În umbra reunificării catolico-ortodoxe

2945

Întrevederea dintre papa Francisc și patriarhul Bartolomeu I, care a avut loc duminică în Istanbul, a alimentat deopotrivă speranţe și temeri privind o eventuală reconciliere a Bisericii Catolice cu Biserica Ortodoxă. Declaraţia comună pe care înalţii ierarhi au semnat-o la finalul întâlnirii a fost percepută ca un pas istoric. Cât de întemeiată este însă o astfel de caracterizare?

Duminică, papa Francisc a oficiat împreună cu patriarhul ecumenic Bartolomeu I liturghia de la Biserica „Sf. Gheorghe” din Istanbul, Turcia. Ceremonia a marcat încheierea primei vizite pe care suveranul pontif a efectuat-o în ţara predominant musulmană, într-un context extrem de dificil pentru creștinii din regiune.

Apel la unificare

Papa Francisc este cel de-al patrulea papă care a vizitat Turcia (după Paul al VI-lea, Ioan Paul al II-lea și Benedict al XVI-lea), într-un timp în care atacurile musulmanilor extremiști asupra creștinilor au generat o situaţie fără precedent în regiune. Tocmai de aceea atât mesajul pontifului, cât și mesajul omologului său ortodox au constituit apeluri la unitate între creștini pentru combaterea flagelului persecuţiei, care a dus la un real exod al creștinilor orientali.

Dinspre papă, acest apel a fost de fapt iniţiat vineri, când suveranul pontif s-a întâlnit cu mai mulţi lideri politici ai Turciei, pe care i-a îndemnat la toleranţă religioasă și dialog pentru stoparea fenomenului extremismului în Orientul Mijlociu.

„Fanatismul și fundamentalismul, precum și temerile iraţionale care alimentează neînţelegeri și discriminare trebuie să fie combătute prin solidaritatea tuturor credincioșilor”, a spus papa, declarând totodată că lumea are obligaţia să ajute Turcia să aibă grijă de valul de refugiaţi pe care i-a acceptat. Este vorba în special de sirienii scăpaţi din miezul unei catastrofe umanitare ce durează de aproape 4 ani.

Mai întâi, Siria

Președintele turc, Recep Erdogan, a folosit ocazia pentru a-i reaminti Occidentului un mesaj mai vechi: dacă Vestul vrea să combată ultraradicalii din gruparea Statul Islamic, care au preluat controlul asupra unor importante zone din Siria și Irak, este mai întâi nevoie să fie luate măsuri împotriva președintelui sirian Bashar al-Assad.

Liderul de stat a denunţat în același timp existenţa unei tendinţe distructive care contrapune acţiunilor extremiste din ţările Orientului Mijlociu rasismul și islamofobia din ţările occidentale.

Aluziile

Pe fondul urgenţei acţiunii contra exterminării creștinilor, slujba comună oficiată duminică de papa Francisc și patriarhul Bartolomeu, precum și declaraţia cu dublă semnătură care i-a urmat au fost două gesturi simbolice, însă insuficiente teologic, deşi unii au susţinut altceva.

Este adevărat că imaginea suveranului pontif plecându-se în faţa patriarhului ecumenic și cerându-i să îl binecuvânteze – un gest deosebit în raport cu doctrina primatului papal – este o imagine aluzivă. (Papa a mai făcut un gest similar în luna mai, când i-a sărutat mâna patriarhului, care a părut că opune rezistenţă.)

Însă cele mai mari așteptări privind o potenţială reunificare a celor două biserici creștine majore nu se leagă de această imagine, ci de o declaraţie din discursul susţinut de papa Francisc.

„Fără condiţii, cu excepţia…”

Făcând trimitere la documentul Unitatis Redintegratio, prin care Biserica Catolică decreta unitatea specială dintre catolici și ortodocși, papa Francisc a reafirmat duminică importanţa „atingerii scopului unităţii, pentru care Biserica Catolică nu impune nicio condiţie decât aceea a unei declaraţii de credinţă comune”.

Unii comentatori s-au grăbit și au trecut cu vederea excepţia notată de papă, concluzionând că am asistat la un moment istoric, în care graniţele dintre cele două biserici s-au șters, în numele credinţei lor comune. O astfel de opinie ignoră însă faptul că, istoric, tocmai declaraţia de credinţă (crezul) a fost unul dintre principalele puncte în privinţa cărora cele două biserici nu au putut ajunge la un numitor comun.

Particula Filioque

Relevantă în acest sens este disputa teologică privind originea Sfântului Duh. Mai exact, în timp ce crezul ortodox declară credinţa în „Duhul Sfânt (…) Care de la Tatăl purcede”, crezul catolic adaugă un controversat „și de la Fiul” (Filioque).

Particula aceasta a făcut parte din crezul bisericilor creștine din Vest încă dinainte de Marea Schismă (începând cu secolul al VI-lea, potrivit istoricilor), însă se crede că aprobarea includerii ei în crezul oficial a fost gestul care a contribuit semnificativ la ruptura dintre cele două biserici.

Aceasta, în primă fază pentru că adaosul presupunea existenţa unei diferenţe doctrinare privind Trinitatea. Apoi, pentru că acceptarea adaosului doar pentru că era validat de papă însemna acceptarea primatului autorităţii papale. Ambele perspective erau (și încă sunt) incompatibile cu doctrina ortodoxă.

Obstacole declarate

Seriozitatea punctelor de dezacord dintre cele două biserici a fost recunoscută și de patriarhul Bartolomeu I într-o declaraţie pentru publicaţia Vatican Insider după întrevederea cu papa. „Există unele elemente în ortodoxie (…) care fac dificil dialogul ecumenic, însă e nevoie să depășim aceste dificultăţi pentru a putea purcede la comunicarea teologică”, a spus patriarhul ecumenic. (De altfel, o condiţie de bază pentru a putea discuta despre reconciliere este aceea de… a putea discuta.)

Liderul ecumenismului ortodox și-a reiterat astfel scepticismul exprimat și în numeroase alte declaraţii privind o potenţială reunificare.

Sub semnul insuficienţei

Cele două biserici încearcă de sute de ani să construiască o punte între ele. Însă succesul s-a rezumat până acum la gesturi simbolice cu un impact puternic la nivel imagologic, dar redus, la nivel practic. De exemplu, dacă se va concretiza vizita comună la Ierusalim a papei și a patriarhului ecumenic, cei doi plănuiesc să sărbătorească împlinirea a 50 de ani de la îmbrăţișarea dintre papa Paul al VI-lea și patriarhul ecumenic Athenagoras. Nu încape îndoială că acesta a fost un gest exemplar. El a fost însă doar atât: un gest. Insuficient pentru a cataliza un dialog real între cele două entităţi majore ale creștinismului.

La fel, insuficient pentru dialog este și schimbul de vizite dintre liderii celor două biserici la sărbătorirea apostolilor consideraţi întemeietorii lor. A devenit deja o tradiţie ca, de Sfântul Andrei, papa să participe la o slujbă ortodoxă (așa cum a făcut duminică), iar de Sfântul Petru, patriarhul să participe la o slujbă catolică. Însă obiceiul vorbește mai degrabă despre niște intenţii care vizează un viitor deocamdată nedefinit.

Tulburare de priorităţi

Până la anularea Marii Schisme de la 1054, Biserica Catolică trebuie să evite o nouă schismă care, spun unii analiști, s-ar putea produce ca rezultat al acţiunilor reformatoare ale papei Francisc. Editorialistul New York Times Ross Douthat avertiza că papa este pe cale să producă o ruptură în propria biserică, fiindcă decizia sa de a se ocupa primordial de slujirea săracilor, în detrimentul atacării culturii vremii noastre, i-a deranjat profund pe catolicii conservatori (printre care se numără și Douthat).

Privite simultan cu lupta crâncenă pentru supravieţuire a creștinilor apăsaţi de persecuţia extremistă, toate aceste gesturi ecumenice pălesc în importanţă și reduc la simplă elocvenţă în discurs succesul punctual al celor două biserici. Însă până la concretizarea unei comunicări cu adevărat eficiente, tot ce avem este declaraţia de comun acord că se dorește un acord comun.

Foto: Patheos