Har

Anecdotic, se spune că teama de a vorbi în public este cea mai puternică frică a omului, după frica de moarte. Toată lumea zâmbește la această ordine de priorităţi, însă nimeni nu contestă și nici nu prea discută despre frica plasată în fruntea clasamentului.

Viaţa lui Rembrandt van Rijn a fost marcată de suferinţă și singurătate – și-a pierdut soţia, mai mulţi copii și a trecut prin faliment. În loc să devină cinic, a transformat durerea în compasiune artistică.

Tot mai prezent în discursul contemporan, termenul self-care desemnează preocuparea pentru nevoile și echilibrul personal. Sub deviza: „Iubește-te pe tine însuţi!”, această cultură a grijii personale pretinde că deschide drumul spre iubirea autentică a celorlalţi.

Stăteam la coadă în supermarket când un domn trecut de prima tinereţe, îmbrăcat în pantaloni cu model camuflaj, s-a uitat lung la fetiţa mea, pe care o plimbam atunci în cărucior. Apoi și-a îndreptat privirea spre mine și, de parcă ar fi continuat o conversaţie de parenting, începută cu mult timp în urmă, mi-a spus:...

Psihologii o numesc „neajutorare învăţată”. Românii îi spun „atâta s-a putut”. Ambele expresii descriu același fenomen: oboseala de a mai crede că efortul tău contează.

În urma câtorva sondaje (1988, 1991, 2009), Organizaţia Gallup a scos la iveală o veste bună și una rea. Vestea bună e că 94% din populaţie crede că este foarte important să ierţi. Vestea cea rea este că 85% recunosc că, prin puterile lor, nu sunt pregătiţi s-o facă.

Știinţa și credinţa, ca instrumente importante în demersul cunoașterii, sunt percepute adesea într-o relaţie tensionată, din pricina cosmoviziunilor fundamental diferite care le caracterizează. Implicaţiile asupra marilor întrebări ale vieţii sunt evidente și suficiente în a-i răpi cuiva confortul indiferenţei faţă de o miză așa de mare.

„Totuşi stau pe malul acestui râu; acesta este un fapt. Şi din moment ce mă aflu aici, trebuie să fi venit de undeva.” Wistawa Szymborska „Dincolo de fenomenele care se prezintă ca atare, după cum obişnuia să spună vechiul şi cerebralul meu prieten Chauncey Wright, marele empirist de la Harvard al tinereţii mele, nu există nimic.”...

Credinţa este un concept des folosit, dar rar înţeles în bogăţia semanticii sale și a implicaţiilor sale filosofice. Pentru a-i fi reprezentate fidel natura și conţinutul, credinţa creștină trebuie să depășească în mintea comunicatorului stadiul definirii prin intermediul listelor de doctrine, de crezuri, de principii morale, porunci și de ritualuri liturgice.

Unul dintre motivele, dacă nu chiar Motivul pentru care istoria primei alegeri ratate a omului, a eșecului originar, este dezavuată vehement este duritatea aproape brutală cu care acest eveniment – o simplă decizie „dietetică” ce s-a dovedit a fi cea mai costisitoare decizie luată vreodată de un om – ne reamintește, mai puternic decât orice...

Limbajul popular al românilor găsește rapid un loc în infern pentru toate oportunităţile noastre ratate, pentru toate greșelile regretabile și ireparabile și, în general, pentru tot ce ne surprinde neplăcut sau nu ne convine. Imaginarul popular este depozitarul acestui adevăr elitist, dar care a fost tradus pe limba tuturor: eșecul nu e niciodată al nostru...

Aș fi putut vorbi cu dr. Oliver Glanz despre foarte multe lucruri: familia sa cosmopolită, criza și decizia credinţei, metode de avangardă în studiile religioase și câte altele. Doar este profesor de teologie la Universitatea Andrews, din Michigan, Statele Unite. Dar am ales să discut despre drumuri de munte și curse extrem de lungi. Cu...

Se estimează că anual sunt tipărite peste 100 de milioane de Biblii, ceea ce înseamnă peste 11.000 pe oră, adică aproximativ 3 Biblii în fiecare secundă. Aceste cifre arată impactul uriaș pe care Biblia îl are în viaţa oamenilor.

Nicio altă instanţă pe pământ nu poate judeca un om așa de eficient cum o face sau ar trebui să o facă propria lui conștiinţă. Înainte și îndată după ce răul a fost comis începe „nemilosul“ proces.

Conciliul din Trent[1] (1545-1563) a azvârlit cu anateme în doctrina protestantă a îndreptăţirii, iar protestanţii au ripostat pe măsură. Miza era adevărul. Situaţia însă s-a schimbat. Supravieţuirea creștinismului este oferită ca argument pentru minimalizarea diferenţelor și accentuarea similarităţilor cu scopul de a face faţă dușmanului comun: secularismul.

Marea Reformă nu a fost o simplă schismă în interiorul creștinismului occidental, nu a fost doar o mișcare religioasă și politică, deși toate acestea sunt descrieri corecte, complementare. Reforma protestantă, cu spiritul și principiile ei specifice, a fost înainte de toate o întoarcere la adevăratele surse și valori ale creștinismului – o tentativă de restaurare.

„...le voi da în Casa Mea și înăuntrul zidurilor Mele un loc și un nume mai bune decât fii și fiice; le voi da...

Poveștile de dragoste au abilitatea de a ne cuceri prin detaliile unei frumuseţi mereu proaspete, de a umbri incertitudinile legate de trăinicia lor, de a introduce pe ușa din faţă speranţa că, într-o zi, vom trăi și noi scenariul uneia dintre ele și că semnătura eternităţii va rămâne lizibilă pe el.

Cu secole în urmă, teologul şi filosoful german Gottfried Wilhelm Leibniz folosea pentru prima dată termenul „teodicee”1 – „justificarea lui Dumnezeu”. Prin teodicee, Leibniz se referea la realitatea ultimă a justificării, o dată pentru totdeauna, a lui Dumnezeu şi a tuturor căilor Lui înaintea întregului univers.

Martin Luther credea că știe precis ce așteaptă Dumnezeu de la el și, în strădania lui neobosită de a-I face pe plac, ajunsese – culmea – să Îl urască.

A treia aniversare a căsătoriei lor bătea la ușă, dar medicii nu îi mai dădeau nicio șansă de vindecare Magdei, diagnosticată tardiv cu sarcom Ewing, o tumoare malignă osoasă. Cu toate acestea, soţul ei, Daniel, continua să creadă că ultimul cuvânt Îi aparţine totuși lui Dumnezeu.