Creștinismul din Irak, „primejdios de aproape de dispariţie”

„S-ar putea să ne confruntăm cu sfârșitul nostru în ţara strămoșilor noștri. Odată cu dispariţia noastră, lumea se va confrunta cu momentul adevărului”, a declarat reverendul Bashar Warda, care a slujit în Kurdistanul Irakian, o regiune autonomă din nordul Irakului.

Ce ar face Iisus cu un excedent de 52 de miliarde de dolari?

Ce ar face Iisus cu un excedent de 52 de miliarde de dolari? Cu această întrebare își provoacă cititorii editorialista Religion News Cathleen Falsani.

Dosarul Vatilaks: Majordomul Papei a fost graţiat

Papa Benedict al XVI-lea l-a graţiat, sâmbătă, pe majordomul Paolo Gabriele, condamnat în octombrie pentru sustragerea unor documente secrete de la Vatican, anunţă purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun.

Studiu: Creştinii care dau zecime stau foarte bine din punct de vedere financiar

O analiză comparativă a stării financiare a creştinilor care oferă a zecea parte din veniturile lor bisericilor sau organizaţiilor caritabile şi a creştinilor care nu au acest obicei a arătat, că din punct de vedere financiar, cei dintâi stau mult mai bine.

Nepal: creştinii sunt discriminaţi şi persecutaţi

Creştinii din Nepal vor să îşi facă propriul recensământ, întrucât suspectează că recensământul oficial nu prezintă date exacte şi că autorităţile vor să îi considere o minoritate neglijabilă.

Concluzii surprinzătoare ale unui studiu privitor la generozitatea ateilor şi creştinilor

Un nou studiu realizat de Universitatea California sugerează că oamenii ne-religioşi sunt motivaţi să-i ajute pe semenii lor din milă şi compasiune mai des decât oamenii religioşi.

Olimpiadă de religie pentru copiii din centre de plasament

Peste 60 de copii instituţionalizaţi, de la mai multe centre de plasament din ţară au participat joi la olimpiada naţională „Biserica lui Christos", organizată de Protoeria Pitești a Bisericii Ortodoxe.

Un model „evanghelic” criticat pentru apariţia pe coperta Playboy

Reprezentanţii ediţiei braziliene a revistei Playboy au anunţat recent că un model care se prezintă ca aparţinând curentului creștin evanghelic va apărea pe coperta numărului său din septembrie. Vestea a stârnit rapid controverse, raportează Christian Post.

VIDEO: Când minunile se întâmplă – Salvarea băieţilor din Thailanda

Este vară și peste tot în lume sunt ploi și inundaţii masive. Știri cu și despre sinistraţi fac deja parte din revista presei a fiecărei zile. Cazul celor 12 băieţi și al antrenorului lor care au rămas blocaţi într-o peșteră din Thailanda ce se inunda progresiv din cauza ploilor a fost și ea la început...

Preşedintele Africii de S. face declaraţii şocante

Consiliul Bisericilor din Africa de Sud (SACC) şi-a exprimat indignarea miercuri, după ce preşedintele Jacob Zuma, preot hirotonisit, a dat o declaraţie prin care ar acuza creştinismul pentru problemele ţării.

Citirea Bibliei trece în mediul digital

Un număr din ce în ce mai mare de persoane citesc cărţi în format electronic, iar tendinţa este acum îmbrăţişată şi de credincioşii creştini.

Victoria femeilor de la Zidul Plângerii după 25 de ani de campanii

Serviciul religios organizat ieri cu ocazia primei zile a lunii Tamuz a marcat un moment istoric pentru Israelul modern, prin victoria grupului feminist ce a militat în ultimii 25 de ani pentru dreptul femeilor de a se ruga alături de bărbaţi la Zidul Plângerii.

Reclamă cu Iisus provoacă probleme în Brazilia

O reclamă care arată Statuia lui Iisus din Rio într-un pat de hotel, cu Statuia Libertăţii din Statele Unite, a înfuriat comunitatea creştină din Brazilia. Reclama la compania aeriană Ukriane International Airlines a devenit extrem de cunoscută şi a fost puternic criticată.

Nu știam că și Dumnezeu plânge

În momentele în care durerea ne însoţește și ne găsim singuri în miezul nopţii, oare și Dumnezeu varsă lacrimi alături de noi?

Păgânii sărbătoresc azi solstiţiul de iarnă (GALERIE FOTO)

Ziua de 22 decembrie este cea mai scurtă din an. Acest „eveniment" este celebrat de oameni din toată lumea ca începutul întoarcerii soarelui, care învinge întunericul, făcând ziua din ce în ce mai lungă, până la solstiţiul de vară.

Microscopul teologiei vs. Decalogul ştiinţei

Poporul evreu a trecut ca pe uscat prin mijlocul apelor, dar nu în Marea Roşie, ci undeva în Delta Nilului. Concluzia, aparţinând unor cercetători de la Centrul Naţional pentru Cercetări Atmosferice şi de la Universitatea din Colorado (SUA), a fost pe prima pagină la Reuters şi BBC, în luna septembrie.

Pandemia ne face altfel de oameni

În Europa, 1 persoană din 20 suferă în prezent de depresie și 1 persoană din 4 va trece printr-un episod depresiv la un moment dat în viaţă. Tulburarea depresivă majoră afectează aproximativ 5% din populaţia Statelor Unite.

Îmbrăţișarea cerului

Îmi simţeam trupul în flăcări, ca și cum cineva mi-ar fi străpuns pielea cu zeci de mii de ace de foc, iar suflarea-mi devenea...

O biserică din Texas oferă instruire în folosirea armelor

O biserică baptistă din Texas plănuiește să găzduiască un curs de instruire în folosirea armelor, spunând că oferă cursul ca pe un serviciu în folosul comunităţii, deoarece există un interes foarte mare în acest domeniu, informează agenţia AP. În Texas, oricine dorește să poarte asupra sa o armă, trebuie mai întâi...

„Baba Vanga îndepărtează oamenii de la creștinism”

Un călugăr bulgar denunţă activitatea Babei Vanga și pe cea a liderului spiritual Petar Danov ca îndepărtându-i pe oameni de adevăratul creștinism. Călugărul susţine că deceniile de ateism din timpul perioadei comuniste sunt de vină pentru gradul înalt de interes al bulgarilor pentru ghicitori și misticism.

Credinţa în timpul unei crize fără soluţie: diagnosticul terminal

„De fiecare dată când ne culcăm seara, este o repetiţie pentru ziua în care ochii noștri se vor închide definitiv și ne vom trezi de partea cealaltă a eternităţii", spunea Joni Eareckson Tada într-un interviu pentru Christianity Today (CT). Femeia care a stat paralizată, într-un cărucior cu rotile, 40 de ani, dintre care ultimii 10...