Tăcerea lui Dumnezeu

Renee James[1] avea 18 ani când a încetat să se mai roage. Dacă Dumnezeu tăcea, avea să tacă și ea. Se rugase ani în șir pentru vindecarea fraţilor ei, Sean și Niall, care sufereau unul de autism și celălalt de sindrom Down. Și niciun rezultat.

Cei cărora nimeni nu le simte lipsa

„Una dintre cele mai grave boli pe lumea asta este să nu însemni nimic pentru nimeni.” (Maica Tereza) Duminică seara, televiziunile și-au întrerupt programul obișnuit...

Matematica – Un catalizator al credinţei?

Anumite aspecte din matematică și raportul acesteia cu știinţa sunt în armonie cu revelaţia Scripturii în privinţa lui Dumnezeu. Ar putea aceasta să constituie un catalizator al credinţei?

Pornografia. Înainte și după

În adolescenţa lui Gabe Deem, pornografia era la fel de prezentă precum temele de la școală sau acneea. Cincisprezece ani mai târziu, dintr-un devorator de filme pentru adulţi, Deem a ajuns unul dintre tinerii care militează împotriva consumului de pornografie dintr-un motiv pe care mulţi îl trec cu vederea.

Fascinanta Evanghelie după Ioan

Dr. Kendra Haloviak-Valentine, profesor de Noul Testament la Universitatea La Sierra din Redlands, California, vine dintr-o familie cu tradiţie în teologie și cercetare.

Omul de paie. Un argument cât focul de paie

În momentul în care am denaturat intenţia, afirmaţia, gestul sau acţiunea unei persoane pentru câștigul personal am folosit, conștient sau nu, argumentul omului de paie, o eroare logică des întâlnită.

România în stradă: prezenţi pentru a scrie viitorul

Cele trei demisii petrecute la nici 12 ore de la manifestaţia care a scos în stradă peste 25.000 de români în Capitală și alte câteva mii în marile orașe din ţară au alimentat, o dată în plus, solidaritatea românilor care plănuiseră proteste online pentru toată săptămâna și o megamanifestaţie la 1 decembrie. Însă o îndoială...

Cel care nu putea trăi știind că eu muream

Poveștile de dragoste au abilitatea de a ne cuceri prin detaliile unei frumuseţi mereu proaspete, de a umbri incertitudinile legate de trăinicia lor, de a introduce pe ușa din faţă speranţa că, într-o zi, vom trăi și noi scenariul uneia dintre ele și că semnătura eternităţii va rămâne lizibilă pe el.

Dilemele „ofertei” lui Dumnezeu

Miracolul face parte din așteptările pe care mulţi le avem de la viaţă. Dacă el se realizează ca răspuns la rugăciuni, ne simţim încurajaţi. Exact aceasta este situaţia unei mame, care a primit cadou o mașină. Dumnezeu a fost invocat în poveste, însă de aici derivă și dilemele.

Nu lăsa suferinţa să te definească

E ciudat cât de populară e încurajarea „Ce nu te omoară, te face mai puternic”, când este atât de evident că nu ceea ce te lovește te întărește, ci modul în care știi tu să încasezi lovitura.

Mișcarea unitariană | Cum poate contribui o minoritate neortodoxă la dezvoltarea Reformei

Mișcarea unitariană s-a definit ca fiind o mișcare minoritară marcantă, sub influenţa umanismului. Numele de unitarieni vine de la credinţa într-o singură Persoană divină,...

Clasa de mijloc devine cea mai numeroasă clasă socială a lumii

Pentru prima dată în istorie, puţin peste jumătate din populaţia lumii are un venit care să permită încadrarea ei în clasa de mijloc, întrunind astfel o majoritate rezervată până acum săracilor sau persoanelor vulnerabile la sărăcie. Datele care ilustrează această schimbare istorică sunt oferite de economistul Homi Kharas, directorul organizaţiei The Brookings Institution, și de...

Propaganda L-a ucis pe Iisus. De la propaganda de ieri la cea de azi

În mintea noastră, propaganda face parte din peisajul celor două războaie mondiale, este ceva înţepenit în timp, care nu poate acţiona ca atare și azi, în democraţie, în era libertăţii informaţiilor garantată de internet, nici măcar într-o ţară ca România. Dar funcţionează, din moment ce în aceste zile societatea este fragmentată în grupuri care se...

Credinţa care supravieţuiește rugăciunilor fără răspuns

„Cea mai mare tragedie în viaţă nu sunt rugăciunile la care nu am primit răspuns, ci rugăciunile pe care nu le-am spus.” (F.B. Meyer)

Gestul impresionant al unui profesor faţă de foștii săi elevi

În urmă cu peste 30 de ani, Bruce Farrer, profesor la Bert Fox Community High School din Saskatchewan, le-a dat o temă foarte specială elevilor săi de clasa a IX-a și le-a făcut o promisiune. Peste mulţi ani, foștii lui elevi au avut parte de o supriză extraordinară, după ce profesorul lor și-a respectat cuvântul...

Oficiali europeni și americani: Europa trebuie să fie pregătită de război

Mai mulţi europarlamentari dar și un reprezentant de seamă al armatei americane avertizează că Europa se confruntă cu o ameninţare reală din partea Rusiei. Între timp, locuitorii Ucrainei sunt zdrobiţi de conflictul local, întreţinut fidel de ruși.

Divorţul dintre religie și spiritualitate

„Privatizare” este un cuvânt care i-a urmărit pe românii evadaţi din comunism mai întâi ca o promisiune, apoi ca un blestem. Curios, se pare că asistăm la un fenomen similar și într-un univers mai restrâns, cel al vieţii noastre spirituale. Un fenomen care se vede, de departe, drept cea mai mare mutaţie spirituală a ultimului...

Când dragostea ne leagă prea strâns

„Iubirea înseamnă să nu trebuiască să spui «îmi pare rău».” Când am auzit prima dată această replică din filmul-fenomen „Love Story”, credeam că sunt singura care nu înţelege ce a vrut să spună autorul. Dar după ce am văzut un interviu recent cu actriţa din rolul principal, am prins curaj. Și ei i se părea...

Iubirea: viaţa trăită cu puterea prezenţei interioare a lui Dumnezeu

Conceptul biblic de iubire nu se reduce la o simplă poruncă morală, la o expresie interpersonală a celui mai profund sentiment sau la cea mai înaltă virtute ori împlinire a tuturor poruncilor lui Dumnezeu ca semn al apartenenţei la o comunitate de credinţă pură moral și doctrinal. Prezenţa revelaţiei lui Dumnezeu este factorul care compune...

Lupte grele pe „frontul” american: Ben Carson și schizofrenia

Neurochirurgul și candidatul prezidenţial Ben Carson a acuzat că musulmanii care aderă la legea islamică (Șaria) și în același timp spun că îmbrăţișează și valorile americane sunt „schizofrenici”. Nu este primul și probabil nici ultimul mesaj radical pe care Carson îl direcţionează împotriva musulmanilor și nu numai a lor.

Cazul Kim Davis: SUA, în pragul unei dictaturi anticreștine?

Puţini s-ar fi gândit că un funcţionar public ar putea capta atenţia într-o măsură atât de mare încât să devină un caz naţional în SUA. Totuși, s-a întâmplat, iar situaţia în sine e complicat de clarificat.