„Cum putem să îi încurajăm pe bătrâni în perioada asta? Cum să îi ajutăm să înţeleagă că nu vrem să îi pierdem și că, deși le e greu, nu i-am lăsat singuri. Eu am o mamă în vârstă și, sincer, m-ar ajuta mult. Poţi să scrii pentru mine?”

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19. Actualizăm zilnic.

Dacă ar mai fi trăit, mama mea ar fi fost extrem de îngrijorată de noua realitate COVID-19, pe care i-ar fi prezentat-o fără menajamente presa. Dar ar fi încercat și ea să se protejeze. În ultimii ani, când boala i-a limitat puterile fizice, devenise hipervigilentă. Avea în casă un bidon de 5 litri de apă pregătit pentru marele cutremur căruia Bucureștiul nu ar fi avut cum să-i ţină piept, după cum anunţase deja presa. Îmi trimitea informaţiile pe care le găsea pe internet și îmi spunea: „Verifică tu din trei surse și zi-mi dacă e adevărat.” Dar știam că oricum asimila fără să filtreze multe dintre cele mai toxice informaţii de pe Facebook. Mama urmărea canalul „acela” de la TV și, deși nu discuta niciodată politică, nutrea deznădejdea care se instalează inevitabil atunci când în casa ta intră, seară de seară, mizeria scursă din agendele politice.

Mama mi-ar fi zis să stau în casă și să nu cumva să ies aiurea pe stradă. Eu oricum nu aș fi ieșit, dar ea ar fi fost oricum neîncrezătoare. Mi-ar fi trimis știri care i-au apărut în newsfeed despre faptul că virusul a fost creat în laborator și despre cum usturoiul și băutul apei din 15 în 15 minute ne-ar putea ajuta. Mi-ar fi trimis apoi glumiţe cu Gică Hagi de tipul: „Ai, n-ai virus, stai în casă!” Și, probabil, o poză cu o maimuţă izolată la domiciliu, despre care ar fi spus că sunt eu.

Într-un sens, ea era un exponent al multor alte mame forţate să se confrunte cu nevoia contrainstinctuală ca, în vâltoarea tehnologizării, să fie ele cele protejate de copiii lor. Cu inima la nevoile mamei mele și cu mintea la numeroasele indicaţii oferite de specialiști pentru această perioadă acută, am adunat mai multe recomandări extrem de practice și de utile pentru a ne ajuta seniorii.

Să lucrăm (împreună) la stilul de viaţă

La fel ca mama mea, seniorii noștri se simt, de cele mai multe ori, mai în vârstă decât sunt în realitate. Mai multe lucruri îi determină să creadă acest lucru, unul dintre ele fiind sacoșa doldora de medicamente pe care o iau lunar cu reţeta de la medicul de familie. Mulţi suferă cu inima, cu circulaţia, „cu diabetul”… „Ce vrei? Bătrâneţea…” La coadă, la cabinet, nu i-a învăţat nimeni că unele modificări de stil de viaţă ar putea să mai golească din sacul de la doctor.

Dar i-am putea învăţa noi, cu mult drag, cu multă răbdare și cu optimism că ar putea să pună mai puţină sare în mâncare, să mănânce măcar câte un fruct pe zi, să încerce și bazaconia aceea de müsli despre care le-am zis că ar avea multe fibre. Dacă nu ar fi carantină, ne-am putea planifica să ieșim împreună la o plimbare în aer liber, dar în situaţia de acum i-am putea încuraja să se menţină activi chiar și prin exerciţii simple, precum vreo două-trei forfecări cu mâinile și picioarele, cât le dă voie spatele, stând în pat sau chiar stând pe un scaun. Dacă sunt mai vivace ei decât atât, le putem trimite clipuri YouTube cu exerciţii fizice pentru acasă sau i-am putea suna atunci când sunt emisiuni de gimnastică pe vreun canal TV (de obicei la cele prin cablu).

Să îi învăţăm cum să profite de internet, fără ca internetul să profite de ei

Cei mai tineri care se vaită că primesc prostiuţe pe Whatsapp de la bunica ar putea să își facă un obicei și săi trimită bunicii în fiecare zi ceva valoros de citit și de văzut. Un articol optimist, o povestioară cu miez, un videoclip artistic, o piesă muzicală, o fotografie frumoasă, știri pozitive despre coronavirus.

Transformările tehnologice în trepte, cărora și tinerii se luptă să le facă faţă, le transmit seniorilor ingratul mesaj că nu mai sunt tocmai bine-veniţi pe aici. În SUA, tinerii s-au mutat de pe Facebook pe Instagram și pe Tik Tok fugind de invazia de părinţi și bunici de pe reţeaua lui Zuckerberg. Dar în România caselor cu toaleta în curte, mulţi seniori au telefoane smart pe care le sună câte o manea hispanică fiindcă așa a rămas de la copii și ei nu știu să schimbe singuri soneria. Cei care totuși au posibilitatea să navigheze pe web se descoperă inadecvaţi. Din aproape în aproape, găsesc bucuria de a-și vedea gândurile oglindite în citatele altora și rămân în spaţiul acesta sigur, pe care îl fac tot mai familiar cu fiecare distribuire. Pentru ei, mai mult chiar decât pentru tinerii dirijaţi de algoritmi, internetul e un mic balon de săpun. Nu fac mișcări bruște, ca să nu îl spargă, dar nici nu se bucură de tot ce ar putea el să le ofere valoros.

Cei mai tineri care se vaită că primesc prostiuţe pe Whatsapp de la bunica ar putea să își facă un obicei și să îi trimită bunicii în fiecare zi ceva valoros de citit și de văzut. Un articol optimist, o povestioară cu miez, un videoclip artistic, o piesă muzicală, o fotografie frumoasă, știri pozitive despre coronavirus. Ceva care i-ar arăta că pe lume există lucruri frumoase despre care ea nu știa nimic, dar ce bine că are nepoţi care să i le arate! Copiii lor le pot deschide și îmbogăţi orizontul seniorilor cu noutăţi explicate pe înţelesul lor, care să le stimuleze gândirea și să o proiecteze și pe altceva decât nostalgii ale unui trecut care pare mai bun decât prezentul fiindcă deja a fost cucerit.

Să le demonstrăm că le suntem alături

Multe persoane în vârstă se refugiază în trecut pentru că le este mai familiar decât prezentul plin de ingrediente noi, pe care le percep uneori drept ameninţătoare („Mai bine nu mai citesc nimic, decât să văd numai știri false.”).

Însă vârstnicii se pot refugia în trecut și pentru că acela este un timp în care, datorită vigorii lor personale, își puteau împlini ei înșiși unele nevoi care rămân astăzi neîmplinite. De exemplu, nevoia de a avea camarazi de aceeași vârstă, cu interese similare, cu planuri, probleme și visuri asemănătoare. Pe măsură ce înaintează în vârstă, viaţa îi separă de vechii prieteni: unii se mută, alţii se schimbă, dezvoltă alte interese și afinităţi, unii se îmbolnăvesc și poate chiar mor. Încet-încet, lumea vârstnicului începe să se restrângă la cei ai casei și la trecutul lor împreună.

Pentru cei mai tineri, această atitudine pare o resemnare lipsită de speranţă, una care pune o presiune prea grea pe ei. Însă, pivotând pe loc, aceeași atitudine a vârstnicului poate fi văzută și ca o regrupare realistă a resurselor, ca o evaluare a pagubelor pe care le-a produs viaţa și o concentrare pe ceea ce este sigur: cei dragi din prezent și amintirile frumoase. În aceste două locuri ne putem da întâlnire cu vârstnicii noștri, fie și numai prin telefon.

Le putem accepta și chiar mulţumi pentru grija excesivă pe care o manifestă pentru noi, conștienţi de faptul că, cel mai probabil, nimeni altcineva nu va mai fi la fel de interesat precum o mamă sau o bunică de ceea ce am mâncat la prânz sau de modul în care avem grijă de noi, în general.

Putem accepta călătoriile ocazionale în trecut, rememorând împreună cu vârstnicii noștri clipele frumoase și asigurându-i că ne vom pune imaginaţia la contribuţie și vom construi și alte momente plăcute în viitorul postCOVID-19.

Ne putem chiar face împreună planuri, mai mici sau mai îndrăzneţe, fără a forţa spre un optimism pe care nu îl credem nici noi. Sau putem visa împreună.

Le putem cere sfatul în probleme cu care ne confruntăm în prezent și cu care ei s-au confruntat, poate, altcândva. (Termenul „senior” implică și „experienţă seniorală” în domeniul vieţii.)

Putem să ne facem mici rutine împreună: să știm și noi, și ei că, la o anumită oră, vorbim la telefon și povestim cum ne-am petrecut ziua. Sau că, la o anumită oră, ne vedem pe Skype sau pe Whatsapp și facem ceva împreună (exerciţii, ne jucăm un joc cu nepoţii, ne uităm împreună pe fotografii din vacanţe, ne uităm împreună la TV și comentăm în direct ceea ce vedem, putem lăsa convorbirea pornită și să gătim împreună).

Putem să studiem împreună pe internet; ne putem ruga împreună, prin telefon. Putem vorbi despre modul în care credinţa noastră ne ajută în zilele acestea, așa cum a făcut-o și în alte momente grele din trecut. Ne putem număra împreună binecuvântările din trecut sau din prezent, aducându-le mai aproape inimile noastre decât sunt motivele de nemulţumire și de îngrijorare.

Toate acestea ar trebui să construiască pentru cel vârstnic o realitate în care distanţarea lui socială nu înseamnă izolare și abandonare în singurătate.

Să le hrănim sensul

Când stai de unul singur între patru pereţi este foarte ușor să începi să te simţi o victimă a circumstanţelor. Mintea are nevoie să fie stimulată, iar lucrul acesta este un pic mai dificil de realizat stând doar în casă. Dacă ar putea ieși, seniorul ar redeveni conștient că lumea întreagă nu se rezumă la casa lui, ar vedea o floare, o construcţie nouă, un magazin, o expoziţie interesantă. Poate ar fi interesat să meargă la un concert, într-o librărie cu spaţiu de lectură și cu evenimente frumoase. Ar putea ieși la un șah cu vecinii sau măcar până la piaţa de legume, unde forfota și spiritul de precupeţie îl vor anima și îi vor alimenta pofta de viaţă. Ar putea ieși să dea de mâncare porumbeilor din parc.

Carantina a suspendat tot acest normal al vieţii seniorilor și a pus în loc ceva înrudit foarte nefericit cu arestul la domiciliu. Însă cei mai tineri, cu energia și resursele lor neobosite, îi pot ajuta pe seniori să recupereze o parte din pierdere luând iniţiativa contactului social și oferindu-le idei celor mai în vârstă. Pot de exemplu să facă o ședinţă pe Zoom cu mai mulţi vecini ai vârstnicului conectaţi prin telefon, dacă nu au toţi internet. Va fi ceva nou și modern pentru seniori și îi va energiza dincolo de conţinutul efectiv al conversaţiei.

Sau ar putea să îi antreneze pe cei vârstnici în mici proiecte cu sens. Atunci când le fac cumpărăturile, ca să îi ajute să evite expunerea, le pot cumpăra materie primă din care să facă mici obiecte utile. De exemplu, să picteze felicitări cu mesaje de încurajare pentru cei din biserica lor sau pentru alţi vârstnici care nu au pe nimeni și să le strângă pentru când va fi în siguranţă să le poată oferi; să tricoteze botoșei pentru copiii nevoiași; să înceapă un studiu pe o temă care îi interesează (le putem trimite cărţi prin curier fără contact personal).

Să le protejăm siguranţa

Dincolo de ocuparea constructivă a timpului liber, vârstnicii au nevoie de câteva elemente care le sunt indispensabile pentru sănătatea fizică și psihică în aceste momente. Au nevoie de un stoc responsabil de medicamente, pe care ei sau tinerii care au grijă de ei trebuie să le verifice, astfel încât seniorii să își poată respecta tratamentele. Au nevoie de hrană, pentru cumpărarea căreia ideal ar fi să nu trebuiască să iasă din casă. Ei pot fi ajutaţi fie de aparţinătorii care le pot cumpăra provizii pentru câte două săptămâni odată, de voluntarii care se ocupă cu acest lucru fie pot fi învăţaţi (cu răbdare și cu plăcere) să își comande de pe internet provizii livrate fără contact.

Împreună cu vârstnicii noștri, putem discuta un plan orientativ astfel încât și ei, și noi să știm ce avem de făcut în cazul unei urgenţe. Dacă e posibil, să construim o mică reţea de ajutor astfel încât nevoile seniorului să nu depindă exclusiv de o singură persoană. Să știm dinainte cine și pentru ce tip de intervenţie poate fi potrivit. Și să fim în contact cu medicul de familie pentru a ști la ce instituţii medicale putem apela zilele acestea, când spitalele și-au modificat organizarea obișnuită. Igiena, care uneori le lipsește celor mai vârstnici, trebuie și ea adusă în discuţie pentru că este un factor foarte important pentru siguranţa sănătăţii lor. Ei trebuie convinși că spălatul mâinilor este, alături de distanţare, cea mai bună metodă de prevenţie și că nu trebuie neglijat mai ales în această perioadă.

Ajutându-i pe cei mai vulnerabili dintre noi, vom deveni conștienţi noi înșine de faptul că nu suntem fără apărare în circumstanţele de acum. Și, când suntem împreună, chiar și COVID-ul trece mai ușor.

Descoperă colecţia de analize ST pe tema COVID-19. Actualizăm zilnic.

Alina Kartman este redactor Semnele timpului.