5 lucruri pe care trebuie să le știi despre Ramadan
Un timp special pentru reflecţie spirituală, rugăciune, binefacere și familie. Așa își definesc musulmanii Ramadan-ul, unul dintre stâlpii credinţei islamice. O lună întreagă, musulmanii din întreaga lume se disciplinează sufletește și trupește evitând să mănânce sau să bea de la răsărit, până la apus. Iată cinci lucruri pe care merită să le cunoști despre acest...
Sfârșitul unei lumi – Occidentul creștin, ameninţat de islam
Din ce în ce mai multe orașe din Germania sunt asaltate de proteste de amploare faţă de valul de islamizare a Europei. Însă problema în sine nu este una specifică Germaniei, ci este imaginea eșecului multiculturalismului european.
Ramadanul şi interdicţiile care purifică sufletul
Astăzi începe Ramadanul, cea mai importantă sărbătoare musulmană din an, respectată de întreaga comunitate islamică.
Astăzi, musulmanii sărbătoresc încheierea Ramadanului
Astăzi, 8 august, odată cu apusul soarelui, se sfârşeşte şi una dintre cele mai importante sărbători ale lumii islamice, Ramadanul.
Islamul şi creştinismul îşi dispută lumea
„Islamul a intrat de două ori în Europa şi a părăsit-o... Poate că, prin voia lui Allah, următoarea cucerire va fi realizată prin predicare şi ideologie. Cucerirea nu trebuie să se facă neapărat cu sabia... Poate că vom cuceri aceste locuri fără arme. Vrem o armată de predicatori şi învăţători care vor prezenta Islamul în...
Feministă musulmană: nu religia, ci pofta de putere a bărbaţilor le subjugă pe femei
Poliţia religioasă din Arabia Saudită a permis recent femeilor să meargă cu bicicletele în parcuri și în zone de agrement, cu condiţia ca acestea să fie însoţite de o rudă de sex masculin și îmbrăcată într-o abaya. „Mă întreb dacă ruda de sex masculin trebuie să meargă pe bicicletă? Sau trebuie pur și simplu ţinut...
Ierusalim, „Cetatea Păcii” aflată veșnic în război
Ierusalimul este capitala religioasă a majorităţii spirituale a lumii. Aproximativ 57% din lumea noastră aparţine religiilor abraamice: evrei (0,5%), creștini (34%), islamici (22%) și o serie de minorităţi cu caracteristici (babiști, bahai, samariteni, mandeeni, druzi, rastafarieni – cam 0,5%). Nu întâmplător, toate religiile abraamice majore au centre importante în Ierusalim și în alte locuri ale...
În 2030 vor fi de două ori mai mulţi musulmani în lume
Numărul credincioșilor musulmani se va dubla la nivel global în următorii douăzeci de ani, faţă de nivelul din anii '90, arată o analiză a Pew Forum on Religion & Public Life.
Sub imperiul fricii: Va domina islamul lumea?
Luni de-a rândul Europa, dar nu doar ea, a fost marcată de teroarea extremiștilor islamiști. Descifrând într-o cheie personală învăţăturile Coranului, jihadiștii au fot percepuţi ca principala ameninţare pentru viitorul lumii occidentale. Și se poate să fie așa, însă dintr-o altă perspectivă. Pe fondul unui secularism accentuat, islamul are șansele să devină religia campioană a...
Un apel istoric la înfrăţire
„Salaam alaikum”, sau „Pacea fie cu voi”, a fost introducerea rostită de papa Francisc într-un videoclip oficial difuzat de Vatican înainte de vizita istorică pe care o face între 2 și 5 februarie în Peninsula Arabică. Francisc este primul papă care vizitează această regiune și care întoarce o nouă pagină în istoria relaţiilor dintre religiile...
Singurul văl care trebuie smuls e cel al ignoranţei
Două tinere musulmane au fost ameninţate, smucite, îmbrâncite și lovite în plină stradă, în centrul Bucureștiului, de un grup de tineri din care făceau parte și fete. Îmbrăcămintea le-a trădat religia și a stârnit furia găștii bucureștene, care s-a repezit asupra tinerelor, fără să se sfiască chiar să le smulgă vălurile de pe cap.
Europa păgână va fi cucerită de credincioşii musulmani
Europa va deveni un continent tot mai „islamizat" în cazul în care creştinii europeni nu vor face mai mulţi copii şi nu vor merge mai des la biserică, a declarat un oficial al Vaticanului. Populaţia indigenă a Europei nu numai că a abandonat creştinismul, ci devine chiar păgână, susţine monseniorul Piero Gheddo, de la Institutul...
În numele tradiţiei: Și-a ucis fiica pentru a-și salva onoarea
Atunci când o mamă își ucide fiica este terifiant. Însă atunci când gestul este justificat prin apel la tradiţie lucrurile devin și mai tulburătoare.
Controversă cu necaz: Allah și Dumnezeu, aceeași persoană?
De câteva săptămâni, se discută în mediile religioase dacă Dumnezeu și Allah sunt aceeași persoană. Dezbaterea este rezultatul unei controverse provocate de o profesoară de știinţe politice de la un colegiu evanghelic din Illinois.
Ce spune Coranul despre Ramadan
Ramadanul reprezintă o sărbătoare islamică ce constă într-o lună rezervată pentru post, menită să ofere credincioșilor musulmani un timp de reflectare la propria viaţă, în timp ce se abţin de la fapte rele. Anul acesta, postul Ramadanului a început pe data de 9 iulie.
Ramadanul 2018 în lume și mozaicul său de reacţii contradictorii
În fiecare an, Ramadanul aduce împreună, în practicarea sa, peste 1 miliard de oameni din întreaga lume. Ceea ce se știe mai puţin însă este cum, în fiecare an, omenia și intoleranţa, dragostea și ura croșetează împreună veșmântul celor 30 de zile de post islamic.
Lapidarea azi – o practică tulburător de răspândită
Legea Sharia își demonstrează din nou cruzimea. O tânără însărcinată, în vârstă de 25 de ani, a fost ucisă cu pietre de către membri din propria familie, pentru că a îndrăznit să se căsătorească din dragoste. Nu este singurul caz în care această formă de lapidare se aplică din raţiuni religioase.
Elveţia, revoltată de cererea a doi elevi musulmani
O școală din orășelul elveţian Therwil este epicentrul unui seism privind identitatea naţională, după ce doi băieţi musulmani de 14 și 15 ani au primit permisiunea de a nu participa la salutarea tradiţională a învăţătoarei lor printr-o strângere de mână, fiindcă aceasta ar fi împotriva religiei lor.
Eurabia: speculaţii, conspiraţii sau motiv de îngrijorare?
S-au înmulţit ştirile despre iniţiativele musulmane în ceea ce priveşte educaţia, religia sau respectarea drepturilor omului în Europa, pe fondul unei discuţii mai vechi despre o nouă invazie în Europa, de data aceasta una paşnică, a Islamului. Dar chiar este aceasta o tendinţă puternică pe continent sau este doar un alt subiect ce dă apă...
Malala şi Nabila: două poveşti, o lume între ele
Faptul că Malala Yousafzai a devenit recent laureata Premiului Nobel pentru Pace a venit ca un motiv de satisfacţie, dar nu ca o surpriză. Cine nu a auzit de adolescenta care, de la 15 ani, şi-a însuşit lupta pentru drepturile femeilor şi care s-a împotrivit talibanilor chiar în văile Pakistanului? O întrebare simplă formulată de...
Ce fac musulmanii și evreii de Ziua Îndrăgostiţilor?
14 februarie este ziua în care toată lumea spune „Da” iubirii, tandreţurilor și sprijinirii financiare a florăriilor de pe tot globul. Însă, este și ziua în care unii au ales să spună „#spunenudevalentine”.
























