Har

Marea Reformă nu a fost o simplă schismă în interiorul creștinismului occidental, nu a fost doar o mișcare religioasă și politică, deși toate acestea sunt descrieri corecte, complementare. Reforma protestantă, cu spiritul și principiile ei specifice, a fost înainte de toate o întoarcere la adevăratele surse și valori ale creștinismului – o tentativă de restaurare.

„...le voi da în Casa Mea și înăuntrul zidurilor Mele un loc și un nume mai bune decât fii și fiice; le voi da...

Poveștile de dragoste au abilitatea de a ne cuceri prin detaliile unei frumuseţi mereu proaspete, de a umbri incertitudinile legate de trăinicia lor, de a introduce pe ușa din faţă speranţa că, într-o zi, vom trăi și noi scenariul uneia dintre ele și că semnătura eternităţii va rămâne lizibilă pe el.

Cu secole în urmă, teologul şi filosoful german Gottfried Wilhelm Leibniz folosea pentru prima dată termenul „teodicee”1 – „justificarea lui Dumnezeu”. Prin teodicee, Leibniz se referea la realitatea ultimă a justificării, o dată pentru totdeauna, a lui Dumnezeu şi a tuturor căilor Lui înaintea întregului univers.

Martin Luther credea că știe precis ce așteaptă Dumnezeu de la el și, în strădania lui neobosită de a-I face pe plac, ajunsese – culmea – să Îl urască.

A treia aniversare a căsătoriei lor bătea la ușă, dar medicii nu îi mai dădeau nicio șansă de vindecare Magdei, diagnosticată tardiv cu sarcom Ewing, o tumoare malignă osoasă. Cu toate acestea, soţul ei, Daniel, continua să creadă că ultimul cuvânt Îi aparţine totuși lui Dumnezeu.

Ultima zbatere a vieţii, înainte de a se desprinde, prin intermezzoul agoniei, de posesorul ei, nu pare să deţină niciun grăunte de miracol. E o imagine de care ai vrea să te ascunzi, până când se mistuie toate chipurile diforme ale unei treceri, doar arareori line, spre odihna de după ultimele bătăi de aripă ale...

Cartea Uneori nu-mi vine să mă rog e o cameră a oglinzilor. Una în care ești despuiat de clișeele religioase și de brizbizurile practicilor spirituale care maschează un creștinism nefuncţional. Una care devoalează eșecuri spirituale greu de recunoscut. Dar mai ales este un instrument extrem de util creștinilor pentru care harul a rămas un teritoriu prea...

În cartea O dragoste mai presus de raţiune, John Ortberg prezintă nuanţe familiare ale unei iubiri care se exfoliază revelator, de la un capitol la altul.

În urma câtorva sondaje (1988, 1991, 2009), Organizaţia Gallup a scos la iveală o veste bună și una rea. Vestea bună e că 94% din populaţie crede că este foarte important să ierţi. Vestea cea rea este că 85% recunosc că, prin puterile lor, nu sunt pregătiţi s-o facă.

Fără a folosi cuvântul „har”, Hristos ne-a lăsat cele mai clare expresii posibile ale lui.

Deruta cu privire la rolul faptelor bune în procesul mântuirii persistă în rândul creștinilor, indiferent de afilierea confesională, chiar dacă Biblia este clară cu privire la acest subiect.

Mă aflam în aeroport, în așteptarea îmbarcării. La un moment dat în difuzoare au fost rostite numele a patru persoane ce erau așteptate la o poartă de îmbarcare din apropiere. Persoanele respective au fost strigate de trei ori. La un moment dat, personalul s-a retras, iar ușa s-a închis în spatele lor. La puţin timp...

Vulnerabilitatea se regăsește în centrul celor mai importante experienţe umane, dar drumul spre înţelegerea și asumarea ei poate fi lung și anevoios, pentru că avem tendinţa să ne ascundem după armuri care ne maschează imperfecţiunile. O alegere care reduce riscul de a fi răniţi, dar care ne fură, în același timp, bucuria relaţiilor autentice.

Am citit Parabola talanţilor (sau a minelor, cum o intitulează Luca) de mai multe ori și am înţeles-o diferit la momente diferite din experienţa mea. La ultima lectură, am întâlnit un comentariu privind omul care primise un singur talant și care a ales să îl îngroape. Autoarea Ellen White scria că „Domnul dorește ca poporul...

La capătul unui periplu care a urmărit modul în care credinţa şi speranţa celei de a doua veniri a lui Iisus s-au manifestat în istoria bimilenară a creştinismului, ultima parte a dosarului „Revenirea” prezintă secvenţele finale care leagă această istorie de prezent: mişcarea millerită şi adventismul.

Aşteptarea revenirii lui Iisus în Europa şi America secolului al XIX-lea a lăsat în urmă o cărare pe care credincioşii şi viitorii credincioşi pot păşi cu încredere. Dincolo de înţelegerea teologică imperfectă a înaintaşilor, pentru care nimeni nu are nevoie să se ruşineze, Dumnezeu a dovedit că poate folosi orice material, cu condiţia de a-I...

Această întrebare aparent inocentă, probabil, a produs, în ultimele 2000 de ani, mai multă tulburare decât oricare alta. Ea este, de fapt, un ecou al preocupării evreilor antici de a stabili dacă Israel era, sau nu, singurul popor al lui Dumnezeu pe pământ. Reprezintă, de asemenea, ecoul istoriei care a fost martora războaielor născute din...

Teologia prosperităţii „umbrește Evanghelia lui Hristos” și Îl prezintă pe Dumnezeu „după chipul și asemănarea oamenilor”, au avertizat recent consilierii pentru comunicare ai papei Francisc. Această falsă Evanghelie prezintă distorsionat sărăcia, boala și nefericirea, ca un semn al lipsei credinţei autentice, aducând în prim-plan exemple de succes, ca o dovadă a favorii divine, scriu Antonio...

E comod, dar superficial, din nefericire, să spui că toate religiile sunt la fel. Și, de multe ori, o astfel de atitudine durează până în momentul în care cineva ajunge să vadă diferenţa în propria-i viaţă.

Credinţa este un concept des folosit, dar rar înţeles în bogăţia semanticii sale și a implicaţiilor sale filosofice. Pentru a-i fi reprezentate fidel natura și conţinutul, credinţa creștină trebuie să depășească în mintea comunicatorului stadiul definirii prin intermediul listelor de doctrine, de crezuri, de principii morale, porunci și de ritualuri liturgice.