Pe lângă domeniul sănătăţii, cel al relaţiilor suscită un interes deosebit printre cititori. Permanent sunt descoperite noi și noi secrete ale unei comunicări eficiente, ale unei relaţii fericite și sănătoase, ale unei familii împlinite etc. Pe cele mai urmărite 10 articole pe aceste subiecte, le puteţi citi în prezentarea care urmează.

1. În spatele preludiului unui divorţ se ascund patru mari comportamente distructive, care îi pot împiedica pe parteneri să își ţină promisiunea rostită cu entuziasm, de a rămâne împreună la bine și la greu. În lucrarea De ce căsătoriile reușesc sau eșuează, dr. John Gottman denumește acești patru factori, în mod sugestiv, „cei patru cavaleri ai apocalipsei”. Citiţi Simptome ale unui mariaj sortit divorţului

2. Orice persoană trebuie să știe care sunt cele mai importante lucruri care, făcute sau lăsate nefăcute, au cel mai mare potenţial de a influenţa negativ relaţia cu persoana iubită. Aceasta este o listă cu 7 astfel de lucruri pe care ar trebui să le ştie orice femeie despre o relaţie. Citiţi 7 lucruri pe care o femeie ar trebui să le știe despre o relaţie

3. Însă nu numai femeile, ci şi bărbaţii pot comite anumite greşeli când este vorba de o relaţie, fie pentru că nu cunosc câte ceva din ceea ce aşteaptă o femeie de la ei, fie pentru că nu ştiu anumite lucruri despre o relaţie. Iată deci lista cu 7 lucruri pe care un bărbat ar trebui să le știe despre o relaţie. Citiţi 7 lucruri pe care un bărbat ar trebui să le știe despre o relaţie 

4. Orice bărbat își dorește ca partenera lui să îi spună acele lucruri care îl fac să se simtă iubit, dorit şi care îl asigură că este un partener de viaţă bun şi poate chiar un tată nemaipomenit. Astfel de cuvinte pot contribui în mod semnificativ la păstrarea acelei legături unice pe care a construit-o cuplul. Citiţi 5 lucruri pe care soţul tău și-ar dori să le audă de la tine 

5. Da, comunicarea este importantă și existenţa gusturilor comune în diverse domenii contează. Dar când vine vorba de a face relaţia să dureze, bunătatea și generozitatea se arată de un ajutor crucial. Cel puţin așa susţin psihologii. Citiţi Cel mai important ingredient al relaţiilor de succes, observat la lucru

6. Pentru a clădi o relaţie puternică, durabilă şi fericită, fie de prietenie, fie romantică, este nevoie de timp şi dedicare din partea fiecăruia. Toate eforturile merită să fie depuse, pentru că relaţiile de prietenie pe care le dezvoltăm cu cei din jur ne fac mai fericiţi, mai mulţumiţi cu propria viaţă şi chiar mai sănătoşi. Citiţi 8 sfaturi care te ajută să clădești relaţii fericite 

7. Cei căsătoriţi, sau pe cale să se căsătorească, au primit deja şi, cel mai probabil, încă primesc o mulţime de sfaturi pentru o relaţie fericită, plină de dragoste şi bucurii. Poate unele dintre ele se repetă şi pe lista care urmează, o listă a regulilor care sunt făcute pentru a fi încălcate. Citiţi 5 reguli ale căsătoriei pe care poţi să le încalci 

8. Într-o relaţie există trei mari obstacole care îi împiedică pe parteneri să își rezolve problemele de cuplu și astfel să fie fericiţi, este de părere Robert Taibbi, expert în terapie de cuplu și familie – viziuni în dezacord, comunicare defectuoasă și o copilărie traumatizantă. Citiţi Cele mai mari obstacole în calea fericirii

9. Cultura „cuplării” a făcut ca certitudinea durabilităţii unei relaţii să fie considerată o opţiune de lux a unui cuplu. În acest climat de incertitudine romantică, unii spun că soluţia viabilă este pur și simplu să dai frâu liber sentimentelor. Alţii însă spun că durabilitatea relaţiei e o chestiune mult mai controlabilă decât pare. Citiţi O formulă pentru relaţii durabile 

10. Dragostea este unul dintre cele mai complexe sentimente și procese biologice, pe care oamenii de știinţă încă încearcă să îl înţeleagă. Nu degeaba se spune că dragostea poate muta munţii din loc. Experienţa a arătat că oamenii îndrăgostiţi sunt capabili să facă lucruri, bune și rele, pe care în mod normal nu le-ar face. Citiţi Cât de controlabilă este dragostea 

Eliza Vlădescu
După absolvirea Facultății de Comunicare și PR din cadrul SNSPA, Eliza Vlădescu a dat televiziunea pentru presa scrisă și de mai bine de 6 ani nu s-a uitat înapoi. Eliza face parte din echipa permanentă de redactori a revistei Semnele timpului.