Antibiotice la mâna a doua

Suntem tentaţi să credem că majoritatea antibioticelor sunt distribuite către oameni prin farmacii și spitale. Realitatea însă este surprinzătoare.

În Statele Unite, circa 80% dintre antibiotice sunt utilizate în fermele de animale pentru accelerarea creșterii animalelor și prevenirea îmbolnăvirii acestora[1]. În Europa, lucrurile stau ceva mai bine, dar situaţia este departe de a fi ideală. Un raport oficial recent indică (în condiţiile unor limitări metodologice, de exemplu statisticile din unele ţări nu au inclus și cantităţile consumate în spitale) o proporţie medie a utilizării antibioticelor în ferme de circa 70%[2].

Stafilococul rezistent la antibiotice

„Carnea de porc vândută de câteva dintre supermarketurile britanice de frunte s-a dovedit a fi contaminată cu o tulpină a supramicrobului MRSA, care este legat de utilizarea exagerată a antibioticelor puternice în fermele fabricilor“, ne informa, luna trecută, cotidianul The Guardian, pe baza unei investigaţii proprii. Conform publicaţiei britanice, analiza a 100 de eșantioane de carne tocată de porc, de slănină și de șuncă sau costiţă afumată a revelat că nouă dintre ele erau infectate cu o tulpină a stafilococului auriu rezistent la meticilină, tulpina CC398[3].

Stafilococul auriu este o specie bacteriană (microb) care poate produce o varietate de infecţii, de gravitate diferită. Deși iniţial stafilococul a fost sensibil la penicilină[4], la foarte scurt timp de la lansarea acesteia stafilococii s-au adaptat noilor condiţii: au început să secrete o enzimă numită penicilinază, care inactivează penicilina și le permite stafilococilor să își vadă netulburaţi de propria existenţă.

Omenirea era însă – în acei ani 1940-1960 – entuziasmată de posibilitatea câștigării războiului cu microbii, astfel încât cercetătorii au început să lanseze noi și noi antibiotice, printre care și meticilina, un antibiotic capabil să inactiveze stafilococii în ciuda secreţiei de penicilinază. Meticilina a fost lansată în Marea Britanie în 1959. La numai un an de la lansare, un studiu britanic identifica deja o tulpină de stafilococ rezistent la meticilină. Alte rapoarte au identificat, iniţial mai rar, apoi tot mai frecvent, cazuri de stafilococi rezistenţi la meticilină; în limba engleză, acești stafilococi rezistenţi sunt cunoscuţi sub denumirea abreviată de MRSA („Methicillin-resistant Staphylococcus aureus”), spre deosebire de cei care sunt încă sensibili, cunoscuţi ca MSSA („Methicillin-sensitive Staphylococcus aureus”). Infecţiile cauzate de MRSA sunt dificil de tratat, deoarece germenul nu este rezistent doar la penicilină și meticilină, ci și la majoritatea celorlalte antibiotice cunoscute: aminoglicozide (de exemplu kanamicină, gentamicină), macrolide (de exemplu eritromicină), fluorochinolone (de exemplu ciprofloxacină, ofloxacină), cloramfenicol, tetracicline (de exemplu tetraciclină, doxiciclină)[5].

Tulpina (complexul clonal) CC398, descoperită în carnea din Marea Britanie, s-a dovedit inofensivă până acum, dar tot mai frecvent au început să fie izolaţi germeni ai acesteia în infecţii la persoane care nu au intrat în contact direct cu animalele vii și, cu toate că lipsesc câţiva factori de virulenţă importanţi, există indicii că o subpopulaţie a acestei tulpini are potenţialul de a coloniza și infecta persoane umane[6]. Cu circa 25 de milioane de porci sacrificaţi anual (cel mai mare exportator de carne de porc din Europa), Danemarca reprezintă un potenţial rezervor al microorganismului[7], fapt confirmat și de investigaţia The Guardian. Din cele 100 de eșantioane analizate în cadrul acesteia, 74 erau de origine daneză, 25 de origine britanică și unul de origine irlandeză. Nu neapărat surprinzător și oarecum corect din punct de vedere politic, opt dintre eșantioanele în care s-a confirmat germenul proveneau din Danemarca și unul din Irlanda; niciunul din Marea Britanie[8]. Coincidenţă sau nu însă, în aceeași zi de 18 aprilie, în Eurosurveillance, un bine cunoscut jurnal știinţific publicat de Centrul European pentru Prevenţia și Controlul Bolilor (ECDC), apărea un articol care prezenta analizele a 103 eșantioane de carne din supermarketurile din Marea Britanie care proveneau din ferme britanice, 52 fiind de porc și 51 de pasăre. În trei dintre produsele pe bază de carne de porc s-au detectat stafilococi aparţinând tulpinii CC398[9].

Unde ajung cele mai multe antibiotice?

Faptul că stafilococul cu originea în fermele de porci este rezistent la meticilină a fost pus în mod convingător în legătură cu practicile de utilizare a antibioticelor în fermele de creștere a animalelor. În principalul model de creștere a animalelor în scopuri industriale (pentru producţia de carne sau alte derivate animale), mii de animale sunt menţinute în același adăpost și, printre altele, alimentate cu doze relativ mici (subterapeutice) de antibiotice, dintre care trei sferturi nu sunt absorbite de organism și ajung în bălegar; de aici, prin utilizarea acestuia ca îngrășământ, antibioticele pot ajunge în plante. În bălegar nu s-au identificat însă doar antibiotice, ci și microorganisme rezistente la antibiotice, care persistă în mediu[10].

În contextul unei creșteri tot mai alarmante a numărului de microorganisme rezistente la antibiotice și cel al secătuirii de facto a procesului descoperirii de noi antibiotice, o perspectivă sumbră asupra viitorului omenirii, pe care omul obișnuit nu o anticipează, presează autorităţile din diverse zone ale lumii să găsească o soluţie. Printre altele, se propune și o limitare a utilizării antibioticelor în ferme. Administraţia pentru Alimente și Medicamente, din Statele Unite (Food and Drug Administration, FDA), o autoritate de referinţă pentru multe state ale lumii, a adoptat la sfârșitul anului 2013 un ghid prin care le recomandă companiilor farmaceutice câteva măsuri destinate să faciliteze încetarea treptată a utilizării antibioticelor în scopuri de producţie (altele decât tratarea bolilor animalelor). Pe lângă modificarea indicaţiilor acelor antibiotice de uz veterinar, se are în vedere și schimbarea clasificării, de la produse eliberate fără prescripţie medicală la produse administrate pe bază de prescripţie sau cu un regim similar, care să presupună supravegherea utilizării lor de către un medic veterinar. La rândul ei, Comisia Europeană a elaborat un proiect de măsuri legislative care prevede, printre altele, mandatarea Comisiei să excludă complet sau să restricţioneze utilizarea anumitor medicamente antimicrobiene în scopuri veterinare și să adopte reguli mai stricte în domeniul publicităţii produselor antimicrobiene de uz veterinar. De asemenea sunt propuse măsuri care să permită colectarea cu eficacitate a datelor referitoare la vânzările și utilizarea medicamentelor antimicrobiene la animale și om și a celor referitoare la organisme rezistente la antibiotice, identificate la animale, oameni și în alimente.

Din alimente în corpul uman

Dincolo de riscul de rezistenţă microbiană la antibiotice, faptul că fermele industriale de animale utilizează frecvent cantităţi mari de antibiotice și alte medicamente antimicrobiene are vreun impact asupra sănătăţii omului? Acestea rămân o perioadă în corpul animalului, de unde, prin sacrificare în scopuri de consum, pot ajunge în organismul uman. Consumatorii se simt îndreptăţiţi să-și pună întrebări despre impactul medicamentelor care ajung în corpul lor la mâna a doua, prin intermediul alimentelor. De exemplu, Lauren DeCuir, o tânără mamă newyorkeză cu studii în domeniul artei culinare, se plângea pe un blog, cu ceva vreme în urmă, de gustul ciudat, aţos al cărnii de pasăre și lansa și explicaţia: o știre a FDA (din anul 2011) care confirma prezenţa arsenului în carnea de pui din Statele Unite. „Acest element chimic cauzator de cancer, toxic, apt să te omoare în doze mari, este adăugat de fapt în nutreţurile pentru păsări în mod intenţionat, dându-le puilor cumpăraţi în magazin aparenţa unei culori și a unei vigori sănătoase. Șocant, acest fapt este valabil în dreptul a peste 70% din totalul puilor din SUA. Este pur și simplu îngrozitor!“ scrie tânăra.

Realitatea este ceva mai nuanţată. Nu este vorba chiar de arsen, ci de un medicament pe bază de arsen (roxarsonă), autorizat pentru prima dată în Statele Unite în anul 1944 și utilizat până în anul 2011 pentru controlul coccidiozei, o boală parazitară care provoacă tulburări gastrointestinale la păsări și care contribuie la creșterea în greutate a acestora. Fiind în același timp și un nitroderivat, medicamentul dă, într-adevăr, o culoare mai intensă cărnii animalelor care l-au consumat, astfel încât, deși oficial utilizarea era pentru controlul coccidiozei, e greu de spus în ce măsură preocupările legate de bunăstarea animalelor le întrec pe cele de marketing. În orice caz, cercetări știinţifice efectuate au arătat că arsenul din combinaţii chimice organice (cum este și roxarsona), o formă mai puţin toxică a temutului element), se poate transforma în arsen anorganic (mult mai toxic) în mediu și chiar în organismul animalelor. Stimulaţi de aceste descoperiri, cercetătorii FDA au conceput o metodă capabilă să detecteze niveluri foarte scăzute ale arsenului anorganic din alimente și au constatat că ficatul puilor trataţi cu roxarsonă conţine niveluri mici de arsen anorganic; niveluri foarte mici, la care este puţin probabil ca substanţa să aibă efecte toxice, dar în orice caz mai ridicate decât cele din ficatul puilor netrataţi cu produsul antimicrobian pe bază de roxarsonă. În urma acestei constatări, compania Pfizer, care comercializa produsul în SUA, a decis (în anul 2011) să suspende în mod voluntar comercializarea acestuia. Scurtând o istorie mai lungă, în toamna acestui an este anunţată încetarea comercializării ultimului medicament de uz veterinar pe bază de arsen din Statele Unite.

Nu derivaţii de arsen ar trebui să ne îngrijoreze

În mod paradoxal, nu derivaţii de arsen sunt cei care ar trebui să-i îngrijoreze cel mai mult pe consumatorii de produse animale, ci tocmai antibioticele. Care nu se găsesc în cantităţi suficient de mari pentru a produce efecte nocive în organismul uman, dar care contribuie la antrenamentul microorganismelor împotriva antibioticelor. Antibiorezistenţa ar putea schimba radical nu doar farmacologia, ci și societatea de mâine. Dacă, prin utilizarea iraţională a antibioticelor, omenirea ar selecta germeni rezistenţi la antibioticele cunoscute (ceea ce nu este deloc un scenariu SF, ci unul destul de plauzibil în circumstanţele actuale), nu doar că ne-am întoarce în timp, ca în vremurile în care nu existau antibiotice, ci ar fi ceva încă mai rău, pentru că nu ar mai exista nici măcar speranţa vreunui remediu pe care omenirea îl va fi avut cândva, dar pe care l-a pierdut.