În plină pandemie de COVID-19 se aud voci ale specialiștilor care spun că trecem printr-o criză deloc surprinzătoare, dar și că viitorul ne-ar putea confrunta și cu alte pandemii, dacă nu vom reuși să reparăm greșelile care au dus la o creștere a transferului agenţilor patogeni de la animale la om.
În deceniile următoare ar trebui să ne temem mai degrabă de un virus letal, extrem de contagios, decât de un război nuclear, spunea în 2015 Bill Gates. Anul trecut, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că „problema e când, nu dacă” ne vom confrunta cu o pandemie de gripă, descriind un plan global de luptă contra bolilor virale. De altfel, revizuind lista bolilor prioritare în 2018, OMS a adăugat pe listă, între boli precum Ebola, sindromul respirator din Orientul Mijlociu (MERS-CoV) sau sindromul respirator acut sever (SARS) și boala X – recunoscând astfel că o epidemie internaţională ar putea fi generată de un agent patogen despre care nu se știe în prezent că ar cauza îmbolnăvirea omului.
Peter Daszak, unul dintre experţii care a inventat termenul, a enumerat într-un articol caracteristicile pe care grupul de specialiști au presupus că le-ar putea avea boala X: ar fi cauzată de un virus ce provine de la animale, ar apărea acolo unde dezvoltarea economică aduce oamenii și animalele sălbatice împreună, s-ar răspândi silenţios, dar rapid și ar fi confundată cu alte boli la începutul focarului. În articolul său, publicat în februarie 2020, Daszak a identificat COVID-19 cu boala X.
Pe măsură ce amprenta noastră ecologică a crescut, pandemiile au devenit tot mai probabile, scrie expertul, comparând pandemia cu atacurile teroriste: știm cu aproximaţie care sunt autorii, dar nu putem prevedea când va avea loc următorul atac.
Pandemia cu care ne confruntăm acum nu ar trebui să fie o surpriză, punctează Aaron Bernstein, directorul Centrului pentru Climă, Sănătate și Mediu Global de la Universitatea Harvard. De fapt, ea vine ca rezultat al modului agresiv în care omul interacţionează cu natura. Ce ar trebui să știm este că „nu există prânzuri gratuite în natură. Înotăm într-un bazin de germeni comuni. Dacă întindem ţesătura aceasta vie prea mult, ţâșnesc tot felul de lucruri din această piscină de germeni și ajung până la noi”, a explicat Bernstein.
Bolile zoonotice și costul lor piperat
Știm deja că aproximativ 75% dintre bolile infecţioase emergente și 60% din bolile infecţioase cunoscute sunt zoonotice (se transmit de la animal la om), cauzând un miliard de îmbolnăviri și milioane de decese în fiecare an. De fapt, 16% dintre decese la nivel global sunt cauzate de boli infecţioase.
În ultimul secol am fost nevoiţi să ne confruntăm cu cel puţin șase epidemii de coronavirus, afirmă Inger Andersen, director executiv al Programului ONU pentru Mediu, subliniind că doar în ultimii 20 de ani pagubele produse de bolile zoonotice s-au ridicat la 100 de miliarde de dolari. În 2003, focarul SARS a provocat pierderi economice de 25,3 miliarde de dolari Chinei, reducând produsul intern brut al Asiei de Est cu 2%. Alte focare de boli zoonotice, precum Ebola, SARS și gripa aviară, au generat pierderi economice la nivel global. Se estimează că, în următorii doi ani, COVID-19 va costa economia globală 9 miliarde de dolari.
Studiile arată că, pe lângă impactul negativ pe care îl au asupra economiei, bolile zoonotice afectează și relaţiile diplomatice dintre ţări și subminează eforturile de protejare a biodiversităţii.
În plus, sănătatea omului, sănătatea animalelor și cea a ecosistemelor sunt interdependente. Aproximativ 2 milioane de persoane mor anual în ţările slab dezvoltate economic, din cauza bolilor zoonotice neglijate, precum antraxul, rabia sau tuberculoza bovină, spune Andersen.
Cum am ajuns aici
În absenţa acţiunilor de protejare a mediului și a animalelor sălbatice, bolile zoonotice, deja în plină expansiune, vor continua să se amplifice, avertizează un raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu și al Institutului Internaţional de Cercetare a Animalelor (ILRI). Agricultura nesustenabilă, comerţul cu animale sălbatice, cererea în creștere de proteină animală și criza climatică se numără printre cauzele apariţiei bolilor precum COVID-19, spune raportul.
Comerţul cu animale
Dintre toţi factorii de risc asociaţi bolilor infecţioase, comerţul global cu animale sălbatice pare a fi cel mai puţin gestionabil, notează autorii unui studiu din 2005. Cuantificarea acestui proces este aproape imposibilă, spun cercetătorii, multe vânzări fiind efectuate ilegal sau în sisteme informale. Potrivit unor estimări de acum două decenii, 40.000 de primate, 4 milioane de păsări, 640.000 de reptile și 350.000 de pești tropicali (este vorba doar de animalele vii) sunt tranzacţionate într-un singur an.
Toate aceste animale trec prin centre aglomerate (în unele pieţe animalele sunt sacrificate pe loc, la cererea clientului), intră în contact cu zeci de alte specii și cu un număr mare de oameni, înainte de a fi vândute sau eliberate și trimise în sălbăticie, din diverse motive – de exemplu, pentru că proprietarii nu le mai doresc ca animale de companie.
Mai mult de 35 de boli infecţioase s-au dezvoltat în perioada 1980-2005. Virusul HIV, de exemplu, provine probabil de la virusul SIV (simian immunodeficiency virus) găzduit de cimpanzei, transmiterea la om având loc în primele decenii ale secolului trecut, prin consumul cărnii de cimpanzeu.
Scăderea contactului între specii reprezintă o abordare mai bună decât încercarea de a eradica agenţii patogeni sau speciile sălbatice care îi adăpostesc, spun cercetătorii. Un studiu din 2003 a arătat că închiderea pieţelor de păsări din Hong Kong o zi pe lună, pentru curăţarea lor, a redus rata virusului gripei aviare (H9N2) la păsările de pe piaţă.
Chiar dacă pandemia de coronavirus a adus în prim-plan comerţul ilegal cu animale sălbatice, există riscuri deloc neglijabile legate inclusiv de comerţul masiv care se face legal, spune Jonathan Kolbys, specialist în politici care reglementează comerţul internaţional cu animale sălbatice.
Fiecare animal viu importat reprezintă un risc de îmbolnăvire a animalelor sălbatice din ţara care importă, dar și a animalelor domestice și a omului, subliniază Kolbys, amintind că, potrivit datelor OMS, 60% din bolile umane cunoscute provin de la animale.
Comerţul cu amfibieni a contribuit la răspândirea unei boli letale, chitridiomicoza, cauzate de Batrachochytrium dendrobatidis, o ciupercă cu rol de stimulare a unei cantităţi anormale de cheratină la broaște și alţi batracieni. Un studiu publicat anul trecut în revista Science a arătat că ciupercile Batrachochytrium dendrobatidis (Bd) și Batrachochytrium salamandrivorans (Bsal) au provocat dispariţia a 501 specii de amfibieni, adică o specie din 16 cunoscute de oamenii de știinţă.
Chitridiomicoza este prima boală cunoscută care poate infecta sute de specii în același timp și deja s-a răspândit în multe regiuni ale lumii, fiind primul caz de epidemie globală care a afectat fauna sălbatică, scrie Kolbys. Oamenii nu au fost loviţi niciodată de o pandemie de anvergura celei care afectează amfibienii – nici chiar ciuma din secolul XIV sau gripa spaniolă din 1918 nu a afectat, deși pierderile au fost masive, decât oamenii. Să ne imaginăm o pandemie din viitor care ar afecta sute din cele 5.000 de mamifere din lume, inclusiv oamenii, este provocarea pe care o lansează expertul.
Este nevoie de o lege a sănătăţii faunei sălbatice în SUA, pentru a controla răspândirea agenţilor patogeni, dar lipsa de interes pentru această problemă vine din credinţa falsă că bolile importate care nu reprezintă o ameninţare imediată pentru sănătatea publică nu ameninţă nici interesele economice, declară Priya Nanjappa, directoarea organizaţiei Conservation Science Partners.
Defrișările și agricultura nesustenabilă
Natura este esenţială pentru supravieţuirea omului, așa că ar trebui să lăsăm vieţii sălbatice cât mai mult spaţiu. În realitate, activitatea umană a modificat aproape 75% din suprafaţa neacoperită de gheaţă a pământului, lăsând spaţiului neatins de om, cu fauna și flora sa sălbatică, un perimetru foarte restrâns.
Începând cu anul 1990, au fost defrișate 420 de milioane de hectare de pădure, o suprafaţă de trei ori mai mare decât Africa de Sud.
În 1997, o zonă de pădure tropicală din Indonezia de mărimea Pennsylvaniei a fost arsă pentru ca terenurile să poată fi folosite în agricultură. Învăluiţi în nori denși de fum, copacii nu au mai produs rod, iar liliecii de fructe au fost nevoiţi să-și caute hrana altundeva, în timp ce găzduiau în ei un virus letal. După ce liliecii au invadat livezile malaysiene, porcii din regiune au început să se îmbolnăvească, probabil după ce au mâncat fructe deja contaminate de lilieci, iar fermierii au fost, la rândul lor, afectaţi. În următorii doi ani, 265 de persoane au suferit o inflamaţie gravă a creierului, înregistrându-se 105 decese (o rată de fatalitate a cazurilor de 40%). Era pentru prima dată când oamenii se confruntau cu virusul Nipah, care a provocat de atunci mai multe focare în sud-estul Asiei.
În ultimele două decenii au fost adunate tot mai multe dovezi că defrișarea creează condiţii favorabile pentru răspândirea agenţilor patogeni de obicei limitaţi la fauna sălbatică, și în rândul oamenilor, scrie Katarina Zimmer în National Geographic, amintind că experţii se tem că pandemiile grave din viitor ar putea să se rostogolească peste noi din pădurile tot mai puţin numeroase ale planetei.
Între 2003 și 2015, o creștere anuală de 10% a defrișărilor a dus la o creștere cu 3% a cazurilor de malarie, a arătat o analiză publicată în revista Proceedings of the National Academy of Science, care s-a concentrat pe defrișările din bazinul Amazonului.
Creșterea cererii de proteină animală stă la baza creșterii de animale în mod intensiv și nesustenabil, arată raportul deja amintit al ONU. În ultimii 50 de ani, producţia de carne a crescut cu 260% la nivel global, iar sud-estul Asiei a fost regiunea care a înregistrat cea mai rapidă creștere a consumului de carne în ultimele 4 decenii (subiectul este descris în detaliu în articolul „Acum știm cât este nota de plată a apetitului nostru pentru carne”). Creșterea intensivă a animalelor reprezintă, în sine, un pericol pentru răspândirea bolilor infecţioase, având în vedere concentrarea mare a animalelor într-un spaţiu restrâns. Mai multă carne în farfurie înseamnă, de asemenea, și o creștere a emisiilor globale de carbon, dar și un consum sporit de resurse naturale pentru a o obţine.
Într-un articol publicat recent în revista Neuroepidemiology, profesorii David Wiebers și Valerie Feigen concluzionează că pandemia de COVID-19 reprezintă un semnal de alarmă, care arată că ar trebui să renunţăm treptat la agricultura intensivă, orientându-ne spre alte surse de proteine. Creșterea intensivă a animalelor „ar trebui întreruptă la nivel mondial, de dragul animalelor, al oamenilor și al mediului”, spun autorii.
Dacă defrișările, creșterea intensivă a animalelor și comerţul cu animale sălbatice reprezintă chibritul care aprinde focul pandemiilor, combustibilul care întreţine focul este reprezentat de globalizare și de concentrarea tot mai mare a populaţiei în orașe, declară Aaron Bernstein (despre efectele urbanizării am scris pe larg în articolul „Radiografia unei planete îndrăgostite de oraș”). Un exemplu îl reprezintă răspândirea globală a SARS-CoV-2, foarte improbabilă în urmă cu jumătate de secol, când în Wuhan nu exista nici măcar un aeroport.
Avem nevoie de o viziune nouă
Agenţii patogeni zoonotici nu ne găsesc fiindcă ne caută asiduu și nici nu este vorba de coincidenţe aici, ci de deschiderea mai multor canale de acces virusurilor din lumea animală, printr-o transformare agresivă a ecosistemelor, scrie jurnalistul Ferris Jabr într-un articol din The New York Times, făcând uz de exemple fascinante, unele puţin cunoscute, pentru a-și argumenta această idee.
După două decenii de studiere a căpușelor, ecologii Felicia Keesing și Richard Ostfeld au constatat că biodiversitatea prezice mărimea populaţiilor de căpușe în anul următor și diluează riscul de răspândire a căpușelor cu bacteriile care provoacă boala Lyme. În cele din urmă, Ostfeld și Keesing au realizat că această concluzie poate fi extinsă: „Cele mai bune gazde pentru multe boli sunt adesea speciile care prosperă atunci când oamenii perturbă habitatele și diversitatea scade. (…) Ceea ce credeam a fi o particularitate a sistemului bolii Lyme se întâmplă, de fapt, peste tot.”
Există multe lucruri pe care trebuie să le facem pentru a preveni noi pandemii, pornind de la analizarea factorilor cauzali, dar poate că cea mai mare nevoie a noastră este să ne schimbăm perspectiva, scrie Ferris Jabr. Extragem orhidee din mlaștini și le aducem în ghivecele de pe pervazul ferestrelor noastre, vânăm animale sau le obligăm să trăiască în captivitate și o facem pur și simplu pentru că suntem convinși că jucăm într-o piesă în care noi suntem protagoniștii, iar natura e numai decorul, punctează jurnalistul. „Virusurile și microorganismele expun eroarea coregrafiei noastre tiranice”, forţându-ne să realizăm că, din perspectiva agenţilor patogeni, noi suntem peisajul.
COVID-19 este doar un avertisment că nu putem continua așa. Nicio plantă și niciun animal din sălbăticie nu depinde de om pentru a supravieţui, dar reciproca nu este valabilă. Așa că, cu cât distrugem mai mult lumea naturală, cu atât ne apropiem de punctul în care „schimbăm pământul într-o navă spaţială unde mâinile noastre ţin, clipă de clipă, frâiele tuturor nevoilor vieţii umane”, după cum spunea biologul Edward Wilson. Alternativa, scria Wilson, e de departe mai ușoară: să lăsăm planeta să respire în ritmul ei, recunoscători pentru milioanele de specii care ne ajută, de bunăvoie, fără să perceapă impozite.
Carmen Lăiu este redactor Semnele timpului și ST Network.
