Credinţa (nu) este un minus în sportul de performanţă
Credinţa și sportul – doi companioni destul de puţin compatibili, la prima vedere. Totuși, Cupa Mondială FIFA 2022 este evenimentul cu prilejul căruia se vor face mai multe rugăciuni decât oricând către un zeu sau altul, pe măsură ce aproape jumătate de planetă se oprește să urmărească acest turneu mondial de fotbal.
Sute de creştini chinezi, arestaţi de Paşte
Sute de credincioși creștini chinezi au fost reţinuţi la domiciului și alţi 36 au ajuns în custodia poliţiei, după ce au încercat să sărbătorească Învierea Domnului într-o piaţă publică, scrie The New York Times.
Cum ar vrea Dumnezeu să trăiască un om într-o zi oarecare?
A trăi o zi după planul lui Dumnezeu este o idee bună pentru început. Dar a învăţa să trăiești o astfel de zi în fiecare zi este altceva.
Paradoxul contemporan: Necredincioşii care se roagă zilnic
Din mijlocul celei mai religioase naţiuni a lumii, cu 58% dintre americani care declară că religia are un loc important în viaţa lor, dublu faţă de orice ţară europeană, ia naştere o generaţie paradoxală: oameni care declară că nu au nicio afiliere religioasă, dar se roagă în fiecare zi.
Persecutarea creştinilor, tot mai accentuată în Europa de Est
La peste 20 de ani de la căderea blocului comunist, ţările din Europa de Est se confruntă cu persecuţii în rândul creştinilor.
Interesul superior al copilului etern
Pe canapelele psihologilor se revarsă, în râuri, lacrimile adulţilor care dau o voce copilului interior. Copilul pus pe locul doi, după interesele personale ale părintelui, copilul ale cărui nevoi au fost invizibile, copilul ironizat în momentele lui formative, copilul exclusiv criticat, copilul tratat cu asprime, copilul bătut, copilul abuzat, copilul care a suferit la cheremul...
Creştin decapitat în Egipt
După ce un creştin a fost decapitat în Egipt, autorităţile Bisericii reclamă mai multă siguranţă pentru minorităţile religioase.
Vatican: Creștinii, cel mai persecutat grup
„Respectul pentru libertatea religioasă este calea fundamentală pentru construirea păcii, recunoașterea demnităţii umane și salvgardarea drepturilor umane," a declarat arhiepiscopul Dominique Mamberti, secretar pentru departamentul Relaţii cu Statele în cadrul Vaticanului, prezent la întrunirea ONU în calitate de observator.
De ce trebuie să îi preocupe pe creştini schimbările climatice
Deşi schimbările climatice nu constituie o temă de discuţie în bisericile creştine, un grup evanghelic american pledează în favoarea ideii că îngrijirea şi protejarea mediului sunt o responsabilitate a creştinilor.
Marile biserici creștine din China sunt închise înainte de Crăciun
În China au loc operaţiuni ample de închidere a megabisericilor creștine și de arestare a membrilor și liderilor acestora, chiar în perioada premergătoare Crăciunului, calificate de pastorul Wang Yi drept „un păcat împotriva creștinilor și de asemenea un păcat împotriva tuturor necreștinilor”.
Cum au modelat Iisus si Socrate gândirea europeană
Are Europa un ADN specific? Dacă ne raportăm la cultura și civilizaţia ei, putem identifica aspecte care creionează spiritul european într-o manieră distinctă de cea a altor spaţii geografice.















