Citim, poate, mai multe cuvinte decât oricând, dar le primim tot mai des în fragmente. Ce ar putea însemna asta pentru imaginaţia noastră și pentru capacitatea de a gândi critic?
Din când în când, un titlu nou deplânge declinul lecturii: „Lectura a murit“; „Sfârșitul cititului a venit“; „Arta pierdută a lecturii“. La scurt timp după aceea, un alt titlu anunţă renașterea acesteia: „Generaţia Z redescoperă cărţile“. „Tiparul revine“; „Un boom al librăriilor.”
Ambele povești conţin un sâmbure de adevăr. Studiul australian Household, Income and Labour Dynamics arată că, din 2012, lectura a scăzut în toate categoriile demografice. Anna Burkey, președinta Australia Reads, o iniţiativă a industriei cărţii, afirmă că 29% dintre elevii din ultimul an de liceu din Australia nu au citit și nici nu au ascultat vreo carte în ultimele 12 luni. Iar această tendinţă se extinde dincolo de graniţele Australiei. Cititul de plăcere se află la cel mai scăzut nivel din ultimii 20 de ani în Statele Unite, în timp ce 40% dintre britanici nu au terminat nicio carte în ultimul an.
Anna Burkey, președinta Australia Reads, o iniţiativă a industriei cărţii, spune că 29 la sută dintre liceenii australieni din ultimele clase n-au citit și n-au ascultat nicio carte într-un interval recent de 12 luni.
În același timp, cărţile se bucură de un moment bun. În 2025, vânzările de cărţi tipărite din SUA au fost mai mari decât cu un deceniu în urmă. Barnes & Noble, cel mai mare lanţ de librării din Statele Unite, a deschis peste 60 de magazine noi, au apărut aproape 400 de librării independente, iar BookTok a transformat lectura într-un fenomen al reţelelor sociale, ajutând atât noutăţile editoriale, cât și titlurile uitate de mult să ajungă pe listele de bestselleruri.
Acest lucru dezvăluie o realitate complexă. Leah Price, istoric al lecturii la Universitatea Rutgers, a declarat pentru The Atlantic că lectura textelor înflorește într-o parte tot mai mică a populaţiei: dintre toate cărţile citite, peste 80% sunt citite de doar 20% dintre adulţii americani.
Frazele din bestselleruri sunt acum cu aproximativ o treime mai scurte decât în urmă cu un secol.
Și totuși, nu trăim într-o lume fără cuvinte. Sărim de la e-mailuri la mesaje, de la descrieri de pe Instagram la știri și la rezultate de căutare care oferă răspunsuri imediate la aproape orice întrebare care ne trece prin minte. Specialista în neuroștiinţe cognitive Maryanne Wolf scria: „Omul obișnuit din Statele Unite citește zilnic tot atâtea cuvinte câte se găsesc în multe romane. Din păcate, această formă de lectură este rareori continuă, susţinută sau concentrată; mai degrabă, cei 34 de gigaocteţi consumaţi în medie de cei mai mulţi dintre noi reprezintă un episod spasmodic de activitate după altul”.
Poate că lectura nu dispare, ci doar se schimbă. Întâlnim cuvintele tot mai des în fragmente, într-un ritm alert și cu promisiunea unui răspuns imediat. Inteligenţa artificială, fluxurile de conţinut scurt și rezumatele instantanee oferă informaţii cu un efort minim. Dar această comoditate are un preţ. Astăzi, mulţi dintre noi ne confruntăm cu dificultăţi în faţa textelor care necesită răbdare. Sărim de la introducerea unui articol la concluzia acestuia, ne uităm pe telefoane între paragrafele unui roman și căutăm semnificaţia unei poezii înainte de a ne lăsa învăluiţi de ea.
Schimbarea se vede chiar și în cărţi. Frazele din bestselleruri sunt acum cu aproximativ o treime mai scurte decât în urmă cu un secol. Acest lucru poate reflecta parţial schimbarea gusturilor literare, dar vorbește și despre apetitul nostru pentru textele scurte, ușor de digerat.
Dar dacă tot citim atâtea cuvinte, unde e, de fapt, problema? Ce pierdem când renunţăm la cărţi, la poezie și la alte texte care ne cer să încetinim și să gândim?
Scurtături
Am început să mă gândesc la acest lucru curând, când am revenit la o carte pe care o consider una dintre preferatele mele de mai bine de un deceniu. Am citit prima oară cartea lui John Steinbeck, La est de Eden, la scurt timp după terminarea liceului, și a fost cartea care m-a făcut să iubesc lectura la maturitate. Mulţi ani mai târziu, cu detaliile pierdute în bună parte din memorie, am deschis-o din nou.
De data aceasta, mi s-a părut mai greu de parcurs. Citisem cărţi mai interesante între timp? Sau nu mai eram în stare să mă concentrez ca odinioară? Într-o seară, am dat peste descrierea amănunţită a unui personaj, dar în minte nu mi s-a format o imagine limpede. Nerăbdătoare să merg mai departe prin cele 600 de pagini, am fotografiat pasajul și am cerut inteligenţei artificiale să-mi genereze portretul personajului. Înainte să se încarce ceva, m-am oprit. „Asta e o nebunie”, mi-am spus.
Deși încă mă consider o cititoare pasionată, aproape că dădusem pe mâna altcuiva unul dintre actele fundamentale ale lecturii, transformarea cuvintelor în ceva imaginat, doar pentru că nu aveam chef să mă opresc și să recitesc pasajul.
Depunem mult efort pentru a hrăni imaginaţia copiilor. Dar, în afară de a-mi închipui personaje din romane și de a le spune viitorilor mei copii povești de adormit cu adevărat extraordinare, la ce îmi mai trebuie imaginaţia la vârsta adultă?
Mai mult decât un joc de imaginaţie
Se pare că imaginaţia ne folosește în foarte multe moduri. Ea ne ajută să abordăm probleme necunoscute, să anticipăm consecinţele și să întrevedem posibilităţi dincolo de ceea ce există deja.
Imaginaţiei îi datorăm becul electric, zborul cu motor și urmele de pași de pe Lună. Ea i-a ajutat pe aboliţioniști să întrezărească o lume fără sclavie și pe liderii mișcării pentru drepturi civile să înfrunte segregarea. Dar a îmbogăţit viaţa și în feluri mai discrete: din seminţele amare de cacao a ieșit ciocolata dulce, din bucăţi de lemn, instrumentele muzicale, iar din gogoșile viermilor de mătase, veșminte regale și fire de sutură care salvează vieţi.
Imaginaţia ne ajută, de asemenea, să înţelegem vieţi diferite de ale noastre și crește empatia. Scriitoarea Zadie Smith a scris odată că, în copilărie, își imagina mereu cum ar fi să crească în casele prietenilor ei. Încerca să-și închipuie cum ar fi să fii irlandez sau bengalez, bogat sau sărac sau să crezi lucruri pe care nu le împărtășești. Exerciţiul acesta a deprins-o să privească dincolo de ea însăși.
Cititul are același efect. Când ne cufundăm într-o carte, ne punem în pielea unor personaje diferite de noi și ajungem să înţelegem de ce gândesc și acţionează așa cum o fac. Nu putem cunoaște niciodată pe deplin experienţa altei persoane, dar imaginaţia ne ajută să o luăm în considerare. Fără această abilitate, devine mai ușor să reducem oamenii la stereotipuri, să le ignorăm suferinţa sau să presupunem că toţi ceilalţi văd lumea așa cum o vedem noi.
Cititul nu este singura modalitate de a exersa imaginaţia, dar este una deosebit de puternică. Spre deosebire de film, care ne livrează chipuri, voci, peisaje și atmosferă, o carte ne oferă cuvinte și lasă mintea noastră să construiască restul. Într-un experiment la care au participat 239 de adulţi, cercetătorul în domeniul educaţiei Sebastian Suggate a descoperit că pasajele cu un limbaj figurat stimulau imagini mentale mai puternice decât videoclipurile, poate pentru că cititorii trebuie să genereze în interiorul lor ceea ce spectatorii primesc de-a gata. Când citim, nu primim pur și simplu o poveste; o creăm împreună cu autorul ei.
Să gândim cu mintea noastră
Dar lectura ne cere mai mult decât să dăm viaţă unei povești. Ne cere, de asemenea, să gândim cu mintea noastră, să testăm ideile și să decidem ce să facem cu ele. Dacă imaginaţia ne ajută să vedem ce ar putea fi, gândirea critică ne ajută să judecăm ce este adevărat, ce contează și ce să facem în legătură cu asta.
Ne bazăm pe această abilitate în fiecare zi – când facem o achiziţie importantă, citim știrile, gestionăm o neînţelegere sau decidem în ce sfat să avem încredere. Ea ne face să ne punem la îndoială presupunerile, să cântărim consecinţele și să ne întrebăm de unde provine o afirmaţie, ce lipsește din ea și dacă raţionamentul se susţine. Fără ea, devenim vulnerabili în faţa dezinformării, a manipulării, a răspunsurilor ușoare la probleme complexe
Obiceiurile noastre moderne de lectură pot acţiona împotriva acestui lucru, încurajându-ne să căutăm în diagonală ceea ce ne interesează, în loc să luăm în considerare modul în care fiecare idee se încadrează într-un întreg mai mare.
„Terenul mental mai accidentat” al cărţilor ne poate stimula gândirea în moduri în care informaţiile foarte distilate nu o pot face.
Cititul oferă o contrapondere. Un text lung ne cere să urmărim un raţionament pe parcursul mai multor pagini, să observăm contradicţiile, să tragem concluzii și să facem legături. Dificultatea este parte din valoarea lecturii. Așa cum observă scriitorul Jay Caspian Kang, „terenul mental mai accidentat” al cărţilor ne poate stimula gândirea în moduri în care informaţiile foarte distilate nu o pot face. Un rezumat ne poate oferi concluzia fără a ne arăta cum a ajuns cineva la ea.
Acest lucru devine deosebit de important pe măsură ce inteligenţa artificială pătrunde în viaţa noastră de zi cu zi. Folosită cu discernământ, ea poate fi extrem de utilă în rezumarea, cercetarea și a finisa anumite lucrări. Dar atunci când ne înlocuiește gândirea în loc să o susţină, s-ar putea să devenim mai productivi fără a deveni mai capabili. Este ca și cum LeBron James ar merge la sală și ar privi cum o mașinărie îi ridică greutăţile. Antrenamentul are loc, dar el nu devine mai puternic.
Un studiu realizat pe 666 de persoane din Marea Britanie a constatat că utilizarea frecventă a inteligenţei artificiale era asociată cu abilităţi de gândire critică mai slabe, în parte pentru că utilizatorii își delegau o parte mai mare din gândire. Când scoatem efortul din ecuaţie, riscăm să pierdem și o parte din ce învăţăm.
Răspunsul nu este să respingem tehnologia sau să ne forţăm să citim Odiseea lui Homer. În schimb, susţine Wolf, trebuie să dezvoltăm un „creier bilingv al lecturii”, capabil să se orienteze cu înţelepciune în informaţia digitală, păstrându-și totodată capacitatea de a încetini, de a se concentra și de a citi pe îndelete.
Ce nu folosim, pierdem
Ca orice altă abilitate, imaginaţia și gândirea critică se întăresc prin folosire și slăbesc în lipsa ei. Cititul ne dă prilejul să le exersăm pe amândouă: ne cere să facem faţă dificultăţilor, să ne punem în locul altora, să conectăm ideile și să ajungem la concluzii proprii. De aceea cititul contează: nu doar pentru că ne face mai informaţi, ci pentru că ne poate face mai reflexivi, mai perspicace și mai deschiși faţă de lumea de dincolo de noi. Când aceste capacităţi rămân nefolosite, devenim mai puţin capabili să ne înţelegem unii pe alţii, să tolerăm complexitatea sau să rezistăm răspunsurilor facile, iar efectele se extind în societate.
Faceţi, așadar, din lectură un obicei. Luaţi o carte cu voi. Citiţi romane, poezie, biografii, eseuri și scrieri sacre străvechi. Citiţi lucruri cu care sunteţi de acord și lucruri cu care nu sunteţi de acord. Recitiţi pasaje pe care nu le înţelegeţi pe deplin. Confruntaţi-vă cu ideile. Rezistaţi tentaţiei de a dori ca totul să vi se explice. Meditaţi. Luaţi notiţe.
Cărţile nu vor dispărea sau, cel puţin, acest lucru este destul de improbabil. Mai important însă este dacă va rezista lectura atentă și ce am putea pierde odată cu ea. Poate că viitorul ei depinde de mici alegeri, precum cea pe care am făcut-o eu în timp ce citeam East of Eden: să las telefonul deoparte, să mă întorc la fila scrisă și să încerc din nou.
Zanita Fletcher este life coach, scriitoare și editor asistent pentru revista Signs of the Times. Ea scrie din Gold Coast, Queensland, Australia. O versiune a acestui articol a apărut iniţial pe site-ul Signs of the Times Australia.













