Tot mai puţini copii sunt apropiaţi de natură

166

Doar unul din cinci copii păstrează o relaţie de comuniune cu natura ce poate fi considerată „realistă și realizabilă".

Acestea sunt concluziile unui proiect de cercetare britanic desfășurat într-o perioadă de trei ani de Societatea Regală pentru Protejarea Păsărilor (RSPB).

La studiu au participat aproximativ 1.200 de copii cu vârste cuprinse între 8 și 12 ani, din Regatul Unit, care au fost rugaţi să își exprime acordul sau dezacordul cu privire la 16 afirmaţii legate de conexiunea lor cu natura, notează BBC. Rezultatele au arătat că numai 21% dintre voluntari au atins nivelul de comuniune considerat realist și realizabil de către experţii de la RSBP.

Fetele s-au dovedit a fi mult mai conectate cu natura, în raport cu băieţii, aproximativ 27% dintre acestea, faţă de 16 procente dintre participanţii de sex masculin.

Dr. Mike Clarke, directorul executiv al organizaţiei RSBP, declară că „milioane de oameni sunt tot mai îngrijoraţi de copiii din ziua de azi care au mai puţin contact cu natura decât oricând înainte”, subliniind că situaţia nu a beneficiat de atenţie, iar studiile privind fenomenul nu sunt suficient de solide. El adaugă că „natura se află în primejdie, iar conexiunea copiilor cu natura este strâns legată de acest fapt”.

Cercetările anterioare au scos în evidenţă multitudinea de beneficii pe care contactul și experienţele în natură le au asupra copiilor, contribuind atât în procesul de educaţie, în dobândirea de aptitudini personale și sociale, cât și în ceea ce privește sănătatea lor fizică și emoţională, adaugă RSBP.