Lumea religioasă în 2014 a fost marcată de un efort ecumenic fără precedent, generat de la o scânteie puternică de la Vatican. Luptele pentru drepturi de ambele tabere, cea religioasă și cea seculară, au continuat în sălile de judecată și în afara lor, iar criza creștinilor alungaţi din Orientul Mijlociu a rămas fără răspunsuri și cu drame de neuitat.

1. Greu de imaginat că un articol cu titlul „10 tipuri de bărbaţi cu care femeile creștine nu ar trebui să se căsătorească” ar putea ajunge viral. Și totuși s-a întâmplat. Peste 2 milioane de utilizatori au citit acest material, în majoritatea lor femei. De ce? Citiţi Temerile și regretele femeilor creștine în privinţa căsătoriei

2. Celor mai mulţi dintre noi nu ne place să aşteptăm. Dar în timp ce noi ne grăbim în permanenţă, Dumnezeu are mereu un plan pentru noi şi nu ne lasă să aşteptăm fără rost, susţine editorialistul Eric Spier. Citiţi Cinci motive pentru care Dumnezeu ne lasă să așteptăm

3. Rugăciunea face parte din tradiţia multor popoare, însă, de multe ori, este folosită doar în situaţii-limită. În afară de argumentele biblice în favoarea rugăciunii, ştiinţa mai oferă şi ea câteva motive pentru care aceasta este recomandată. Citiţi Beneficiile neașteptate ale rugăciunii

4. Numărul mondial al misionarilor mormoni a ajuns la un maximum istoric: 75.000. Pentru românul obișnuit, perechile de misionari care străbat orașele îmbrăcaţi în uniformă cu ecuson rămân însă în continuare înconjurate de o aură de mister. Citiţi 7 informaţii pe care nu le știai despre misionarii mormoni

5. Papa Francisc a deplâns renunţarea la practica tradiţională de încetare a activităţii în zilele de duminică. Motivaţia sesizării sale nu este strict religioasă, ci una care aduce în prim-plan impactul negativ asupra familiei. Citiţi Papa Francisc: Avem de pierdut nerespectând duminica

6. În luna ianuarie 2014, printr-un gest pe care site-ul catholic.org îl numește istoric, papa Francisc le-a trimis un mesaj cu adevărat unic, înregistrat cu telefonul mobil, liderilor charismatici și penticostali care participau la o conferinţă organizată de Kenneth Copeland Ministries. Citiţi Mesaj istoric al papei Francisc înregistrat pe mobil

7. Spre sfârșitul anului, sosește o știre din mediul evanghelic, încadrându-se în același format ecumenic. Unul dintre cei mai cunoscuţi pastori evanghelici americani, Rick Warren, a făcut apel în direcţia unirii cu Biserica Catolică. Citiţi Rick Warren: Apel către protestanţi pentru unirea cu Roma

8. De multe ori, depresia şi anxietatea sunt privite ca două subiecte sensibile, greu de abordat dintr-o perspectivă creştină, dar sunt din ce în ce mai multe persoane care suferă din această cauză, motiv pentru care ar trebui să ţinem cont de câteva aspecte importante ale acestor afecţiuni. Citiţi Ce ar trebui să știe un creștin despre despresie și anxietate

9. Este dificil de înţeles și de acceptat că o comunitate creștină întreagă se poate converti, simultan, de la creştinism la hinduism, pe care membrii ei îl abandonaseră tocmai pentru creștinism. Însă exact aceasta este experienţa unei comunităţi creștine adventiste din India. Citiţi O întreagă comunitate creștină din India s-a reconvertit la hinduism

10. Spre sfârșitul anului, mai mulţi pastori din Houston (SUA) au fost somaţi de conducerea orașului să prezinte la tribunal copii după predicile pe care le-au ţinut despre homosexualitate „Corectitudinea politică” își arată colţii, pastorii riscând amendă sau chiar privarea de libertate pentru îndrăzneala de a defini homosexualitatea ca păcat. Citiţi Pastori citaţi în instanţă cu predici cu tot

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.