Diferenţa dintre creierul unei femei și creierul unui bărbat

10153

Hărţi ale circuitelor neuronale demonstrează cât de diferiţi sunt bărbaţii și femeile. Cercetătorii de la Universitatea din Pennsylvania arată că în timp ce punctele forte ale creierului feminin sunt memoria, multitasking-ul și aptitudinile sociale, bărbaţii sunt „făcuţi" pentru o bună percepţie și o analiză promptă.

Cercetătorii au analizat 949 de creiere, a 428 de bărbaţi și 521 de femei, cu vârste între 8 și 22 de ani, cu ajutorul imagisticii RMN de ultimă oră, pentru a cartografia conexiunile dintre cele două emisfere ale creierului.

„Cercetarea arată că dacă bărbaţii și femeile primesc o sarcină care presupune atât gândire logică, cât și intuiţie, femeile se vor descurca mai bine. Ele conectează mai bine cele două părţi ale creierului. Dacă ai nevoie de o acţiune imediată, realizată repede, creierele bărbătești sunt indicate, pentru că interacţiunile faţă-spate sunt mai intense”, a declarat dr. Ragini Verma, care a realizat studiul împreună cu colegii sai de la Universitatea din Pennsylvania.

Scanările arată o mai mare reţea de conexiuni între emisfera dreaptă și cea stângă în cazul femeilor, în timp ce la bărbaţi conexiunile sunt mai degrabă limitate la fiecare emisferă în parte. Singura regiune la bărbaţi unde sunt mai multe conexiuni între cele două părţi ale creierului este cerebellum, care are un rol vital în funcţiile motorii. Dr. Ragini s-a declarat suprinsă când a văzut că rezultatele studiului confirmă o bună parte din ceea ce sunt considerate a fi stereotipuri de gen. De fapt, există un motiv întemeiat pentru care bărbaţii sunt mai buni șoferi, informaticieni sau bucătari, citează The Guardian.

Studiul publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences este unul dintre cele mai serioase studii pe acest subiect. Hărţile neuronale le oferă cercetătorilor o imagine mai completă despre ceea ce înseamnă normalitatea pentru cele două sexe, la vârste diferite. Ei speră să afle de aici mai multe despre posibilitatea ca anumite anormalităţi ale conexiunilor neuronale să fie de vină pentru boli precum schizofrenie și depresie.

Foto: captură YouTube