Avortul, mult mai periculos pentru mamă decât se credea
Prin efectele negative pe care le are, avortul nu doar că o afectează psihologic pe femeie, dar lasă şi o amprentă asupra sănătăţii acesteia, arată un studiu global.
Kermit Gosnell a scăpat de execuţie, dar este condamnat pe viaţă
Dr. Kermit Gosnell, acuzat de uciderea a trei bebeluși nenăscuţi, a fost condamnat la închisoare pe viaţă, fără drept de eliberare condiţionată. La o zi după aflarea verdictului, medicul a fost de acord să nu conteste în instanţă decizia judecătorilor, dacă aceștia nu îl condamnă la execuţie.
Cazul bebelușilor decapitaţi îi revoltă pe americani împotriva avortului
Medicul american responsabil pentru tăierea șirei spinării bebelușilor în urma avorturilor nereușite a părăsit tribunalul în lanţuri, după ce a fost condamnat ieri pentru crime de gradul întâi, într-un caz îndelung discutat de presa americană, lucru ce a relansat dezbaterile anti-avort.
Cum a schimbat avortul faţa Americii
Rapiditatea cu care au dispărut din atenţia publică şi a presei ştirile legate de procesul în care a fost implicat regele avorturilor, dr. Kermit Gosnell, şi binecuvntarea pe care preşedintele Obama a oferit-o celui mai mare furnizor de avorturi din SUA, Planned Parenthood, descriu schimbarea evidentă de atitudine care a avut loc în SUA după...
Din culisele dezbaterii privind legalizarea avortului în Irlanda
Un extract fotografiat din propunerea legislativă vizând legalizarea avortului ca prevenire a distrugerii fizice sau psihice a femeii însărcinate a stârnit controverse în Irlanda.
Franţa dă undă verde avortului gratuit
Începând de pe 1 aprilie, autorităţile franceze au decis să ofere gratuitate de 100% în cazul avorturilor, dar şi metode contraceptive gratuite şi garantarea păstrării anonimităţii fetelor cu vârste între 15 şi 18 ani.
Avortul în România și „Marșul pentru viaţă 2013”
Nu mai puţin de 35 de localităţi din România au fost implicate sâmbăta aceasta în evenimentul „Marș pentru viaţă", o manifestaţie internaţională împotriva avortului. Locuitori din Bucureşti, Arad, Braşov, Sf. Gheorghe, Suceava, Tulcea, Slatina, Cluj-Napoca, Târgovişte, Timişoara, Bacău, Iaşi au ieșit în stradă pentru a sensibiliza publicul cu privire la problematica avortului.
În premieră, americanii sunt de acord în majoritate cu legalizarea avortului
La 40 de ani de la decizia care a legalizat avortul în Statele Unite ale Americii, opinia americanilor este pentru prima dată în istorie în favoarea păstrării legalităţii avortului.
Irlanda: marș pentru viaţă adună 25.000 de oameni
Nu mai puţin de 25.000 de persoane au manifestat sâmbătă în Piaţa Merrion din Dublin cerând guvernului să se opună măsurilor legislative care ar permite efectuarea avorturilor.
Studenţii irlandezi la Medicină, chemaţi la practică în clinici de avort
Cel mai mare „furnizor" de avorturi din Marea Britanie le oferă studenţilor irlandezi câte o săptămână de practică în clinicile sale de avort.
Sondaj de opinie: Avortul este puţin important, dar imoral
La 40 de ani după legalizarea avortului în Statele Unite ale Americii, opiniile americanilor despre importanţa şi moralitatea acestui act medical sunt surprinzătoare.
Europenii lansează cea mai mare campanie anti-avort de pe Bătrânul Continent
O asociaţie formată din organizaţii care militează împotriva avortului, din 20 de ţări, au lansat o petiţie prin care urmărește să ceară Parlamentului European să recunoască momentul concepţiei ca fiind momentul în care începe viaţa.
Record de avorturi: unul la fiecare 94 de secunde
Cel mai recent raport anual al organizaţiei Planned Parenthood din Statele Unite ale Americii a şocat prin numărul foarte mare de avorturi înregistrate în perioada 2011-2012, şi anume 333.964, adică un avort la fiecare 94 de secunde.
Zi naţională de rugăciune, la 40 de ani de la legalizarea avortului
Consiliul Pro-Viaţă din Washington, Statele Unite ale Americii, organizează în acest an o zi naţională de rugăciune, cu ocazia a 40 de ani de la legalizarea avortului, în ianuarie 1973.
Rata avortului în scădere. Recordul ultimilor 10 ani
Rata avortului a scăzut semnificativ în Statele Unite, ajungând la cel mai redus nivel din ultimii 10 ani, informează Chritianity Today.
Spania: sute de mii de semnături pentru interzicea avortului
În ultimele două luni, organizaţia pro-viaţă Right to life din Spania a reuşit să strângă peste 250.000 de semnături pentru o petiţie ce urmăreşte reglementări mai aspre privitoare la avort.
Avortul şi căsătoria gay au scos sute de mii de persoane pe străzi
Peste 100.000 de persoane au manifestat sâmbătă în mai multe oraşe din Franţa împotriva unui proiect de lege al Guvernului socialist privind căsătoria între persoane de acelaşi sex şi adopţia, potrivit unui bilanţ oficial. În Irlanda vecină, 10.000 de persoane au manifestat anti-avort, după ce o Savita Halappanavar a murit din cauză că nu i-a...
Avortul creşte riscul de deces al mamei cu cel puţin 45%
Un studiu efectuat de cercetătorii danezi şi publicat recent în Jurnalul European de Sănătate Publică a demonstrat, pentru prima dată, o corelaţie directă între speranţa de viaţă a femeilor şi numărul de avorturi suferite pe parcursul vieţii.
Montana: niciun avort pentru minore, fără alertarea părinţilor
Locuitorii statului american Montana s-au pronunţat marţi în favoarea unei legi care ar obliga clinicile de planificare familială să anunţe părinţii minorelor care apelează la serviciile lor de avort că acestea iau în considerare o întrerupere de sarcină.
Tabăra republicană: sarcina în urma unui viol este „voia lui Dumnezeu”
Richard Mourdock, candidat din partea Partidului Republican pentru postul de senator de Indiana, a afirmat că sarcina apărută în urma unui viol reprezintă „voinţa lui Dumnezeu". Afirmaţia nu doar că a oferit prilejul lui Barack Obama să-l atace pe Mitt Romney (tot republican), dar i-a atras lui Mourdock o serie de critici din partea propriilor...
În lumea catolică, legalizarea avorturilor câştigă teren
În America Latină, din ce în ce mai multe ţări predominant catolice au început să legalizeze avortul. Acesta este cazul ţărilor Uruguay şi Argentina, în care un singur vot a făcut diferenţa pentru ca un proiect de lege - care legalizează avorturile - să nu intre în vigoare.










