Exerciţii fizice cu beneficii mari

2000

Experţii au oferit o mulţime de motive pentru care sportul joacă un rol vital pentru sănătatea noastră, iar studiile au descoperit durata optimă, dar și o serie de exerciţii fizice eficiente pentru a trăi mai mult și mai bine.

Plimbările pot reduce semnificativ riscul de experimentare a unui episod cardiovascular grav în cazul pacienţilor expuși pericolului de a dezvolta diabet. Experţii de la Universitatea din Leicester au observat că la fiecare 2.000 de pași parcurși în plus zilnic, participanţii cu această predispoziţie și-au diminuat riscul de a suferi un accident vascular cerebral sau un infarct cu 8 procente. Potrivit experţilor, parcurgem 2.000 de pași într-un interval de timp de 20 de minute.

Mersul pe jos este benefic, totodată, în scopul reducerii riscului de dezvoltare a diabetului, au arătat două studii. Experţii de la Universitatea Otago din Noua Zeelandă, au observat că o plimbare de numai două minute la fiecare jumătate de oră poate fi extrem de benefică în acest sens. De asemenea, cercetătorii de la Universitatea George Washington recomandă o scurtă sesiune de mers pe jos, de numai un sfert de oră, după masă, în special după cină, pentru a-ţi diminua nivelul glicemiei.

De asemenea, 15 minute de sport în fiecare zi pot fi extrem de utile în scopul prelungirii vieţii cu încă doi ani, susţine un grup de specialiști din Taiwan. Adăugarea a încă 15 minute de sport acestui interval reduce pericolul de deces cu 4 procente, susţin jurnaliștii de la BBC.

Pentru cei care se luptă cu kilogramele în plus, ori vor să se menţină în formă, cercetătorii de la Institutului de Performanţă Umană din Orlando, Florida, au demonstrat știinţific faptul că un program intens de sport de numai șapte minute poate fi eficient. Programul conceput de experţi cuprinde 12 tipuri de exerciţii cu o intensitate apreciată la valoarea 8, pe o scară a disconfortului de la 1 la 10, a declarat coautorul studiului, Chris Jordan. Durata unui singur exerciţiu este de numai 30 de secunde, care e urmat apoi de 10 secunde de pauză.

Nu în ultimul rând, în numai 30 de secunde de activitate fizică intensă îţi poţi crește performanţele cognitive de două ori mai mult decât o poţi face consumând o ceașcă de cafea care conţine 250 de miligrame de cofeină, susţine jurnalistul Gregory Ferenstein, de la The Daily Beast. În urma unui experiment făcut chiar de el, a observat că abilităţile creierului său s-au mărit cu 12 procente după scurta sesiune de sport. Cafeaua i-a îmbunătăţit performanţele cognitive cu doar 6%.

Citește și: 9 obiceiuri de urmat dacă vrei să te menţii în formă