Analize

Începutul anului este momentul în care majoritatea oamenilor își stabilesc obiective, chiar dacă, după cum ne spun statisticile, puţini reușesc să își respecte rezoluţiile. Dacă alegeţi să citiţi aceste rânduri, există șanse să fiţi interesaţi să vă folosiţi cât mai bine resursele pe care le aveţi, inclusiv sănătatea.

Pe vremea adolescenţei mele, un autor elveţian, Erich von Daniken, a făcut vâlvă cu teoriile lui despre influenţe extraterestre asupra omenirii la începuturile ei. Versiunea românească a cărţii lui principale s-a numit Amintiri despre viitor. Desigur, ideile lui nu au astăzi nicio susţinere, dar expresia a rămas: amintiri despre viitor. Ceva din trecut spune ceva...

„Sufletul” este un termen cu totul special. Din lipsă de spaţiu, nu-l tratăm aici filosofic sau știinţific, ci exclusiv în contextul teologiei biblice. Ba încă limităm și mai mult abordarea: numai din punct de vedere lingvistic, pe scurt.

„Ne apropiem cu repeziciune de stadiul unei inversiuni terminale: stadiul în care guvernarea este liberă să facă orice dorește, pe când cetăţenii au voie să acţioneze numai cu permisiunea ei; ceea ce reprezintă stadiul celei mai întunecate perioade din istoria omenirii, cel în care dictează forţa brută.” (Ayn Rand)

Predicile. Povestirile mamei. Măsuţa cu nisip și școala de Sabat pentru copii. Discuţiile adulţilor pe teme religioase. Toate informaţiile culese în copilărie m-au ajutat să schiţez un chip al lui Iisus care avea un mare cusur – era executat în (prea multe) tonuri de gri.

Una dintre cele mai ciudate transformări din parentingul contemporan este modul în care acesta începe să semene cu un joc de strategie, bine construit, capabil să producă dependenţă jucătorilor. Ce se întâmplă însă cu părinţii care simt că pierd jocul?

Îmi simţeam trupul în flăcări, ca și cum cineva mi-ar fi străpuns pielea cu zeci de mii de ace de foc, iar suflarea-mi devenea...

Nu mi-am imaginat niciodată că voi renunţa la visul copilăriei mele. De la vârsta de cinci ani, viaţa mea a gravitat în jurul fotbalului.

În aprilie 1961, cosmonautul rus Yuri Gagarin a devenit primul om care a călătorit în spaţiu. Era perioada Războiului Rece, iar competiţia dintre Statele Unite și Rusia era acerbă pe mai multe planuri. Entuziasmul legat de ceea ce am putea descoperi „acolo”, odată ce omul ar fi depășit bariera spaţială, era și el uriaș. ...

Nicio scenă care Îl înfăţișează pe Isus nou-născut nu e completă fără îngeri.

Era o pământeancă, una dintre noi. Evanghelia nu ne arată că ar fi avut vreun merit aparte, dar supunerea ei a devenit cheia unei istorii care a schimbat lumea.

Puţini oameni din istoria mântuirii au primit o chemare mai tulburătoare decât Iosif din Nazaret. Viaţa lui este o succesiune de decizii născute din ascultare, după ce a biruit ezitarea începutului. El rămâne un model de credinţă matură și de bărbăţie autentică.

În noaptea în care cerul s-a coborât printre oameni, primii care L-au văzut pe Dumnezeu n-au fost nici marii-preoţi, nici învăţaţii vremii, ci niște păstori neînsemnaţi.

Uneori, viaţa este o succesiune de întrebări pe care Dumnezeu pare că nu le ia în seamă – până când, la vremea potrivită, tăcerea Lui se transformă într-un răspuns mai bun decât toate răspunsurile lumii.

Momentele în care rugăciunile îndreptate spre cer nu primesc răspuns pot transforma credinţa în neîncredere și speranţa în scepticism. Cu toate acestea, Dumnezeu poate interveni în momente neprevăzute, oferind răspunsuri neașteptate – așa cum s-a întâmplat în viaţa lui Zaharia.

În inima celui mai puternic om din Iudeea s-a născut o teamă mai mare decât orice: teama de a pierde controlul. Povestea lui Irod ar putea fi și povestea noastră.

Există așteptări care se dizolvă în rutină sau se preschimbă în disperare și așteptări care însufleţesc viaţa. Prima categorie se măsoară în fapte și dorinţe; a doua, în fidelitate și credinţe.

„Eu îi iubesc pe cei ce mă iubesc, și cei ce mă caută cu tot dinadinsul mă găsesc” (Proverbele 8:17).

La momentul hărăzit în planul mântuirii, Hristos s-a născut pentru noi: „[C]ând a venit împlinirea vremii, Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său, născut din femeie” (Galateni 4:4).

Se spune că „toate drumurile duc la Roma”. Această expresie celebră s-a născut în Antichitate, de la vasta reţea de drumuri construită de romani pentru a facilita comunicarea și deplasarea în întregul imperiu.

Există multe limbaje morale prin care încercăm să vorbim despre justiţie. Unele apără procedura, altele invocă eficienţa sau stabilitatea socială. Aproape toate găsesc, mai devreme sau mai târziu, o justificare pentru suspendarea adevărului. Creștinismul este o excepţie incomodă: insistă că nedreptatea are întotdeauna un cost real și că nicio reconciliere nu este posibilă atâta timp...