Ucraina și conturul intangibil al dreptăţii morale

Acesta nu este un articol de politică și nu este nici unul moralizator. Este, mai degrabă, o invitaţie la meditaţie colectivă cu privire la o suferinţă care ne este teribil de apropiată – războiul din Ucraina. Iar resursa pentru ghidajul acestei meditaţii este una pe care ultimele decenii o ignoră cu un preţ existenţial pe...

Cel care S-a dezbrăcat de Sine

Unele secvenţe de viaţă se estompează repede, ca niște portrete efemere în arhiva memoriei. Altele, deși nu le-am văzut vreodată cu ochii, devin prezenţe neliniștitoare, care ne obligă să redefinim modul în care gândim viaţa, timpul și propria umbră.

Dulce-amar

În realitate, cele două tipuri de zahăr nu sunt diferite în ce privește efectul asupra sănătăţii. Nici înlocuitorii zahărului nu trebuie consumaţi nediscriminatoriu.

Genele, responsabile pentru destinul uman?

Atunci când avem un comportament greșit pe care îl perpetuăm, involuntar încercăm să îl scuzăm prin faptul că așa l-am moștenit. Până și cei cărora le cauzăm probleme ne acuză că semănăm cu vreo rudă, fie chiar și străbunici. Să fie chiar așa de simplu?

Povestea mai puţin știută a grăsimilor

Decenii la rând, grăsimile au fost văzute ca inamici ai sănătăţii, fiind asociate cu un risc crescut de boală cardiovasculară. Totuși, cercetările recente au adus o înţelegere nuanţată.

Ziua în care criticii vor tăcea

Invocarea dreptăţii este refrenul întregii istorii, cu mare ecou în Biblie. Toţi visăm un happy-end şi o judecată dreaptă, cât mai curând. Cerul însuşi se miră că Dumnezeu întârzie cu sfânta dreptate. Dar în timp ce unii o aşteaptă, alţii ucid până şi gândul că ar putea veni.

Urmele (ne)credinţei

Consider că îndoiala este o componentă a credinţei și nu opusul ei. Mi-au trebuit mulţi ani ca să pot spune asta fără o mare vinovăţie.

Chipul iubirii care așteaptă în pragul raiului

Cu Iisus a fost mereu altfel. Într-o bună parte a vieţii mele, mi-a fost imposibil să Îl văd pe Dumnezeu Tatăl altfel decât printr-un filtru legalist. Dar cu Iisus a fost mereu altfel.

Rugăciunea și prezenţa din spatele tăcerii

Cuvintele „Dumnezeu nu mă ascultă! Nu îmi răspunde!” reprezintă esenţa uneia dintre cele mai tulburătoare plângeri. Există oare un răspuns suficient de bun încât să ne scoată din negura unei asemenea îndoieli, permanent actuale?

Combustibil pentru sănătate

Carbohidraţii, deseori etichetaţi ca principali vinovaţi pentru îngrășare, sunt de fapt macronutrienţi vitali, alături de proteine și grăsimi. Ei constituie coloana vertebrală energetică a organismului.

Cum scoatem gândirea din „cutie”

„Fericirea nu stă în bani; stă în bucuria realizărilor, în emoţia efortului creativ.” (Franklin Delano Roosevelt, președinte american)

Ca niște copilași

Suntem înconjuraţi zi de zi de caractere în formare și e aproape imposibil să nu fim atinși de frumuseţea și fragilitatea lor.

Parenting cu blândeţe și iluzia alegerii perfecte

Parenting cu blândeţe. Cum a ajuns alăturarea aceasta caldă de cuvinte să activeze vulcani de dispreţ, sarcasm și condescendenţă?

Harul de a avea un Dumnezeu vulnerabil

„Toţi au nevoie de Tine, chiar cei ce nu știu: cei ce nu știu mai amarnic ca cei ce știu. Flămândul își închipuie că umblă după pâine: dar îi e foame de Tine; însetatul crede că vrea să bea apă: dar îi e sete de Tine; bolnavul se mângâie că râvnește sănătate: dar boala lui...

Chipul care mă transformă

De fiecare dată când privesc prin lentila unui microscop, mă fascinează să descopăr că, dincolo de ce pot vedea ochii, există un univers mult mai profund și mai bogat.

Cum (și de ce) să citești Biblia în fiecare an

Mai mult decât un cumul de informaţii, dincolo de rolul ei de ghid, Biblia este locul unei întâlniri cu Cel care ţine în mână cheile vieţii veșnice.

Sfârșitul lumii și… smerenia

„Ei ţin cuvântări puternice, vorbesc cu trufie, şi toţi cei ce fac răul se fălesc.” (Psalmul 94:4)

Detoxifiere prin propriile resurse

În Antichitate erau folosite ritualuri pentru purificarea spiritului și a corpului. Odată cu avansarea tehnologiei și rafinarea tehnicilor de marketing din ultimele decenii, conceptul purificării a reînviat sub forma „detoxifierii”, care capitalizează temerile oamenilor legate de poluare, alimentaţie nesănătoasă și stil de viaţă sedentar.

Împăraţii Bibliei și arheologii controversei

Din praful Ţării Sfinte ies la lumină, din când în când, urmele vechii împărăţii Israel. Descoperirile sunt urmate, prompt şi inevitabil, de controverse aprige între arheologi. Spectatori diletanţi, creştinii asistă la dezbateri şi, într-un fel sau altul, credinţa lor este marcată de acestea.

Glutenul sub lupă

În realitate, doar persoanele cu afecţiuni specifice legate de gluten – cum ar fi boala celiacă, alergia la grâu sau sensibilitatea non-celiacă la gluten...

Am vrut să îmi construiesc un agent AI de nutriţie

Trăim un moment ciudat: niciodată nu s-au vândut mai multe „programe de mentorat”, „coaching transformaţional” sau „metode psihologice” și niciodată nu a fost mai ușor ca ele să fie generate de inteligenţă artificială. O întreagă industrie promite schimbare, claritate și disciplină, dar în spatele acestor promisiuni nu se mai află, de multe ori, un om,...