Etichetă: lapte
Mituri despre somn, spulberate
În jurul somnului s-au creat o serie de convingeri și de practici la care mulţi au aderat, însă despre care știinţa a demonstrat că sunt eronate și chiar că pot avea repercusiuni periculoase asupra celor care le urmează.
Loma Linda: Lactatele protejează împotriva cancerelor colorectale
Consumul de lactate ar putea proteja împotriva cancerelor colorectale, anunţă cercetătorii de la Facultatea de Sănătate Publică din cadrul Universităţii Loma Linda (SUA) care au publicat în Public Health Nutrition cele mai noi rezultate din cadrul macro-studiului Adventist Health-2.
Dileme cu privire la consumul de lactate
De mici suntem învăţaţi să bem lapte, pentru că este sănătos și conţine calciu, care ajută la întărirea oaselor. Unele studii infirmă însă aceste beneficii și oferă o serie de motive pentru care produsele lactate fac mai mult rău decât bine organismului.
Laptele – aliat sau dușman pentru sănătatea copiilor?
Mulţi părinţi consideră că laptele este esenţial pentru dezvoltarea copiilor lor, însă, în ciuda beneficiilor pe care le aduce, cercetările știinţifice au arătat că acest aliment poate deveni dăunător pentru sănătatea celor mici.
Știi ce cumperi? Înșelăciunile de la raionul de lactate
Un control al inspectorilor Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC) a descoperit multiple nereguli în ceea ce privește laptele și produsele lactate comercializate pe piaţa din România. În urma acţiunii a fost dispusă scoaterea din circuitul consumului a circa 500 de kilograme de produse „improprii consumului uman” și oprirea temporară a comercializării a circa 15...
Surse de calciu pentru vegetarieni
În copilărie, părinţii și bunicii ne încurajau să consumăm din belșug produse lactate deoarece acestea conţin mult calciu. Însă și produsele 100% vegetale sunt o sursă valoroasă de calciu, care poate satisface cu succes atât nevoile celor care au adoptat un regim alimentar vegetarian, cât și pe cele ale persoanelor cu intoleranţă la lactoză.
Harvard spune un „nu” hotărât laptelui
Şcoala de Sănătate Publică de la Universitatea americană Harvard a transmis un mesaj foarte clar Departamentului de Agricultură (USDA), afirmând că produsele lactate sunt dăunătoare sănătăţii. În plus, Harvard a elaborat un grafic al alimentaţiei sănătoase, care încurajează consumul de cereale integrale, apă curată şi legume proaspete.
Vacile modificate genetic oferă lapte fără lactoză și cu Omega 3
Oamenii de știinţă chinezi au modificat genetic vaci pentru a produce lapte cu un conţinut scăzut de lactoză, și cu un conţinut mare de Omega 3 sperând ca această descoperire să revoluţioneze piaţa laptelui informează cotidianul Daily Mail.
UE adoptă reguli mai stricte privind laptele pentru sugari
Parlamentul European a adoptat joi un proiect de lege care va înăspri regulile privind etichetarea şi conţinutul laptelui pentru sugari şi a mâncării pentru persoanele cu intoleranţă la gluten sau care au o dietă cu conţinut redus de calorii.
Reechilibrare roţi, cu lapte
Un site de știri din România a publicat un scurt articol despre sănătatea oaselor. În principiu, e vorba de calciu și vitamina D, care sunt în mod cert implicate în metabolismul sistemului osos. Certitudinile însă nu merg așa departe cum am vrea, iar afirmaţii de genul "laptele reprezintă o sursă bogată de calciu" n-ar trebui...
Cocktailul de chimicale din paharul cu lapte
Un banal pahar cu lapte poate conţine un cocktail de până la 20 de chimicale (analgezice, antibiotice și hormoni de creștere), arată un studiu efectuat de o echipă internaţională de cercetători, citat de Daily Mail.
Prima vacă clonată ce va da lapte asemănător celui uman
Un laborator argentinian a anunţat că a clonat prima vacă din lume ce poate da lapte cu calităţi asemănătoare laptelui matern produs de organismul uman.
Trei copii chinezi au murit din cauza laptelui contaminat
Un nou scandal alimentar răscolește China după ce trei copii au murit, iar 35 de persoane s-au îmbolnăvit ca urmare a consumului de lapte contaminat.
Video: Laptele de ţară poate fi nociv pentru sănătate
Deși conţine calciu, proteine și vitamine, laptele crud conţine numeroși microbi care nu dispar nici prin fierbere, transmite o campanie realizată de Asociaţia Patronală Română din Industria Laptelui, cu sprijinul Ministerului Sănătăţii. Potrivit ziarului Adevărul, campania a stârnit controverse, deoarece contestă beneficiile unui obicei împământenit printre români și considerat sănătos:...