Holocaustul – matematica unei istorii absurde
Pe 7 aprilie 2013 a fost Yom Hashoah sau Ziua Amintirii Holocaustului1. În Israel locurile de distracţie sunt închise de la apus la apus, sirenele sună prelung, iar cele șase torţe tradiţionale sunt aprinse, simbol al celor aproape 6 milioane de oameni care au pierit în timpul holocaustului.
Un nou demers, marca Vatican: „Ofertă” specială pentru evrei?
Un nou document recent al Vaticanului își propune să atenueze o problemă istorică în relaţia dintre creștini și evrei. Reflecţiile prezentate aici sunt suficient de provocatoare prin maniera în care se expun chestiuni destul de sensibile.
Biblia, armă de atac în numele lui Dumnezeu?
Conform sondajelor, Biblia a încetat să mai constituie una dintre cărţile preferate ale creștinilor. Pe de altă parte,cei care continuă să o citească au dificultăţi în înţelegerea, dar și în utilizarea ei. Pentru unii, a devenit un instrument de rănire a altora.
Lupta cu greutatea: Revenirea kilogramelor după cură (I)
De ce obezitatea este atât de greu de învins? Regimuri drastice, pilule magice, soluţii miraculoase sunt oferite ca remedii salvatoare pentru scăparea de surplusul de kilograme. În consecinţă, mulţi se chinuie poate chiar ani de zile să slăbească pentru a constata ulterior că și-au „recuperat” kilogramele pierdute sau poate chiar s-au adunat altele în plus....
Războiul perspectivelor | Raţiune și revelaţie
Multe capcane teologice din comunitatea creștină ar putea fi evitate dacă am înţelege viziunea asupra lumii din care s-au născut.
Lumea în care speranţele se vor împlini
Ar trebui să fim optimiști sau mai degrabă pesimiști cu privire la viitorul nostru? Aceasta este o întrebare care îi preocupă pe specialiști și la care nu se poate răspunde prea ușor. Este greu de estimat cum va arăta, în realitate, viitorul.
De ce românii au abonament la nefericire
Suntem români, dar și nefericiţi. Este un fapt, care a fost confirmat statistic de mai multe ori. Motive ar fi suficiente, de la situaţia financiară precară, la deziluziile pe care le trăim mult prea des.
Rugăciunea zilnică – de la corvoadă la bucurie
Deși este mai ușor să simţi decât să recunoști acest lucru, orice creștin știe că rugăciunea poate deveni o experienţă aridă, bifată din obișnuinţă sau din simţul datoriei.
De ce se convertesc musulmanii la creștinism, în Germania
Paralel cu invadarea Germaniei de către refugiaţi, se derulează un fenomen destul de ciudat: tot mai mulţi musulmani se convertesc la creștinism.
Care este rostul vieţii mele pe pământ?
Povestea neverificată a morţii unor copii care au fost bine îngrijiţi, dar nu au fost niciodată atinși, mângâiaţi sau iubiţi a propagat teoria că se poate muri din lipsa dragostei, în ciuda îngrijirii.
Cum își trăiesc apusul vieţii cei din Ţara Soarelui Răsare
Uniunea Europeană și Japonia se confruntă amândouă cu o criză demografică gravă, provocată de îmbătrânirea populaţiei. Însă, în timp ce UE mizează pe asimilarea de imigranţi pentru revitalizarea demografică, Japonia se străduiește să facă faţă crizei apelând exclusiv la forţele interne. Iar rezultatele de până acum ale niponilor sunt, din multe puncte de vedere, remarcabile.
Semnul uitat
Pe 19 mai 1780 un fenomen straniu a transformat o dimineaţă însorită într-o noapte neașteptată. Evenimentul, cunoscut până astăzi ca Ziua întunecată, a fost privit de contemporani ca un semn al judecaţii divine și de sceptici, ca un mijloc de a ridiculiza așteptările apocaliptice.
Ce fac musulmanii și evreii de Ziua Îndrăgostiţilor?
14 februarie este ziua în care toată lumea spune „Da” iubirii, tandreţurilor și sprijinirii financiare a florăriilor de pe tot globul. Însă, este și ziua în care unii au ales să spună „#spunenudevalentine”.
Rugăciuni puternice către Dumnezeul ascuns
Nimeni nu L-a văzut niciodată pe Dumnezeu, însă Acela care L-a cunoscut dinainte să se nască pe acest pământ ne-a învăţat pe toţi să I ne adresăm prin rugăciune.
Cum am ajuns aici?
Într-un moment crucial din „Cele două turnuri”, a doua parte a adaptării cinematografice a cărţii „Stăpânul inelelor”, de J.R.R. Tolkien, regele Theoden de Rohan este pus în faţa unei catastrofe și se întreabă: „Cum am ajuns aici?”.
Religia în SUA, un apus evitabil
Americanii care nu își asumă afilierea la nicio confesiune religioasă sunt pe cale să devină cea mai numeroasă categorie de clasificare a grupurilor religioase din SUA. Numărul celor neafiliaţi religios se află pe un trend ascendent și în alte ţări, însă în SUA, procentul lor a ajuns egal cu cel al catolicilor sau al evanghelicilor.
Între ipocrizie și milă, papa Francisc riscă să piardă echilibrul
Recent, papa Francisc a făcut din nou valuri în presă după ce a părut să sugereze că este mai bine să fii ateu decât un catolic ipocrit, care una spune și alta face. Nu a durat însă mai mult de câteva zile ca însuși papa să intre în pantofii catolicului ipocrit, după ce presa a...
Nu duc toate religiile la Dumnezeu?
E comod, dar superficial, din nefericire, să spui că toate religiile sunt la fel. Și, de multe ori, o astfel de atitudine durează până în momentul în care cineva ajunge să vadă diferenţa în propria-i viaţă.
Sfârșitul lumii și… smerenia
„Ei ţin cuvântări puternice, vorbesc cu trufie, şi toţi cei ce fac răul se fălesc.” (Psalmul 94:4)
Visul Papei Francisc la 60 de ani de UE
Mâine se așteaptă ca premierul Marii Britanii să declanșeze oficial procedurile pentru Brexit. În acest context, liderii celor 27 de state rămase au sărbătorit 60 de ani de la înfiinţarea Uniunii printr-o „reînnoire a jurămintelor”, tot acolo unde ele au fost depuse prima dată de către cei șase părinţi fondatori, la Roma.
Toate religiile sunt bune. Adevărat sau fals?
Are vreun sens să aparţii vreunei religii dacă nu ai ferma convingere interioară că religia aceea este cea adevărată?






























