Se spune că la fotbal și politică se pricepe toată lumea, dar mai aproape de adevăr s-ar putea să fie afirmaţia: „La alimentaţie se pricepe toată lumea” (sau trăiește această impresie). Cel puţin pentru că, exceptând o minoritate, toţi avem păreri mai mult sau mai puţin ferme despre ceea ce mâncăm.
Până și copiii de unu-doi ani și-au format o părere, chiar dacă aceasta diferă adesea semnificativ de cea a adulţilor care îi îngrijesc. Iar dacă unii își ţin părerile pentru ei, alţii, din motive bine intenţionate, le expun în spaţiul public și încearcă să-i convingă și pe ceilalţi de adevărul lor.
Ce au în comun dietele și ciupercile după ploaie?
Internetul este plin de materiale care se doresc informative sau educative despre diete. Pe forumuri, oamenii își dau frecvent cu părerea, de cele mai multe ori pornind de la experienţa personală („eu mănânc așa de 7 ani și mă simt foarte bine“) sau de la unele argumente mai mult sau mai puţin știinţifice (gen „de ce avem canini, ca să mâncăm morcovi?“).
Pe un oarecare site găsești că „s-a demonstrat că persoanele care exclud carnea din alimentaţie suferă de boli ale inimii mult mai frecvent decât cei care consumă carne“. Pe un altul, afli că, dimpotrivă, „vegetarienii au un nivel mai mic al colesterolului decât cei care mănâncă carne, iar bolile de inimă nu sunt răspândite în același grad printre vegetarieni“.[1] Ca să nu mai vorbim de nenumăratele „diete“ sau „regimuri“ de slăbit, bazate pe idei care mai de care mai diverse (adesea contradictorii): diete sărace în carbohidraţi, sărace în grăsimi, bazate pe alimente crude, cu foarte puţine calorii („dieta de 100 de calorii“, „dieta de 400 de calorii“, „dieta de 1200 de calorii“), bogate în proteine, cu indice glicemic redus, cetogene, fără gluten, de slăbit rapid, de substituţie a cărnii, de trei mere pe zi, de trei ore, de trei zile, de patru ore, de patru zile, dieta Atkins, Dieta Bernstein etc[2].
Oamenii mănâncă foarte divers și probabil că rareori se întâmplă (dacă se întâmplă vreodată) ca alimentaţia și preferinţele alimentare a două persoane să coincidă întru totul. Cu toate acestea, putem identifica anumite diete sau regimuri alimentare care au caracteristici comune, pentru care se utilizează anumite etichete lingvistice: alimentaţie omnivoră, ovo-lacto-vegetariană, lacto-vegetariană, pesco-vegetariană, parţial vegetariană, (strict) vegetariană (vegană), fructariană, macrobiotică etc.
Cele mai frecvente și mai importante tipuri de alimentaţie, care stârnesc anumite controverse între susţinătorii lor, sunt dieta omnivoră, cea ovo-lacto-vegetariană și cea strict vegetariană, sau vegană. Este vreuna dintre acestea trei superioară celorlalte? Sau, invers, este vreuna dintre ele periculoasă pentru sănătate? Care sunt avantajele și, eventual, dezavantajele fi ecăreia dintre ele? Ce știm din studiile știinţifice publicate până acum și ce nu știm încă? De ce diferă opiniile experţilor?
Cu caracter preliminar, ar trebui remarcat că există diferenţe de opinii, chiar la nivelul experţilor, în ceea ce privește interpretarea anumitor studii din domeniul nutriţiei clinice. Asemenea diferenţe se explică, în primul rând, prin limitările metodologiei de cercetare a efectelor alimentelor asupra sănătăţii umane. Există mai multe tipuri de studii utilizate pentru a stabili corelaţii între consumul anumitor alimente și anumite afecţiuni cronice (cancer, diabet, afecţiuni cardiovasculare etc.). Acestea nu sunt simple experimente univoce sau simple demonstraţii matematice, ci sunt afectate de anumite limitări și marje de eroare, astfel încât este important să fie înţelese limitările studiilor respective.
O primă categorie de studii sunt cele bazate pe comparaţii internaţionale sau intranaţionale (interregionale); în aceste studii se verifică existenţa unei corelaţii între consumul estimat la nivel naţional sau regional în anumiţi nutrienţi sau alimente și incidenţa anumitor afecţiuni sau rata mortalităţii cauzate de anumite afecţiuni în două sau mai multe populaţii diferite. De exemplu, incidenţa cancerului sau a bolilor cardiovasculare poate fi comparată între ţările care utilizează predominant dieta zisă „mediteraneană“ și cele cu o dietă de tip „occidental“.
Studiile internaţionale și intranaţionale au numeroase limitări care fac dificilă interpretarea rezultatelor: estimarea consumului de nutrienţi și de alimente poate să fie afectată de erori mari; există diferenţe în detectarea (diagnosticul) anumitor afecţiuni și în sistemele administrative de raportare între diferitele ţări (dacă sistemul de raportare a cancerului dintr-un stat este deficitar și se raportează numai o parte dintre cazurile totale de cancer, se poate crea aparenţa unei incidenţe mai mici a acestei afecţiuni, atribuită consumului mai mare sau mai mic al anumitor alimente, deși, în realitate, este vorba de o raportare inadecvată); pot exista alţi factori decât alimentaţia care să explice incidenţa sau ratele de mortalitate diferită (populaţia din zona geografică X poate avea o constelaţie genetică mai rezistentă la cancer decât populaţia din zona geografică Y, sau poluarea aerului în zona geografică A este mai intensă decât în zona B, astfel încât se conchide în mod greșit că alimentul X consumat în cantităţi mai mari se asociază cu un risc crescut de – să zicem – boli cardiovasculare, deși, în realitate, acest risc crescut este consecinţa unor factori de mediu).
Studiile cu migranţi estimează incidenţa sau ratele de mortalitate ori morbiditate în anumite populaţii care migrează dintr-un loc în altul. De exemplu, au fost efectuate studii pe populaţii japoneze din Japonia și, în mod comparativ, pe populaţii japoneze din SUA; aceste studii asigură același fundal genetic al subiecţilor, dar nu controlează și restul factorilor de mediu (gradul de populare poate fi diferit într-o zonă din Japonia și un stat din centrul SUA).
Studiile numite „caz-control“ compară consumul anumitor alimente la pacienţii bolnavi de o anumită afecţiune și subiecţi sănătoși din aceeași populaţie, aleși astfel încât să aibă caracteristici similare (același sex, vârstă, rasă, oraș sau regiune de domiciliu etc.). Deși o asemenea proiectare a studiului asigură un mai bun control al surselor de eroare, erorile nu sunt complet eliminate: subiecţii de control pot să nu fie aleși suficient de asemănător; cancerul se dezvoltă lent, pacientul este întrebat ce alimente consumă în prezent, dar factorul de risc poate să fi fost legat de alimentaţia din trecutul mediu sau îndepărtat (iar dacă pacientul este întrebat despre alimentaţia din trecut, poate să nu-și aducă aminte corect ce și cât a mâncat); ratele de participare în asemenea studii sunt adesea reduse, ceea ce afectează reprezentativitatea subiecţilor și generalizabilitatea concluziilor.
În sfârșit, studiile prospective pe bază de cohorte (studii longitudinale) presupun evaluarea dietei unui număr foarte mare de persoane sănătoase (acest grup foarte mare de subiecţi este cunoscut în epidemiologie sub numele de „cohortă“). Aceste persoane sunt apoi urmărite, o perioadă îndelungată, până când un număr suficient de mare dezvoltă afecţiunea de interes (cancer, diabet etc.). Când s-a detectat un număr suficient de mare de cazuri, se face comparaţia între regimul alimentar al persoanelor care s-au îmbolnăvit și cel al persoanelor sănătoase. Studiile prospective în cohorte au mai puţine limitări metodologice decât cele menţionate anterior, dar sunt încă și ele afectate de erori (aceste studii necesită perioade îndelungate, se pot „pierde“ mulţi subiecţi despre care nu se știe dacă sunt bolnavi sau sănătoși, regimul alimentar se poate schimba între momentul iniţial și cel final etc.).
Datorită limitărilor metodologice, rezultatele anumitor studii sunt privite de unii experţi cu scepticism și le atribuie întâmplării (mai ales că fiecare expert interpretează datele și ţinând cont de propriile prejudecăţi). Totuși ar trebui să remarcăm că, atunci când, în mod (aproape) sistematic, pentru un anumit regim alimentar se observă un anumit efect (pozitiv sau negativ), probabilitatea ca acel efect să nu fie datorat purei întâmplări este mult mai mare. Altfel spus, un rezultat obţinut într-un singur studiu trebuie luat cu un dram de sare, dar zece rezultate similare în zece studii diferite sugerează că e vorba de mai mult decât o simplă întâmplare (este ca și cum cineva ar juca de zece ori la loto și de fiecare dată ar câștiga; cei mai mulţi dintre noi am bănui că nu este vorba de o întâmplare, ci de un secret).
Dietele vegetariene (bine planificate) pot fi la fel de sănătoase ca și dieta omnivoră
O dietă omnivoră, în care pe lângă alimentele de origine vegetală sunt consumate și alimente de origine animală și, în primul rând, carne, este considerată în general o dietă „normală“. În special în societăţile occidentale, dar nu numai, majoritatea populaţiei utilizează o dietă omnivoră. De exemplu, în Statele Unite ale Americii, o statistică din anul 2006 arăta că 97,7% din populaţie folosește o dietă omnivoră (incluzând aici și persoanele care consumă doar pește, de exemplu). În Canada, statistici disponibile din anul 2003 arătau că în jur de 96% dintre locuitorii acestei ţări erau omnivori. În Europa, cei mai puţini omnivori se găsesc în Italia și Germania (cca 90% și, respectiv, 91%)[3].
Evident, persoanele vegetariene sunt o minoritate în toate aceste zone geografice. Din acest motiv, mulţi presupun că o dietă centrată pe carne este sănătoasă, în vreme ce o dietă ovo-lacto-vegetariană sau vegană este riscantă pentru sănătate. Cu toate acestea, în lumina datelor știinţifice actuale, cele două diete minoritare pot fi cel puţin la fel de sănătoase, dacă sunt judicios construite.
Sunt deja celebre declaraţiile de poziţie ale Societăţii Dietetice Americane și a Dieteticienilor din Canada, conform cărora „dietele vegetariene, planificate în mod adecvat, inclusiv dietele total vegetariene, sau vegane, sunt sănătoase, adecvate din punct de vedere nutriţional și pot asigura beneficii de sănătate în prevenirea și tratamentul anumitor afecţiuni. Dietele vegetariene bine planificate sunt adecvate pentru persoane în toate stadiile vieţii, inclusiv sarcină, alăptare, perioada suptului, copilărie și adolescenţă și pentru atleţi.“[4]
Un material educativ al Asociaţiei Dietetice Britanice susţine aceeași idee: „Dietele vegetariene bine planificate pot fi deopotrivă nutritive și sănătoase (…) Dietele vegetariene bine planificate sunt adecvate pentru toate stadiile vieţii.[5]“ Un document publicat în newsletter-ul EUFIC (Consiliului European pentru Informaţiile referitoare la Alimente, European Food Information Council), Food Today, conţine o concluzie asemănătoare: „Dacă sunt bine executate, dietele vegetariene pot fi o alternativă viabilă, dar un consum mai mare de fructe și în special de legume și zarzavaturi rămâne un ţel important deopotrivă pentru vegetarieni și consumatorii de carne.“ EUFIC este un ONG european „care comunică informaţii bazate pe știinţă privind nutriţia și sănătatea, siguranţa și calitatea alimentelor, pentru a ajuta consumatorii să fie mai bine informaţi atunci când aleg o dietă bine echilibrată, sigură și sănătoasă“[6]. Cu toate acestea, în Europa nu există un document de poziţie adoptat de Federaţia Europeană a Asociaţiilor de Dieteticieni privind dietele vegetariene.
Sunt de remarcat expresiile „planificate în mod adecvat“ și cele similare, deoarece dietele vegetariene care nu îndeplinesc această condiţie pot să nu fie sănătoase și adecvate din punct de vedere nutriţional. Nu ar trebui însă scăpat din vedere că și o dietă omnivoră trebuie să fie „planificată în mod adecvat“, dietele omnivore nefiind lipsite de riscuri dacă nu sunt judicios construite.
Citește și: Rezistenţi la schimbare | De ce consumăm prea puţine fructe și legume?
