În cartea The Legacy of John Calvin, David W. Hall împarte liderii în două categorii. Unii prevăd viitorul, iar ceilalţi îl schimbă. Calvin, spunea Hall, face parte din a doua categorie.[1]
Mai mult decât atât, istoria modernă, continuă Hall, a fost influenţată de Calvin ca de nimeni altul. Aniversarea a 500 de ani de la nașterea lui Calvin a fost marcată și de publicarea cărţii lui Philip Vollmer, care, prin titlul ei (Jean Calvin: Man of the Millennium – Jean Calvin: Om al mileniului), îl nominaliza pe Calvin pentru titlul de omul mileniului.
Charles Spurgeon, „prinţul predicatorilor“, îl considera pe Calvin cel mai consistent gânditor al Bibliei care a trăit vreodată: „Calvin a cunoscut Evanghelia mai bine decât aproape oricare om dintre cei care au trăit vreodată și care nu au fost inspiraţi direct de Dumnezeu. (…) Calvinismul este Evanghelie, nimic altceva.“ Acestea sunt câteva dintre declaraţiile predicatorului Charles Spurgeon.
Karl Barth, teolog și intelectual marcant al modernităţii, scrie despre J. Calvin ca despre unul ce poartă un veșmânt mitologic și ale cărui cuvinte nu pot fi pătrunse într-o viaţă întreagă. Când te întâlnești cu viaţa lui Calvin ai doar două variante, îl iubești sau îl urăști. „Calvin este o pădure primitivă, o putere demonică, ciudat, chinezesc, mitologic, ceva coborât direct din Himalaya, în faţa căruia nu ai mijloace de asimilare. (…) M-aș bucura să-mi petrec tot restul vieţii doar cu Calvin.“[2]
Calvin teologul
Încă de la 22 de ani, Calvin avea reputaţia de intelectual umanist, deoarece scrisese un comentariu cu privire la tratatul De Clementia, semnat de Seneca. La 26 de ani, în anul 1536, publica un manual al creștinului reformat, intitulat Institutele religiei creștine. Această lucrare avea să devină cea mai importantă scriere teologică a Reformei protestante.
Totodată a mai scris comentarii la cărţile Bibliei, tratate de teologie, volume de corespondenţă și lucrări de referinţă în domeniul juridic. A scris comentarii la aproape toate cărţile Noului Testament. Excepţie fac Apocalipsa și 2 și 3 Ioan. Deși Vechiul Testament nu a reprezentat în egală măsură subiectul preocupărilor lui teologice, multe dintre cărţile veterotestamentare au fost comentate în articole sau chiar în volume dedicate.
Calvin s-a născut într-o familie cu un statut social înalt, care i-a favorizat studiile de teologie și drept. Obiceiurile copilăriei l-au urmărit și în studenţie. Mânca puţin, dormea și mai puţin și studia mult. Nevoit să fugă din Paris, pentru a se proteja de persecuţia îndreptată asupra creștinilor reformaţi, Calvin a renunţat la credinţa părinţilor lui, la onorurile statutului său social, la ţara natală, ajungând în cele la urmă în Geneva, unde își și-a dedicat toată viaţa slujirii lui Dumnezeu.
Geneva guvernată teocratic
Geneva se declarase reformată cu doar o lună înainte ca Jean Calvin să treacă fluviul Ron și să-și propună să se adăpostească acolo o zi. Acea zi s-a transformat în 25 de ani, perioadă în care Calvin a transformat fundamental viaţa religioasă și socială a orașului. Inspirată de modelul de guvernare teocratic, Geneva era, din perspectiva celor ce fugeau de persecuţiile Bisericii Romano-Catolice, un pământ al libertăţii și protecţiei divine. Însă, din perspectiva celor care locuiau în Geneva, realitatea era fundamental diferită de ceea ce astăzi numim libertate.
Din dorinţa ca legea lui Dumnezeu să fie normă pentru fiecare cetăţean, Calvin organizase un consistoriu bisericesc cu autoritate civilă, care să se asigure că fiecare cetăţean trăiește conform noii constituţii reformate. Regulile impuse aveau în vedere atât viaţa religioasă, cât și îmbrăcămintea sau comportamentele sociale. Dacă cineva încălca vreun precept divin, era pus la colţ, tuns, pedepsit sau chiar torturat. În timpul unei „vânători“ de vrăjitoare, 45 de femei au fost prinse și torturate cu scopul de a recunoaște că sunt vrăjitoare, apoi au fost arse de vii în public.
Odată ce doctrina reformată a fost asimilată datoriei civile, abaterile dogmatice au fost pedepsite ca orice infracţiune.[3] Toţi cei care se exprimau împotriva doctrinelor lui Calvin erau persecutaţi sau chiar omorâţi. Printre ei se regăsesc Ameaux, umilit public deoarece denunţase regimul instituit de Calvin ca înșelăciune și tiranie; Gruet, decapitat din motive de credinţă; J. H. Bolsec și, cel mai cunoscut dintre toţi, criticul lui Calvin, Miguel Servet ș.a.m.d. Servet a ajuns să fie ars pe rug pentru că, printre altele, nu accepta credinţa conform căreia Dumnezeu este „triunic“, unul singur și totuși trei persoane.
Atât de luminos, totuși nu fără umbre
Calvin nu poate fi pe deplin exonerat de condamnarea morală impusă de judecata istoriei. Trebuie subliniat totuși că înţelegerea libertăţii religioase era încă în cele mai incipiente stadii ale istoriei ei. Mulţi reformatori ai acelor vremuri au preluat mai mult sau mai puţin ideologia medievală cu privire la tratarea ereticilor.
Calvin a fost convins că a procedat corect în cazul lui Servet, a cărui executare i-a fost imputată permanent de-a lungul istoriei. Ca să-și justifice poziţia, a scris un text cu titlul: „Dacă le este îngăduit judecătorilor creștini să pedepsească eretici“ în cartea Defensio Orthodoxae Fidei. Pentru Calvin, care îl cita pe Augustin, nu pedeapsa, ci cauza face martirul.
Calvin a avut o influenţă imensă asupra Angliei și Americii – anglicanii în general, precum și mișcarea puritană sau unii dintre separatiștii englezi îl urmau pe Calvin în doctrinele despre predestinare, salvare și biserică. Și la un secol după moartea sa, Calvin era încă citat ca argument în favoarea folosirii puterii statului împotriva celor cu alte convingeri religioase.
În același timp, independenţa bisericii faţă de stat, ca o componentă importantă a libertăţii religioase, l-a avut pe Calvin ca susţinător. Inclusiv John Adams recunoștea din acest punct de vedere contribuţia lui Calvin. Cu alte cuvinte, în cazul lui Calvin vorbim de o înţelegere parţială a libertăţii religioase, care totuși nu a împiedicat influenţa spirituală masivă pe care Calvin a avut-o chiar asupra unora dintre artizanii de mai târziu, europeni și americani, ai libertăţii religioase.
Prietenia lui Calvin cu Thomas Cranmer, influenţa asupra lui Oliver Cromwell și scrisorile trimise conducătorilor englezi au modelat societatea engleză. În America, pelerinii aveau Biblii de la Geneva. Marea trezire spirituală americană din vremea lui Jonathan Edwards sau George Whitefield a avut loc ca urmare a activităţii acestor lideri influenţaţi de învăţăturile lui Calvin.
Ștefăniţă Poenariu este președintele Asociaţiei Holistic Christian Education, care operează Transylvania International School.
Citește și: Învăţăturile lui Jean Calvin | Calvinismul
