independenţei – „Omul nu realizează devreme în viaţă că preţul independenţei este singurătatea. Să fii fericit înseamnă să fii legat de cineva.”

Singurătate sau solitudine?

Sara Maitland, autoare a două cărţi despre singurătate, trăiește de 20 de ani singură, într-o izolare pe care și-a impus-o după ce a divorţat. Era convinsă că o să ajungă să urască situaţia, dar în realitate a devenit fascinată de liniștea cu care s-a înconjurat și care, spune ea, i-a vindecat depresia. Acum se gândește cu oroare la viaţa urbană și la a fi înconjurată de oameni. Experienţa Sarei este diferită pentru că nu a descoperit de fapt singurătatea, ci solitudinea. Dacă această afirmaţie nu este ușor de înţeles este pentru că în limba română singurătate și solitudine înseamnă unul și același lucru, pe când în limba engleză cei doi termeni denotă experienţe complet diferite. Psihologia explică, în cazul celui din urmă, că solitudinea înseamnă să alegi să fii singur, să îţi dorești să fii singur și să fii confortabil cu asta. Singurătatea înseamnă că mereu există un disconfort pentru că tu de fapt vrei să fii lângă alţi oameni și nu știi ce să faci ca să ieși din această situaţie.

Pentru părintele Laurence Freeman, călugăr benedictin, singurătatea este „eșecul solitudinii”. Dacă solitudinea este baza unei relaţii cu tine însuţi, în care înveţi și accepţi cine ești, ceea ce te pregătește mai departe să intri în relaţii autentice cu ceilalţi, singurătatea este eșecul încercării de a intra în relaţii cu ceilalţi, eșec însoţit de rușine și de judecarea celorlalţi și a sinelui. Psihologul Karyn Hall explică în termeni diferiţi: singurătatea nu are legătură cu numărul de prieteni, are legătură cu ce simţi tu despre tine. Pe scurt, dacă tu nu ai o părere bună despre tine, este greu să aibă alţii. Dacă tu nu te poţi iubi, este greu ca alţii să te iubească. Nu este de mirare că unii descriu singurătatea ca pe o moarte, o pierdere enormă. Este pierderea sinelui.

„Cred că fiecare persoană este o celebritate în sine. Indiferent în ce direcţie mergem, dacă facem ceea ce ar trebui să facem, atunci fiecare dintre noi este o celebritate, fiecare este scump în ochii lui Dumnezeu”, crede Sora Jean, o călugăriţă care, la 98 de ani, servește drept capelan al echipei de baschet masculin Loloya, SUA. În fiecare dimineaţă, ea Îl roagă pe Dumnezeu să îi ofere pace și în fiecare seară Îi mulţumește pentru pacea oferită și cere mai multă pentru a doua zi.

Ce să faci dacă te simţi singur

Singurătatea te poate aduce într-o stare debilitantă, în cel mai serios sens al cuvântului. Dacă te simţi singur des sau pentru perioade lungi, să ignori aceste sentimente înseamnă să te condamni singur la o varietate mare de probleme, despre care am discutat în acest articol. Acceptarea sentimentelor de singurătate nu înseamnă automat acceptarea unor defecte sau deficienţe, ci, dimpotrivă, este primul pas care te va ajuta să îţi canalizezi energiile în soluţii creative. Pentru că, da, singurătatea poate fi învinsă!

1. Singurătatea este un sentiment, nu un fapt bătut în cuie.

Este vital să înţelegi că, atunci când te simţi singur, este doar pentru că ceva ţi-a declanșat aceste sentimente, și nu pentru că ești cu adevărat izolat de societate (în majoritatea cazurilor). De aceea, când creierul tău încearcă să gestioneze ceea ce resimte drept durere, trebuie să înţelegi că el încearcă efectiv să găsească soluţii pentru a te scoate din acea stare. Așa că atunci când îţi vin în cap întrebări de tipul: „De ce mă simt așa?”, „Oare nu mă iubește nimeni?”, „Oare toţi oamenii sunt răi?”, „Oare sunt eu un ratat?”, nu le ignora, dar nici nu sări la concluzii. Ia o foaie de hârtie și încearcă să răspunzi la fiecare întrebare cât mai obiectiv și ţinând cont de niște standarde realiste. S-ar putea să descoperi că așteptările tale despre ceilalţi și despre ce ar trebui să obţii din anumite relaţii sunt prea înalte și de aceea ţi-e greu să te conectezi cu cei din jur. Sau s-ar putea să descoperi că, în dorinţa de a fi plăcut, ţi-ai asumat anumite presiuni sociale și culturale pe care nu te simţi în stare să le împlinești.

2. Fă-ţi un plan

Atunci când ne simţim singuri, avem de multe ori tendinţa să ne facem reproșuri și să ne gândim că trebuie să fie ceva în neregulă cu noi. „Lăsaţi singuri cu gândurile noastre, devenim cel mai mare dușman al nostru”, scrie autorul Brock Hansen. Un loc izolat este perfect pentru gânduri negative și pentru dezvoltarea acelei voci interioare critice care ne poate împinge spre comportamente autodistructive. Dacă ai deja un obicei de autocritică trebuie să fii conștient că se hrănește cu perioadele tale de singurătate. În acest caz, este important să faci două lucruri. Primul este să îţi faci planuri astfel încât să rămâi cât mai puţin timp singur, chiar dacă nu ai chef, și să faci lucruri care să îţi ţină mintea ocupată. Al doilea este să dezarmezi criticul interior, repetându-ţi că singurătatea este de moment, că toată lumea o resimte în mod natural pe parcursul vieţii și că nu îi vei permite criticului interior să te manipuleze. Primul pas spre ieșirea din singurătate este să nu te mai judeci singur, să nu te tragi în jos, să nu te pedepsești pentru situaţia în care te găsești, spune Cacciopo.

3. Gândește-te la alţii

Singurătatea este o problemă de orientare, care poate să apară când îţi oferi singur exclusivitate, când orientezi toate gândurile și simţirile asupra propriei persoane și îţi dedici tot timpul pentru asta. De aceea, în procesul de vindecare a singurătăţii, reciprocitatea este foarte importantă, continuă Cacciopo. Trebuie să faci o alegere. Trebuie să crezi că ai ceva de oferit și trebuie să alegi cui să oferi. Voluntariatul, de exemplu, este un exerciţiu bun pentru reorientarea gândirii spre nevoile și problemele altora și îţi oferă și oportunitatea de a face conexiuni cu oameni noi. Ca principiu, generozitatea, exprimată în gesturi mici, poate crește stima de sine, promovând un comportament social mai sănătos. „Generozitatea este un repelent natural pentru ura de sine”, scrie Hansen.

4. Ce să NU faci când te simţi singur

Să nu iei decizii greșite. Cum să faci asta? Folosind toate sugestiile exprimate la punctele 1-3: liniștește-ţi mintea, adu-ţi aminte că sentimentele tale sunt temporare și încearcă constant să întâmpini criticul interior cu obiectivitate. Nu accepta să intri sau să stai într-o relaţie abuzivă doar ca să nu fii singur/ă. Nu accepta să te pui în situaţii periculoase sau compromiţătoare de teamă că vei fi eliminat dintr-un așa-zis grup de prieteni. Nu ceda presiunilor sociale sau culturale dacă ele îţi încalcă principiile, de teamă că te vei regăsi la marginea societăţii. În general, nu tolera un comportament inacceptabil din partea nimănui, familie, prieteni, șefi, parteneri etc. Nu te pierde pe tine din disperarea de a-i găsi pe ei. Și, în ultimul rând, nu îţi fie frică sau jenă să ceri ajutor profesional!

Singurătatea este interpretabilă. Poate părea romantică, poate părea „căutată”, poate părea „emo”, poate părea fricoasă, „jalnică”. Aceste etichete le poţi pune chiar tu sau le pot pune alţii despre starea ta. Dar nu este așa. Singurătatea este un singur lucru – durere – și este la fel de reală ca sentimentele de foame și de sete. La fel cum nu te-ai înfometa singur, nici nu ar trebui să îţi cultivi această stare. Ambele pot avea efecte grave asupra sănătăţii. Lupta pentru a ieși din singurătate este o luptă cu tine însuţi, o luptă în care trebuie să îţi schimbi viziunea despre lume, despre tine și despre ceilalţi. Este o luptă în care trebuie să înveţi să te iubești și să îi iubești și pe ceilalţi.