Extremiştii vor "emirate islamice" în Marea Britanie

Planul arată astfel: trei state independente, care să funcţioneze după legea islamică, Sharia, pe teritoriul Marii Britanii.

Creștini omorâţi în accese de „nebunie temporară”

Nebunia temporară este unul dintre cele mai folosite argumente în pledoariile pentru apărarea musulmanilor acuzaţi penal pentru uciderea creștinilor, în Egipt. Se pare că acuzaţii care folosesc apelul la lipsa temporară de discernământ reușesc să scape, datorită unei legi islamice care permite discriminarea.

Prin ochii musulmanilor – O geografie a lumii aflate dincolo de prejudecăţi

Stăteam în faţa unui om care se roagă mai mult decât mine. Mi-am dat seama de lucrul acesta după bătătura ușor înnegrită de pe fruntea lui, care trăda faptul că obișnuiește să își plece capul înaintea lui Allah timp îndelungat.

Banda desenată, un instrument contestat în lupta contra islamofobiei

DC Comic, gigantul producător de bezi desenate din Statele Unite, a lansat pe 5 septembrie o nouă serie, intitulată „Green Lantern", care are în centru un personaj musulman.

Libertarienii din Maroc nu vor să postească de Ramadan

Musulmanii libertarieni din Maroc ar vrea să poată fi liberi să nu ţină Ramadanul, scrie The Economist. Contextul doleanţei lor este cel al aplicării unei prevederi care presupune că oricine va călca postul în public să fie amendat sau chiar pedepsit cu lovituri de bici.

Elitele musulmane ruse vor combate extremismul

Liderii musulmani din Rusia au numit un consiliu de experţi care să caute metode prin care să abordeze şi să combată islamismul extremist. Decizia a venit la două săptămâni după atentatele sinucigaşe de la aeroportul din Moscova.

Musulmanii, cei mai devotaţi credincioși ruși

Musulmanii din Rusia manifestă cea mai pregnantă rată de angajament faţă de normele morale, între credincioșii ruși, informează Lăcașuri Ortodoxe.

Adolescenţi premiaţi cu arme pentru recitarea Coranului

Trei tineri somalezi care au câştigat un concurs de recitare coranică au fost premiaţi cu arme şi bani de către gruparea islamistă Al-Shabaab, informează CNN citând radioul local RBC Radio.

Astăzi, musulmanii sărbătoresc încheierea Ramadanului

Astăzi, 8 august, odată cu apusul soarelui, se sfârşeşte şi una dintre cele mai importante sărbători ale lumii islamice, Ramadanul.

Refugiat: „De când am devenit creștin nu mi-e frică de nimeni”

Despre refugiaţi auzim în general numai de rău, despre cum sunt total incompatibili cu creștinismul și cu sistemul democratic, despre cum ne încalcă toate legile și obiceiurile și despre cum vom ajunge să fim islamizaţi dacă îi ajutăm acum, când au nevoie. Nimeni nu vorbește despre cât de mulţi musulmani au devenit creștini de la...

Video: Cum poate fi ucis sufletul unui copil

The Middle East Media Research Institute a postat recent un videoclip care te lasă fără cuvinte. Faptul că un șeic predică radicalismul islamic nu este chiar o mare surpriză. Însă, atunci când o face în faţa unor copii, în prezenţa forţelor de securitate, chiar pe străzile Ierusalimului, întrebările abundă, iar explicaţiile vin cu dificultate. Ceea...

Lider musulman din Anglia militează împotriva discriminării creştinilor

Un lider musulman din Marea Britanie s-a pronunţat împotriva discriminării creştinilor, vizibilă în câteva incidente recente care au vizat exprimarea convingerilor religioase la locul de muncă.

Primul seminar islamic din SUA începe cursurile la toamnă

Primul seminar teologic islamic din Statele Unite ale Americii își deschide la toamnă porţile pentru prima generaţie de studenţi.

Ramadanul şi interdicţiile care purifică sufletul

Astăzi începe Ramadanul, cea mai importantă sărbătoare musulmană din an, respectată de întreaga comunitate islamică.

Vălul islamic naște noi controverse în Franţa

Vălului islamic a fost recent readus în discuţie de către presa franceză, după ce o angajată a unei grădiniţe particulare a fost concediată fiindcă purta burqa.