Școala părinţilor: etapa valorilor

Tranziţia actului educaţional de la nivelul familial la cel public, instituţional, tinde să influenţeze percepţia socială cu privire la factorii responsabili în educaţia copiilor. În conștiinţa comună a părinţilor se regăsește din ce în ce mai des ideea conform căreia grădiniţa, școala și biserica sunt primordial responsabile de educarea copiilor lor.

Suntem mai mult decât ceea ce putem explica ușor

Să presupunem că las fereastra deschisă și plec de acasă. Prin fereastra deschisă se vede pe masă un teanc de bancnote. Un individ care trece pe stradă remarcă oportunitatea, stă puţin de gânduri, dar decide să meargă mai departe. De ce a decis să nu fure un om care a avut posibilitate?

Rosana Alves. În dialog cu un neurolog adventist născut în Brazilia

„Ori de câte ori acele mâini bătucite trec prin faţa ochilor mei, mi se împăienjenește privirea de lacrimi.” Sunt cuvintele medicului Rosana Alves atunci când își amintește călătoria ei lungă și dificilă dinspre São Paulo, Brazilia, orașul ei natal, spre domiciliul ei actual din Orlando, Florida, SUA, unde a fondat și conduce din poziţia de...

Cu faţa spre viitor, cu sufletul spre trecut

Nimic din ce trăia în America nu era ca în visul ei, cu excepţia casei angajatorilor săi, care arăta exact ca în calendarul adus de tatăl ei la întoarcerea din război. Uneori, izbucnea în plâns chiar și la masă, pentru că, atunci când ești mamă, ai vrea să împarţi tot ce e mai bun cu...

Sfinţii mucenici fără arginţi

La 1 iulie, Biserica Ortodoxă comemorează vieţile sfinţilor mucenici Cosma și Damian. Cultul lor stârnește și astăzi fascinaţie și stupoare și, nu de puţine ori, aduce cu el multe întrebări. Pentru a înţelege despre ce e vorba vă invit la o călătorie în timp, în forumul roman din capitala fostului imperiu.

Burundi – Drama unei povești cu final fericit

Pe 13 mai 2019, Ted Wilson, președintele Organizaţiei Mondiale a Bisericii Adventiste de Ziua a Șaptea, cerea comunităţii mondiale de credinţă să se roage pentru adventiștii din Burundi care se confruntau cu probleme serioase în privinţa respectării libertăţii religioase – 23 de membri din conducerea bisericii fiind arestaţi fără a fi încălcat vreo lege penală.

Scufiţa Roșie nu trăiește în prezent

„Era întuneric în burta lupului.” Asemenea unui chef-bucătar care reinterpretează o mâncare tradiţională pentru un restaurant urban cu preţuri piperate, scriitoarea Margaret Atwood le propunea cursanţilor de la masterclass-ul ei o reinterpretare a poveștii „Scufiţa Roșie”, pe măsura celor mai actuale gusturi și abilităţi de atenţie: o Scufiţă care trăiește în prezent.

Micul luptător pentru libertate

Când te uiţi în ochii inocenţi ai unui copil, cu greu îţi poţi imagina că cineva i-ar putea face rău în mod intenţionat. Poveştile despre sclavie par dintr-un trecut nefast şi îndepărtat. Puţini ne întrebăm însă unde şi cine ne fabrică hainele sau aparatura electronică, în ce condiţii de muncă și cu ce salarii. Dacă...