În contextul actual, în care oamenii dedică mai mult timp vieţii online, materialele video legate de COVID-19, circulate pe reţelele sociale au succes garantat. De pildă, un interviu cu doctorul Sucharit Bhakdi, microbiolog german, unul dintre cei câţiva oameni de știinţă ale căror declaraţii sunt în dezacord cu informaţiile oficiale și cu măsurile luate de autorităţi, pare să fie chiar mai popular în spaţiul românesc decât în cel german.
În linii mari, cercetătorul german afirmă următoarele.
Ne temem că un milion de infecţii cu noul coronavirus vor determina 30 de decese pe zi în următoarele 100 de zile. Dar nu realizăm că deja mor zilnic 20, 30, 40 sau 100 de pacienţi pozitivi pentru alte tipuri de coronavirus. Bhakdi consideră, de asemenea, că măsurile guvernamentale adoptate pentru diminuarea pandemiei sunt grotești, absurde și foarte periculoase, pentru că speranţa de viaţă a milioane de oameni este scurtată, iar impactul economic ameninţă existenţa a numeroase vieţi omenești. Consecinţele asupra îngrijirii medicale sunt profunde, în opinia lui Bhakdi – serviciile de care pacienţii au deja nevoie fiind reduse, operaţiile oprite, clinicile goale, personalul medical împuţinat. Toate măsurile luate duc la autodistrugere și sinucidere colectivă, numai bazându-ne pe o nălucire cu privire la noul coronavirus.
Argumentele prin care microbiologul german își susţine teoria liniștitoare cu privire la pericolul reprezentat de COVID-19 sunt: 1) mortalitatea aparentă a virusului ar fi de fapt mică (1%), 2) Italia ar avea atât de multe decese din cauza poluării atmosferice care a afectat deja plămânii locuitorilor ei (numind nordul Italiei China Europei din punctul de vedere al calităţii aerului), 3) tinerii nu sunt afectaţi, iar 4) cei cu comorbidităţi nu mor din cauza virusului. Concluzia sa era că măsurile de prevenţie sunt absurde doar pentru evitarea unui număr de 30 de decese pe zi în plus faţă de cele deja existente, și asta doar pentru următoarele 100 de zile.
Pentru a trage o concluzie obiectivă cu privire la argumentele folosite de Bhakdi este necesară o verificare a cifrelor și afirmaţiilor care susţin argumentele sale. Le vom analiza pe rând.
1. Mortalitatea virusului nu ar fi mare
Mortalitatea aparentă ar fi de 1% și asta înseamnă puţin. Totuși, dacă luăm în calcul estimarea că 60-70% din populaţia europeană ar putea fi infectată în lipsa măsurilor ferme de prevenire a răspândirii epidemiei, și extrapolăm aceste date pentru populaţia din România, am putea ajunge la 192.697 de decese în România. Pentru populaţia Germaniei, ar însemna 837.156 de decese. Așadar, 1% e greu de spus că înseamnă puţin.
Studiile disponibile la acest moment estimează rata deceselor între 0.18 și 2.8%, cu posibile subestimări în studiile cu cifre mici și supraestimări în cele mai pesimiste. Deși la momentul redactării acestui material, conform centralizării cazurilor raportate la nivel global, realizată de Universitatea John Hopkins, rata mortalităţii globale este de 4,7% (723.700 de persoane infectate și 34.018 decese înregistrare), e important de făcut o precizare. Rata de 4,7% este probabil mai mare decât cea reală, deoarece nu se bazează pe testări riguroase. În plus, rata fatalităţilor o putem ști abia la sfârșit, deoarece mulţi din cei detectaţi pozitiv încă nu au încheiat perioada de boală (numărul fatalităţilor ar putea crește). În Coreea de Sud, care a testat riguros, rata fatalităţilor a fost mult timp sub 1%, acum este sub 2%.
Dar chiar și o asemenea rată a mortalităţii, de 2%, coroborată cu o rată de infectare de 60-70%, posibilă în absenţa măsurilor ferme pe care Bhakdi le consideră exagerate, ar duce la aproximativ 10 de milioane de decese numai în Europa. Dacă nu vom ajunge acolo, este tocmai pentru că ţările europene au luat și continuă să ia ia măsuri din ce în ce mai radicale pentru a aplatiza curba răspândirii epidemiei.
2. Decesele din nordul Italiei și din China s-ar datora poluării aerului
Bhakdi atribuie numărul mare de victime din Italia factorilor de mediu, mai precis poluării, comparând nordul Italiei cu China și considerând că populaţia Germaniei are o cu totul altă stare de sănătate pulmonară în directă legătură cu poluarea diferită a aerului. Dar datele OCDE referitoare la mortalitatea cauzată de poluarea atmosferică în 2017 arată că Germania a fost campioană la numărul de decese asociate poluării, în raport cu celelalte două cele mai afectate ţări europene de pandemia COVID-19. Astfel, în timp ce Germania avut 450 decese la un milion de locuitori asociate expunerii la poluanţi atmosferici, Italia a avut 436 decese la un milion de locuitori, iar Spania numai 289. Cu alte cuvinte, cifrele actuale legate de poluare nu susţin raţionamentul lui Bhakdi.
Pe de altă parte, calitatea aerului nu a fost menţionată în niciun studiu ca fiind factor de risc pentru împrăștierea virusului sau pentru severitatea manifestărilor clinice. Este, de asemenea, cum au observat și alţii, complet neștiinţific să declari că un anumit factor este singurul responsabil pentru apariţia și constituirea unei epidemii de asemenea amploare. Până la acest moment sunt studiate și luate în considerare comorbidităţile pacienţilor care dezvoltă forme agresive ale bolii, precum hipertensiunea arterială, diabetul zaharat și malignitatea. Nimic despre poluarea atmosferică, cel puţin deocamdată.
3. Nu ar exista forme serioase de boală la tineri, iar COVID-19 nu ar fi cauza decesului la pacienţi care au și alte boli
Literatura medicală de specialitate conţine până la acest moment date mai ales asupra experienţei din China, iar cifrele arată clar că peste trei sferturi dintre pacienţi au între 30 și 69 ani. Deci boala afectează și tinerii. O sinteză a studiilor disponibile există în limba română, deja publicată de Semnele timpului și vă puteţi acolo face o idee mai clară asupra statisticilor.
De asemenea, identificarea virusului ca elementul fatal la pacienţii cu mai multe boli asociate este cauza raportării unui număr așa de mare de cazuri, conform profesorului Bhakdi. În medicina legală, cauza directă a morţii la acești oameni (cu stop cardiac și respirator, care se instalează în mod evident – toţi oamenii care mor fac aceste stopuri) este sindromul de detresă respiratorie, cu complicaţiile ei fatale. Așadar sindrom de detresă respiratorie, fatal la un pacient COVID-19 pozitiv, este considerat deces prin COVID-19. Microbiologul susţine că bolile asociate ar fi, de fapt, cauza decesului, dar ele se numesc cauze antecedente sau stări morbide iniţiale, nu sunt cauza directă a decesului.
4. Scenariul cel mai pesimist ar fi de 30 morţi zilnic (în Germania), iar virusul nu ar conduce la o formă serioasă de boală decât la 0,5% dintre persoanele infectate
În 18 martie 2020, microbiologul german se raporta la 10.000 de infecţii declarate, și afirma că 99,5% aveau simptome ușoare sau erau asimptomatici, adică nu s-ar putea vorbi de 10.000 de pacienţi, pentru că aceștia nu erau bolnavi cu adevărat. Doar 50-60 ar fi fost bolnavi cu adevărat și 30 muriseră până la date de 18 martie în Germania, cu o mortalitate aparentă de 1 caz pe zi.
Dar 99,5% este un procent fals.
Institutul Robert Koch arată că virusul duce, în cazul a aproximativ 80% dintre pacienţi, la manifestări ușoare sau moderate, adică: pacienţi cu sau fără pneumonie, fără dificultate respiratorie, cu saturaţia în oxigen peste 93%, fără infiltrat pulmonar peste 50% (la verificarea tomografică a aspectului plămânilor).
Apoi, 14% dintre cei afectaţi dezvoltă o formă severă, cu dispnee, saturaţia în oxigen sub 94%, sau aspect tomografic de infiltrare pulmonară peste 50%, dar fără să intre în stare critică.
La 6% dintre persoanele infectate, evoluţia clinică este critică, cu ameninţarea vieţii (detresă respiratorie, șoc septic sau insuficienţă multiplă de organ).
În total, 20% dintre cei diagnosticaţi ajung în stare gravă sau critică. Deci, afirmaţia că aceștia ar fi doar 0,5% este un neadevăr. Fiind bazate pe această ipoteză falsă, celelalte calcule derivate sunt, în mod implicit, de asemenea greșite.
Scenariul cel mai pesimist? Cel mai pesimist e să te aștepţi că se poate mai rău decât e deja.
La 1 milion de bolnavi, Bhakdi estima 3.000 de decese în 100 zile. Adică 30 de bolnavi pe zi era cel mai rău scenariu imaginat de microbiologul german. Cifrele din China, Italia și Spania și chiar statisticile globale la zi arată că numărul deceselor zilnice este cu mult mai mare, după cum și numărul de bolnavi. Asumarea acestor cifre ca fiind scenariul cel mai pesimist este optimistă și complet nejustificată. Optimismul nu este în statusul bazal al medicilor. Punem răul înainte, ne asumăm cele mai negre cifre. Dacă nu pui termometrul, nu o să identifici niciodată febrilii, dacă nu te temi de nimic, nu o să înţelegi niciodată ce te-a lovit.
Împărţirea numărului total de morţi la numărul de zile în care mor este un calcul pe care nu ni-l permitem în acest moment, pentru că oamenii nu așteaptă să moară pe rând. Adică, dacă au murit azi 30, al 31-lea nu va sta cuminte la ventilator până mâine pentru că s-a terminat numărul de bonuri de ordine pentru azi, va muri și el, iar aceste 3.000 de decese vor fi împărţite pe mult mai puţine zile. Mulţi dintre cei 3.000 ar putea muri tocmai pentru că fiind un număr copleșitor de pacienţi pe care medicii să îi îngrijească, nu va avea cine (sau unde și cu ce) să se ocupe de ei toţi în condiţii corespunzătoare. Aceasta este și logica măsurilor de încetinire a răspândirii virusului: salvarea de vieţi.
Un alt material publicat pe Semnele timpului propune alte posibile diferenţe între Germania, Italia și Spania, care ar putea explica mai rezonabil decât poluarea aerului (pe care o propunea Bhakdi), diferenţele între numărul de decese dintre aceste ţări. Probabil că și alte explicaţii vor ieși la lumină în perioada următoare.
5. Măsurile pentru prevenirea infectării ar fi caraghioase, absurde și primejdioase, ducând la autodistrugere și sinucidere colectivă pentru o nălucire
Obiectivele măsurilor actuale luate de statele lumii sunt salvarea de vieţi prin încetinirea răspândirii virusului. Măsurile adoptate, chiar dacă ne obosesc și ne scad calitatea vieţii pe termen scurt, au ca obiectiv, totodată, scăderea presiunii asupra sistemelor de sănătate. Probabil că sistemul german este mult mai solid decât cel românesc, care funcţiona gâfâind chiar și fără Covid19. Măsurile deci trebuie să prevină sufocarea spitalelor și a secţiilor de terapie intensivă, unde, nefiind loc pentru toată lumea în același timp, rata deceselor ar fi mult mai crescută decât cele menţionate anterior în acest material. Colmatarea spitalelor cu pacienţi bolnavi, cu forme mai mult sau mai puţin severe, ar afecta și personalul medical, care odată infectat, va determina o scădere suplimentară a capacităţii de tratare a pacienţilor.
Citește și
O epidemie/pandemie nu se evaluează strict după numărul de cazuri pe care le vedem la un moment dat, ci într-o ecuaţie mai complicată, după numărul de cazuri, rata de infectare și mortalitatea, densitatea populaţiei care poate intra în contact cu virusul, problemele de sănătate preexistente ale populaţiei și mobilitatea acesteia. Fără măsuri preventive, care, ţinând cont de toţi acești factori și de modelele matematico-statistice ale răspândirii virusului, să genereze un răspuns proporţional cu pericolul potenţial, am putea asista la rezultate mult mai grave produse de o pandemie precum cea generată de noul coronavirus.
Clarisa Bîrlog este medic specialist chirurg.
