Principiul fundamental al politicii este victoria. Partidele și politicienii caută să atragă de partea lor pe oricine îi poate ajuta să o obţină și se grăbesc să înlăture pe oricine devine o vulnerabilitate.

Această tensiune permanentă invită compromisul și atât tensiunea, cât și compromisul se transferă asupra oricărei biserici prinse temporar în siajul politicului.

În ciuda acestor riscuri, destui creștini cred că, dacă dorește să apere dreptatea socială, biserica trebuie să influenţeze în special puterea politică. Sociologul James Davison Hunter crede însă că există o altă cale.

Cultura unei societăţi se formează dialectic, arată Hunter, din interacţiunile tuturor actorilor sociali, deși cea mai importantă contribuţie o au cei cărora societatea le-a conferit formal sau simbolic rolul de a-i stabili normele și valorile (diversele elite și instituţii culturale). Ca atare, schimbarea culturală se face aproape întotdeauna de sus în jos, mai spune Hunter, plecând de la elitele aflate în afara centrului puterii sau al prestigiului și care provoacă statu-quoul.

Schimbarea socială nu se implementează deci prin intermediul politicului, conchide Hunter, pentru că politicul nu are acces la rădăcinile culturii unei societăţi.

Pentru a determina schimbarea socială, creștinii ar trebui așadar să treacă dincolo de modelul alianţei politice, către menţinerea unei prezenţe mărturisitoare în societate.

Conceptul descris de avocatul creștin Bruce Bussey presupune ca biserica să lucreze pentru schimbarea socială printr-o mărturie permanentă, vizibilă, autentică și strategică, prin acţiuni care să ilustreze principiile ei biblice și prin relaţii și dialoguri relevante cu elitele care sunt decisive în implementarea schimbării sociale.

O asemenea abordare a bisericii îi potenţează relevanţa și eficienţa evanghelistică, în timp ce succesul misionar o face și mai aptă să-și asume responsabilitatea socială. Dacă gândește așa, biserica nu devine politică, afirmă Calvin B. Rock, fost vicepreședinte al Bisericii Adventiste, pentru că, deși o reformă politică presupune efort social, nu orice reformă socială presupune efort politic.

Norel Iacob este redactorul-șef al revistelor Semnele Timpului și ST Network.